Știați că biblioteca Municipală „Radu Rosetti” se află pe terenul care odinioară i-a aparținut lui Rene Bogdan, nepotul lui Radu Rosetti?
Unele locuri sunt predestinate a spune povești. Așa este și cazul locului pe care se află biblioteca noastră. Cândva, pe acest loc se afla conacul lui Rene Bogdan, nepotul lui Radu Rosetti, patronul spiritual al bibliotecii.
Rene Bogdan (1885-1975) era fiul lui George Bogdan și al Margaretei Rosetti – sora lui Radu Rosetti. În urma unei poliomelite, pe care acesta o are la vârsta de 4 ani, Rene Bogdan rămâne paralizat pentru toată viața. Cu toate acestea, Rene urmează cursurile Facultății de Drept și devine avocat. Cu cârjele sau într-o trăsurică de vară, avocatul Rene Bogdan frecventează Judecătoria Onești în calitate de avocat, aproape 40 de ani.
Descendent dintr-o familie de boieri în care pasiunea pentru învățătură și cultură nu le era străină, Rene Bogdan organizează în conacul său serate muzicale. „În fiecare vară, Maruca Cantacuzino și George Enescu soseau pentru câteva zile la Onești, Maruca să-și vadă vara, pe Margareta Jurjea (născută Rosetti și căsătorită a doua oară cu Alexandru Jurgea-Negrilești) și pe nepotul ei, Rene Bogdan, iar George Enescu să organizeze împreună cu Maria Swan, nesfârșite ore de muzică”. Acestor serate li s-au alăturat și alte personalități ale vremii, precum Mihail Jora, Mircea și Georgeta Cancicov, la care asistau oamenii pasionați de muzică din comuna Onești.
Întâmplător sau nu, terenul care cândva găzduia în conacul lui Rene Bogdan muzica, duce mai departe filonul cultural al vremurilor prin clădirea de astăzi, Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” a cărei construcție a fost consimțită de Primăria Onești în 8 aprilie 1992 și prin Hotărârea nr. 6 din 7 ianuarie 1994 privind aprobarea realizării obiectivului de investiții „Biblioteca Municipală Onești”, judetul Bacău.
Iată cum istoria acestui loc, care poartă urmele spirituale ale familiei Rosetti, își scrie povestea și astăzi prin tot ceea ce oferă instituția de cultură a Oneștiului, Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”.
Până la o nouă întâlnire cu rubrica „Știați că…?” , rămâneți sănătoși și curioși să descoperiți lumea și tainele ei.