Biblioteca oneşteană – pagini de cronică…

Legenda încă mai plutea peste apele Oituzului şi Trotuşului, când în satele de pe malurile lor, la sfârşit de veac XIX, se iveau primele semne ale dezvoltării mişcării bibliotecare. Trei evenimente importante: elaborarea Regulamentului bibliotecii din comuna Bogdăneşti, aflată lângă Oneşti, la 16 februarie 1890, de altfel primul document de acest fel din România; înfiinţarea, în 1896, a Casei Şcoalelor, care, şi prin bibliotecile săteşti, impulsionează dezvoltarea culturală a populaţiei rurale; elaborarea „Regulamentului pentru funcţionarea bibliotecilor populare” – 26 august 1898 atrag înfiinţarea, la începutul sec. XX, a bibliotecilor din satele Buciumi şi Oneşti.

Inspiraţi de credinţa că numai educaţia şi cultura întregii naţiunii duc la progres şi civilizaţie, intelectualii români aflaţi pe front au iniţiativa înfiinţării Caselor Naţionale, a căror misiune cuprindea: cultivarea tradiţiilor strămoşeşti, a portului, cântecului şi jocului popular, ocuparea creatoare a timpului liber al tineretului şi organizarea de spectacole artistice pentru săteni.     Inaugurarea primei Case Naţionale are loc la Oneşti, la 1 Decembrie 1917. Ea dispunea de o sală de sfaturi şi teatru, o sală pentru bibliotecă şi citit, o sală de expoziţii, o sală de tir distractiv, un pavilion de horă, aparate de gimnastică şi diferite alte aparate întăritoare pentru copii şi adulţi.

Mica bibliotecă a Casei Naţionale de la Oneşti cuprindea câteva sute de volume. Imediat după aceea, se deschid Casele Naţionale de la Caşin, Târgu Trotuş, Borzeşti, Parincea.

Societatea „Cosânzeana”

Activitatea Casei Naţionale educă gustul oneştenilor şi creşte nevoia acestora de a-şi diversifica preocupările culturale.

Ca urmare, în 1928, un grup de elevi şi studenţi pasionaţi înfiinţează o societate culturală, numită „Cosânzeana”, care îşi propunea să se ocupe de activitatea de timp liber a tinerilor din comună, prin organizarea unor manifestări cultural-artistice. Din grupul de iniţiativă au făcut parte Ion Pelin, Andrei Molnar, Cicerone Călinescu, Margareta Călinescu.

Şi cum pe atunci lectura înaripa visele şi construia personalităţi, membrii societăţii înfiinţează curând o bibliotecă, pentru ca toţi tinerii oneşteni să aibă şansa de a citi şi de a cunoaşte. Constituită la început prin donaţiile iniţiatorilor şi mai apoi ale unor importanţi oameni de cultură, cum ar fi pedagogul Grigore Tăbăcaru sau avocatul Cicerone Nechiforescu, biblioteca a continuat să se susţină financiar prin organizarea de spectacole, şezători şi baluri, în care talentul tinerilor era antrenat cu entuziasm în momente artistice gustate de întreaga comunitate.

Biblioteca noastră deţine încă volume despre care ştampilele mărturisesc că au aparţinut bibliotecii Societăţii „Cosânzeana”,  pe multe din ele aflându-se şi numele donatorilor: înv. Dumitru Desagă, studenta Aurelia Lemnaru, Ion Văgăunescu, Cicerone Călinescu, Nicolae Lemnaru, Ştefan Covaci şi alţii.

De altfel, primul bibliotecar al micuţei biblioteci, care deţinea aprox. 700 de volume, a fost Ştefan Covaci, student la Cluj, care se stinge din viaţă câteva luni mai târziu după preluarea acestei sarcini.

În anul următor, responsabilitatea bibliotecii este atribuită Margaretei Călinescu, funcţionară la Banca „Oituzul”.

Ea îşi aduce aminte, în 1978, la 50 de ani de la înfiinţare, despre organizarea bibliotecii şi despre oamenii care au susţinut-o: „se afla în localul şcolii, iar cărţile erau aşezate iniţial într-un dulap, în ordinea numerelor de inventar, apoi pe formate. Existau registre atât pentru evidenţa volumelor, cât şi a cititorilor”.

În deceniul 4 al secolului XX, regăsim societatea „Cosânzeana” şi biblioteca sa implicate, alături de Căminul Cultural, proaspăt înfiinţat, deţinător, la rândul său, al unei biblioteci, în organizarea activităţilor adresate oneştenilor, fie ele de factură artistică: teatru, dans, intrepretare corală, lectură, fie de factură ştiinţifică şi practică: cursuri de scurtă durată pe teme de agricultură, biologie, istorie, ştiinţe naturale.

(Margareta Călinescu, prima bibliotecară  a Societății ”Cosânzeana” 1928)

1940-1960

Între anii 1940-1944, activitatea bibliotecii, ca şi a celorlalte tinere instituţii cu misiune culturală se întrerupe, din cauza intrării României în cel de-al doilea Război Mondial. Biblioteca pierde atunci o bună parte din fondul de carte.

După 1948, prin reunirea colecţiilor bibliotecilor Societăţii „Cosânzeana” şi Căminului Cultural, ia naştere, cu un fond de aproximativ 2000 volume, „Biblioteca sătească”, ce funcţiona într-o încăpere a Căminului Cultural, în fapt, fosta Casă Naţională.

(Clădirea fostei Case Naționale; Casa de Cultură până în anul 1968. La parter în dreapta a funcționat Biblioteca orășenească (1955-1957)

Pe parcurs, spaţiul devine insuficient, iar în 1957 biblioteca se mută în localul şcolii de 7 ani. Aici se înfiinţează pentru prima oară sala de lectură, prin grija bibliotecarului responsabil de atunci, Vasile Alupei, personalul este calificat, iar caracterul colecţiilor devine enciclopedic.

1961-1970

În 1961, sistematizarea noului Bulevard Oituz impune demolarea şcolii, iar biblioteca, acum orăşenească, îşi continuă periplul, dar şi evoluţia, adăpostindu-şi cele 11000 de volume în 3 săli de pe arealul Conacului Aslan, devenit „Casa Pionierilor”. Tot atunci se introduce accesul liber la raft, iar sălii de lectură i se adaugă şi un modul pentru lectura presei.

Dezvoltarea oraşului, infuzia de tineri intelectuali veniţi într-un adevărat exod spre Mecca industriei chimice, hotărâţi să-şi întemeieze aici un rost, cu tot ceea ce însemna aceasta ca spirit şi emoţie, pun în faţa bibliotecarilor sarcina de diversificare a  ofertei pentru public, de adaptare a ei la grupele de vârsta. Acest lucru devine posibil începând cu 1963, când biblioteca se mută într-un sediu mai potrivit, pe str. Progresului, nr. 1, unde ocupă iniţial 3  apartamente, în care funcţionează două secţii: una pentru adulţi şi alta pentru copii, plus o sală de lectură.

Pe parcursul câtorva ani, până în 1968, tinerele bibliotecare din şi mai tânărul oraş: Elena Rădulescu, Elena Ilie şi Elena Legănuş  au făcut eforturi pentru ca litera cărţii să ajungă până în locurile cele mai îndepărtate, înfiinţând biblioteci de casă şi mobile, asumânu-şi totodată rolul de îndrumător metodic pentru bibliotecile din cartierele oraşului. Tot în această perioadă se fac primele demersuri pentru organizarea ştiinţifică a fondului, demarându-se lucrul la catalogul alfabetic şi la cel sistematic.

În 1968, biblioteca, devenită municipală, înregistrează aprox. 39000 volume şi este tot mai vizibilă în spaţiul cultural oneştean.

1970 este un an de cumpănă în istoria bibliotecii. O hotărâre arbitrară desfiinţează trei biblioteci municipale din ţară, printre care şi pe cea din Oneşti.

1971-1980

Cu sprijinul academicianului Miron Constantinescu şi prin susţinerea organelor locale, biblioteca oneşteană îşi redeschide porţile în februarie 1971, ca filială a bibliotecii judeţene, iar în 1972 devine din nou independentă, străduindu-se să recupereze deficitul de cititori şi să-şi recâştige aprecierea în percepţia publică.

Anul 1974 găseşte în bibliotecă 3 bibliotecari şi un mânuitor de carte, care, dincolo de împrumut, se preocupă de completarea colecţiilor şi informare bibliografică. În acelaşi timp, încep acţiuni de popularizare a fondului de carte şi a activităţilor periodice pe care le desfăşoară biblioteca, prin tipărirea de pliante, fluturaşi, buletine de informare bibliografică, notiţe informative.

Bibliotecarii cresc profesional de la an la an, acum demarând studii de sociologia lecturii aplicate comunităţii oneştene, acum intensificând interesul pentru reconstituirea istoriei culturale locale şi iniţiind fondul de documente de interes local, acum constituind colecţii speciale…

Astfel, aproape pe nesimţite, biblioteca a devenit semicentenară.

Momentul de bilanţ din 1978 reflectă transformările vieţii culturale oneştene în general şi pe cele ale receptării lecturii în special. Mărturie stau cele 72000 de volume şi fişele de lectură ale celor peste 5000 de cititori. Mărturie stau expoziţiile  de carte sau de desene, audiţiile sau proiecţiile ce se succed în spaţiul niciodată suficient al celor 5 apartamente, făcînd din instituţia nostră un nucleu spiritual care influenţează şi potenţează suflul vital al Oneştilor.

1981-1990           

Deşi frigul deceniului 9 a străbătut şi biblioteca, întunericul n-a reuşit să acopere lumina cărţilor şi nici bunăvoinţa şi strădania bibliotecarilor, care au impus-o în comunitate ca pe un furnizor competent de informaţie şi de loisir, reprezentând pentru oneşteni una din puţinele oportunităţi de comunicare şi socializare autentice. Inimoasei doamne bibliotecare Olimpia Popovici, căreia i se alătură în scurt timp doamna Tasica Popovici, i se datorează reconstrucţia sistemului de cataloage, la crearea şi organizarea căruia trudesc cu perseverenţă şi răbdare, după măsura timpului şi priceperii, şi alti colegi din colectivul bibliotecii.

Odată cu obţinerea celui de-al 6-lea apartament, în 1982, la bibliotecă se desfăşoară audiţiile muzicale susţinute de domnul doctor Dorin Speranţia, într-o sală special amenajată, cu scaune comode şi aparatură adecvată, în care există şi o pinanină.

De asemenea, biblioteca găzduieşte şi sprijină activitatea Cercului rebusist „Cosânzeana”, cu rezultate deosebite pe plan naţional.

Preocupaţi deopotrivă de aspectele metodice ale muncii de bibliotecă şi de aplicarea în practică a acestora, bibliotecarii oneşteni sunt implicaţi atât în organizarea de  manifestări profesionale: simpozioane, mese rotunde, ba chiar cursuri de biblioteconomie, cât şi în majoritatea evenimentelor culturale locale, ca parteneri de încredere ai celorlalte entităţi care operează în spaţiul spiritual oneştean. Toate acestea fac din biblioteca oneşteană o prezenţă apreciată la nivel naţional, numele ei fiind deseori asociat calităţii, perseverenţei şi competenţei în activitatea de specialitate. Nu întâmplător este considerată una dintre cele mai performante biblioteci municipale din ţară.

1990-2001

După 1990 apar perspective noi generate de descentralizarea tuturor sectoarelor de activitate, inclusiv a celui cultural, de tendinţele de înnoire a paradigmei profesionale, de transferarea accentelor pe misiunea socio-formatoare a bibliotecii. Astfel, în cele 8, acum, apartamente din Progresului 1 şi 3 lucrează 11 angajaţi, sunt adăpostite peste 110000 de volume şi sunt oferite spre consultare peste 150000 volume anual. Biblioteca se prezintă cu secţii de împrumut pentru adulţi şi copii, sală de lectură, sală de audiţii şi proiecţii, sală pentru cercurile de şah şi rebus, compartiment de evidenţă şi prelucrare a cărţii, informare bibliografică, Filiala „Cosânzeana”, compartiment de recondiţionare a cărţii, totul pe o suprafaţă nu mai mare de 365 m².

Mai mult ca oricând, solicitările crescute pentru serviciile bibliotecii evidenţiau lipsa acută de spaţiu şi limitarea posibilităţilor de evoluţie a colecţiilor şi a ofertei culturale.

Ca urmare, după demersuri bine argumentate, mai întâi către factorii de conducere locali, apoi la Guvernul României, conduse cu perseverenţă şi credinţă în izbândă de directorul de atunci al bibliotecii, prof. Mihai Ciobotaru, se aprobă construirea unui nou local de bibliotecă. Lucrările demarează în 1994, continuînd pe parcursul câtorva ani, iar bibliotecarii încep să spere că vor avea, în sfârşit, o casă care să le adăpostească visele şi cărţile.

1995 marchează momentul din care identitatea bibliotecii se asociază cu numele scriitorului Radu Rosetti, personalitate culturală inedită prin amalgamul de luciditate şi pragmatism, pe de o parte, de autenticitate şi bonomie pe de altă parte, prin multitudinea preocupărilor şi prin spiritul său cercetător şi voluntar, care l-au făcut remarcat la sfârşit de secol XIX şi început de secol XX. De altfel, destinul întregii sale familii se împleteşte surprinzător de strâns cu istoria şi viaţa socio-culturală a acestei zone.

În anii următori, conturându-şi un profil din ce în ce mai proeminent în marea familie a bibliotecilor româneşti, Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” organizează manifestări de amploare naţională, cum ar fi Colocviile Bibliotecii, simpozioane sau expoziţii dedicate personalităţilor oneştene de largă recunoaştere. Totodată, îşi asumă misiunea de stimulare a creativităţii în rândul tineretului, iniţiind două concursuri devenite, de-a lungul anilor, naţionale: Concursul de ex-libris şi Concursul de proză scurtă, intitulat mai întâi „Poveste fără sfârşit” şi apoi „Radu Rosetti”, ambele datorate tinerei şi dinamicei bibliografe Livia Munteanu.  Permanenta disponibilitate a personalului  creşte de la an la an numărul utilizatorilor, făcând neîncăpător spaţiul existent.

Năzuinţa bibliotecarilor oneşteni devine realitate în 2001, când Biblioteca se mută în noul său sediu, aflat, poate nu întâmplător, pe terenul deţinut, cândva, de nepotul lui Radu Rosetti, avocatul René Bogdan.

Începand cu anul 2016 Biblioteca Municipala ”Radu Rosetti” este condusă de Ionuț Tenie, absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare din cadrul Universității ”Lucian Blaga”, Sibiu.

Biblioteca noastră își continuă astfel, cu succes, misiunea de a promova cultura, valorile locale și nu numai.