
Ouăle de Paști
Oricât ne-am strădui să determinăm epoca de la care datează obiceiul de a înroși oul, ar fi zadarnic. Fapte menționate în scrierile celor vechi se stabilesc prin scrisul lor, astfel ar fi rămas pe veci necunoscute; credințe și obeciuri care dăinuiesc de veacuri, a căror existență nu o putem constata, pentru vremurile acelea, prin documente, au trecut în generații, de la individ la individ, de la grupare la grupare, de la neam la neam, și au ajuns până la noi.
Oul a sintetizat misterul Creațiunii; dintr-un ou trebuie să se fi născut Universul, Lumea – deci și omul.
Oul cosmic trebuie presupus la baza credinței tuturor popoarelor din lume.
Oul cosmic trăiește și în credințele poporului nostru. În Bucovina este credința că ”Soarele e dintr-un ou.”
Acceptat de creștini, obiceiul ouălor roșii, în legătură cu sărbătorile primăverii de la păgâni, sărbători care coincid cu Paștele creștinești, era firesc lucru ca oul roșu să fie pus în concordanță cu sărbătoarea creștinească a Învierii Domnului Iisus Hristos.
Credința despre originea aceasta a ouălor roșii sunt puse în legătură cu fiecare fază prin care a trecut viața lui Hristos în timpul pe care-l sărbătoresc creștinii, la Paști.
Nu s-ar putea spune de când noi, românii, am luat obiceiul de a înroși ouă de Paști; în nici un document scris nu se indică data aceasta. Desigur însă că obiceiul acesta l-au practicat și strămoșii noștri, care au locuit pe tărâmurile acestea, din timpurile cele mai vechi, și a fost continuat și de cei vechi ai noștri, care s-au creștinizat, și de la care îl avem moștenire și noi, aceștia de astăzi.
Cea mai veche mențiune despre obiceiul acesta o găsim în amintirile lui Del Chiaro, care, descriind obiceiurile de Paști de la Curtea Domnească din București, de pe vremea lui Constantin Brâncoveanu, spune că principesa îi primește, în apartamentul ei , pe preoți, cărora le sărută mâna și le dăruiește câte o năframă brodată, iar boierilor și jupâneselor le dăruiește ouă încondeiate.
În Moldova, se face amintire despre ouăle de Paști, în Cronica scrisă de Gheorgache, al doilea Logofăt, în Iași, în anul 1762, sub titlul Condica ce are întru sine vechi și nouă a Prea Înălțaților Domni, în care se spune că ”pe vremea lui Antioh Vodă s-a oprit trasul la vale”, obicei care se îngăduia ca, în ziua de Paști, să se ude cu apă unii pe alții, și acei care voiau să scape de această neplăcere, se împăcau cu trăgătorii, dându-le pască și ouă.
Ouăle de Paști sunt de patru feluri: monocrome, adică vopsite peste tot în roșu, ouă monocrome cu ornamentem, ouă policrome – cu mai multe culori, și ouă cu ornamente în relief.
Este o mare diversitate, în datinile noastre, asupra timpului când se colorează ouăle de Paști. În Vrancea, de exemplu, cele din urmă trei zile ale postului sunt rezervate pentru înroșitul ouălor. În județul Vlașca, pe alocurea ouăle se înroșesc miercurea, în Săptămâna Mare, iar în Joia Mare le duc femeile la biserică, unde le lasă până în ziua de Paști. Făcându-se astfel, se crede că aceste ouă nu se strică niciodată.
În foarte multe locuri ouăle se înroșesc în Joia mare. Prin Bucovina, în unele locuri, ouăle se înroșesc și în zilele de vineri și sâmbătă din Săptămâna Mare.
La început, ouăle de Paști au fost numai de culoare roșie; cu trecerea vremii, și probabil, sub influența păturii mai culte, s-au făcut ouă de Paști și în alte culori: galbene, verzi, albastre.
(”Ouăle de Paști” – Artur Gorovei)