Știți când a fost amplasat bustul din bronz al scriitorului George Călinescu, în parcul, cu același nume, din Onești?
În goana activităților zilnice, trecem de multe ori, fără să realizăm, pe lângă oameni și întâmplări. Din piesajul cotidian al vieții noastre fac parte și monumentele, lucrări de artă tăcute, dar care întregesc patrimoniul cultural local. Pe majoritatea dintre ele le știm. Poate ne intersectăm zilnic cu ele, dar știm povestea lor? De pildă, creația din bronz a bustului lui George Călinescu.
Concursul ”Pagini fermecate, gânduri colorate” (Galerie foto)
[cmsmasters_row][cmsmasters_column data_width="1/1"][cmsmasters_text] Biblioteca noastră, în parteneriat cu Clubul UNESCO pentru Tineret și Copii „Gh. Mocanu”, organizează anual Concursul de desene pentru copii „Pagini Fermecate, gânduri colorate”, ajuns la cea de-a VII-a ediție.
Cuvântul săptămânii: IREVOCABIL
Câștigătorii concursului ”Pagini fermecate, gânduri colorate”
Biblioteca noastră, în parteneriat cu Clubul UNESCO pentru Tineret și Copii „Gh. Mocanu”, organizează anual Concursul de desene pentru copii „Pagini Fermecate, gânduri colorate”, ajuns la cea de-a VII-a ediție.
Gânduri celebre
Unde stă o cratimă?
Unde stă o cratimă? Aceasta este întrebarea de astăzi.
Cartea de care m-am îndrăgostit pentru totdeauna…
Uneori, miracolele vin când nu le așteptăm. Le cuprindem lumina în suflete, lăsând rezolvarea lor în seama universului. Și atunci, se petrec mai înflăcarate decât ne-am fi putut imagina.
Recomandare de carte: ”Strania viață a unui poștaș singuratic” de Denis Theriault (video)
Vă invităm să descoperiți o poveste dragoste... de fapt, o altfel de poveste de dragoste.
Expresii explicate: „a avea bumbac în urechi”
„Personalitatea grupelor sanguine: O mai bună cunoaștere a propriei persoane și a celorlalți” de Jörg Eikmann”
Un proverb spune că pomul se cunoaște dupa roade și omul după fapte. Nimic mai adevărat, însă timpurile au demonstrat că mai există și alte piste care te pot conduce spre descifrarea unui om, de pildă, gesturile prin înțelegerea limbajul corporal, scrisul de mână prin studierea grafologiei sau simpla cunoaștere a grupelor sanguine. Despre aceasta din urmă este cartea pe care v-o propunem astăzi, „Personalitatea grupelor sanguine: O mai bună cunoaștere a propriei persoane și a celorlalți” de Jörg Eikmann”.