”În fiece colț al firii, există o sete de toate apele lumii, de toate posibilitățile și visele prinse-n rouă, de toate ferestrele care se pot deschide; și o foame de tot pământul, cu trupurile lui verzi, culcându-se sub talpa noastră, cu ochii întorși pe dos, de care se îndrăgostesc rădăcinile copacilor. Nu poți mușca frumusețea lumii, nici nu o poți sorbi, dar, într-o oarecare zi, îți dai seama că între tine și lume nu există nicio distanță. Nu deții Cuvântul, căci acesta este al tuturor. Când trece pe la tine, îl prinzi de oase, îl întemnițez în ochi, pe buze și-n mâini. Te prefaci într-un mormânt și scrii. La începuturi, multă lume poate trece pe lângă amintirea ta, din curiozitate ori din greșeală. Ești mai frumos ca oricând. Din pieptul pământ se pot adăpa toate florile. Cerneala cu care scrii nu se duce sub nicio ploaie. Nu ți-a rămas mai nimic. Doar scrisul. În orice punct al existenței, tot ce poți spune despre tine este că scrii. Chiar dacă nu te aude nimeni.”