Cartea de care m-am îndrăgostit pentru totdeauna…

Cartea de care m-am îndrăgostit pentru totdeauna…

Uneori, miracolele vin când nu le așteptăm. Le cuprindem lumina în suflete, lăsând  rezolvarea lor în seama universului. Și atunci, se petrec mai înflăcarate decât ne-am fi putut imagina.

Sufletul meu încă mai poartă aroma acelei ore de taină, a întâlnirii mele cu Pescărușul Jonathan Livingston, cel  care avea să devină martorul tăcut al zborului  meu spre lumină.

Pașii mei șovăielnici de copil mă duc adesea la libraria din colt, unde miroase a cafea proaspăt râșnită, a cărți, a frumusețe divină. Și acolo, pe raft, alături de mii și mii de cărți, stătea…. “Pescarușul Jonathan Livingston” de Richard Bach. Nu eu am ales-o, ci ea m-a ales pe mine!

În fiecare seară, mâinile  mele s-au  odihnit  pagină cu pagină, deslușind noi și noi înțelesuri, alături de pescarușul meu, Jonathan. Mai mult decât orice pe lume, Pescarușului Jonathan îi plăcea să zboare. În stolul din care făcea parte, pescărușii învățau doar elemente de bază ale zborului, cum să ajungă de pe mal până la hrană și înapoi. Pentru ei, nu zborul conta, ci hrana. În schimb, Jonathan nu era o pasăre ca oricare. Pentru el, zborul era esența vieții. În fiecare zi exersa de la răsăritul soarelui până la apus, fără întrerupere. A descoperit lupingul, tonoul lent, tonoul strâns, vria inversă, buntul pescarușului, roata. Viața căpătase o altă semnificație pentru el. Singura lui suferință nu era singuratatea de pe stâncile îndepărtate, ci faptul că ceilalți pescăruși nu voiau sa creadă în strălucirea zborului care-i aștepta, nu voiau să deschidă ochii și să vadă. În fiecare zi se desăvârșea mai mult. Deprinsese să doarmă în văzduh, plutind noaptea  prin pâcla deasă a mării, se ridica spre zările clare…în timp ce toți ceilalți pescăruși erau pe pământ. A știut că el este cel ales.

“De ce, Jon, de ce?” îl întreba mama lui. “De ce-ți vine atât de greu să fii la fel cu ceilalți din stol, Jon? De ce nu mănânci?” “Nu uita că zbori ca să te hrănești,” i-a spus tatăl. În zadar au încercat să îl convingă să fie asemenea celorlalți din stol. Jonathan  zbura singur, departe, pe mare, flămând, fericit, învățând. Dacă pe vremea când trăia în stol ar fi știut măcar o fărâmă din câte știa acum, viața ar fi avut o altă semnificație!

În curgerea fascinantă a acțiunii, în mine a-ncolțit dragostea pentru pescărușul, care m-a învățat că suntem liberi, dacă vrem cu adevărat să fim: “Suntem liberi să mergem unde vrem și să fim ceea ce suntem”, răspunse Jonathan, ridicându-se de pe nisip și întorcându-se spre est, către locul unde trăia stolul….Măreția cuvintelor sale adresate celorlalți pescăruși s-a așezat în mine ca niște fire de lumină pentru toată viața: “Întregul vostru trup, de la o aripă la alta, le spunea altă dată Jonathan, nu este altceva decât gândul vostru, într-o formă vizibilă. Dacă spargeți lanțurile în care vă este ferecat trupul…”

În conversațiile sale cu Pescărușul Staroste, Jonathan a înțeles că Paradisul nu este un loc sau un timp. A fi desăvârșit, e paradisul!

Ultimele cuvinte ale lui Chiang au fost: “Jonathan, nu uita să te desăvârșești în iubire!”. În iubire….da. Cu cât își exersa mai mult bunătatea, cu atât mai mult dorea să se întoarcă pe pământ. S-a întors și după ce le-a împărtășit și altora învățăturile sale despre zbor, a dispărut de pe plajele frecventate de stol. Înainte de a pleca, le-a predat lecția iubirii și celorlalți (Fletcher, Sully, Henry), care ajunseseră să creadă în el.  Cea mai frumoasă lecție pe care le-a oferit-o!

Din iubire ne luăm curajul pentru ziua ce va urma, pe care vrem să o trăim frumos. Iubirea este cea care duce linia  timpului înainte, dându-i sens, direcție și lumină.

Din iubire am și eu curajul să spun: adevăratul Pescăruș Jonathan trăiește în noi toți! Trăirile noastre sunt creațiile gândurilor noastre. Oricând le putem schimba. Dacă vrem să evadăm din colivia în care ne-am ascuns vremelnic, ar trebui să citim povestea acestui pescăruș. Sunt recunoscătoare  că m-a ales, făcându-mă să trăiesc experiențe mai presus de puterea gândului, de a le cuprinde, dar pe care sufletul meu le-a primit însetat. Asemenea unei mari iubiri, cartea a venit spre mine când aveam mai multă nevoie. M-a alinat, m-a bucurat, dăruindu-mi atâta iubire cât pentru o mie de vieți, iubirea și zborul celui mai strălucitor pescăruș.

Acum sunt pregatită să mă ridic deasupra  încercărilor, fiindcă știu că am aripi pentru zbor  și  le pot auzi bătaia ritmată mai bine ca oricând. Când voi ajunge  sus de tot, voi opri bătăile risipitoare ale inimii, voi opri aerul, clipele pentru a trăi un răgaz cât o viață, asemenea pescărușului meu. De acolo, voi lăsa rugăciunea mea rostită în gând și aruncată în văzduh să se reverse asupra tuturor, ca o ploaie de lumină sau ca o binecuvântare, despre povestea noastră de dragoste, cum îmi place mie să spun.  Nu-i așa, Jonathan?

Trif-Ciubotaru Anne-Maria, 12 ani

Școala Gimnazială nr. 1, Onești

Prof. îndrumător, C. Aivănesei

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.