PETRU RAREȘ

Una dintre cele mai măreţe figuri ale istoriei noastre, Petru Rareş (n.1483 – d.1546) a domnit în Moldova de două ori: prima oară între 1527- 1538, iar a doua oară între 1541- 1546. Sursele principale care descriu originea lui Petru Rareș, sunt Letopisețul lui  Grigore Ureche,  O samă de cuvinte  a lui Ion Neculce și Descrierea Moldovei a lui Dimitrie Cantemir. Nu a fost copil legitim, ci fiul natural a lui Ștefan cel Mare, cu o anume Maria, cunoscută ca și Răreșoaia, fiica unui boier din neamul Cernat, care stăpânea Lacul Brateş de lângă Galați. O altă ipoteză o consideră pe Maria, mama lui Petru Rareș, ca făcând parte din neamul lui Isaia logofătul de la Baia, din vremea lui Alexandru cel Bun.

Conform unei vechi tradiţii populare din părţile Galaţilor , consemnată în 1891 de prof. Moise Pacu în monografia judeţului Covurlui, Petru Rareş s-ar fi născut pe lângă Lacul Brateş, într-un sat astăzi desfiinţat. Înainte de domnie, Petru Rareş ar fi fost negustor de pește şi în momentul alegerii sale ca domn s-ar fi aflat în ţinutul Covurlui, ,,cu măjile lui”.

O caracteristică a vremii era faptul că toţi fiii Domnului aveau dreptul la tron, indiferent dacă erau legitimi sau nelegitimi. Din frageda pruncie, copilul era însemnat pe corp cu fierul înroşit, cu un semn din care să rezulte că e fiu de Domn şi că are dreptul la tron.

Domnul putea să aibă, după obiceiul ţării, pe lângă soţia legitimă care se bucura de toate onorurile, atâtea femei câte dorea. De soţia legitimă se putea despărţi printr- o procedură foarte simplă, care presupunea după Verancsics (umanist, prelat și diplomat ungur), oferirea unei cărţi de despărţire și a unei sume de bani ca semn de desfacere a căsătoriei.

 

Noul domn a fost ales la 20 ianuarie 1527, la doar câteva zile după moartea predecesorului său, Ștefăniță Vodă, nepotul lui Ștefan cel Mare.

      Doamna Maria, cea  dintâi soție, cu care Petru Rareș a urcat în scaunul domnesc, a murit doi ani mai târziu, la 28 iunie 1529. Cu ea, Rareș a avut mai mulți copii, dintre care doar doi ne sunt cunoscuți: Bogdan și Ion, cel din urmă mort în 1532. Dintr-o căsătorie anterioară, mai avea încă două fete -Ana și Maria. Nici un document contemporan nu menționează pe mama Doamnei Chiajna, o altă fiică de-a lui Petru Rareș.

În aprilie 1530 domnul s-a căsătorit cu Elena Ecaterina Brankovici, fiica despotului sârb Iovan Brankovici. Cu Elena, Petru Rareș a avut patru copii: Iliaș, Ștefan, Ruxandra și Constantin.

     Pe plan intern, Petru Rareș a încercat, urmându-1 pe tatăl său, să întărească autoritatea domniei. El a căutat să limiteze privilegiile de imunitate ale marii boierimi, a confiscat averile celor care se dovediseră ,,hicleni” participând la uciderea lui Ștefăniță Vodă. Atenția domnului s-a îndreptat spre mica boierime, târgoveții și țăranii liberi. Un raport diplomatic consemna ca Petru vodă, ,,îi apăra pe țărani de nedreptățile celor puternici’’.

Măsurile de protecție luate ca și de pază a drumurilor au condus la înviorarea comerțului, la intrarea în țară a unor mari sume de bani, atât de necesare cheltuielilor Curții, creșterii și întreținerii oastei ajunsă sa aibă o putere combativă de temut .Cetățile-pivot, Suceava, Cetatea Neamț, Romanul, Hotinul, au fost întărite ; s-au refăcut un număr însemnat de biserici, adăugându-li -se ctitori noi : mănăstirea Probota, o adevărată ,,culme” în dezvoltarea stilului Țării Moldovei, o biserică la Baia, Sf. Dumitru din Suceava, Sf. Dumitru. din Hârlău, Biserica Domnească din Târgu Frumos. Importante danii, care aveau și un rost politic, au luat drumul așezămintelor de la Muntele Athos.

Iubitor și ocrotitor de cultură,  pătruns de un superior simț artistic, Petru Rareș s-a înconjurat de meșteri talentați, care, sub supravegherea lui, au realizat valoroase opere de artă. Din vremea domniei lui datează pictura exterioară, faima bisericilor din nordul Moldovei : Humorul (1535), Moldovița (1537), Arbore (1541), Voroneț (1547). Arta broderiei, dezvoltată la curtea domnească, a cunoscut și ea remarcabile realizări.

Pe plan extern, Petru Rareș a desfășurat o largă activitate diplomatică, urmărind, pe lângă lupta împotriva Imperiului otoman, ridicarea țării pe arena internațională. Atent la schimbările ce se petreceau în Transilvania după lupta de la Mohacs, el a căutat să intervină pentru a-și întări și lărgi stăpânirile, obținute în vremea lui Ștefan cel Mare, nutrind, în planurile sale intime gânduri si mai mari. Împrejurările 1-au implicat în luptele dintre Ferdinand de Habsburg și Ioan Zapolya, înclinând la început pentru Ferdinand de Habsburg. Teama că întărirea poziției acestuia în Transilvania ar constitui un pericol pentru Moldova 1-a facut pe Rareș să-1 părăsească pe Ferdinand și să-1 susțină pe Ioan Zapolya. În schimbul recunoașterii din partea lui Zapolya a stăpânirii de către Petru Rareș a Ciceului, a Cetății de Baltă, a orașului Bistrița cu cetatea Rodnei și cu toate veniturile lor, domnul Moldovei cerea orașelor, care-1 sprijineau pe Ferdinand, să se supună lui Zapolya ; în caz contrar, amenința cu deposedarea de averi și pierderea de vieți omenești.

La 22 iunie 1529 la Feldioara, Petru Rareș învinge oastea lui Ferdinand, luând ca trofeu o mare cantitate de armament, în care era și un număr însemnat de tunuri (50). Observând că Rareș întârzie după victorie să-și retragă oștile în Moldova, căutând să întărească propria lui poziție în Transilvania, Ioan Zapolya i-a cerut să renunțe, amenințându-1 cu răzbunarea sultanului. Pentru a nu periclita pozițiile dobândite în Transilvania, mult mai mari decât le avuseseră predecesorii săi, voievodul român a trebuit să cedeze. El a încercat apoi să realizeze o a doua variantă a planurilor sale, îndreptându-și privirile spre nord, asupra Pocuției. Rareș a cerut regelui Poloniei Sigismund I, restituirea acestui ținut, dar refuzul lui Sigismund i-a determinat lui Rareș hotărârea să obțină Pocuția cu orice preț, văzută de el ca o rezervă strategică în viitoarele planuri de luptă contra otomanilor, care stăpâneau în sudul țării importante capete de pod. În vederea confruntării moldo-poloneze pe câmpul de luptă, domnul român a căutat să se apropie de țarul Moscovei, aflat în conflict cu regele polonez; a obținut de la Ferdinand de Habsburg recunoașterea dreptului său asupra Pocuției, s-a apropiat de domnul Țării Românești, Vlad zis Înecatul, dându-i în căsătorie pe o fiică de-a sa. Dinamismul politicii lui Rareș i-a întărit autoritatea în țările române, stârnind temeri că el ar încerca să le unească.

Problema Pocuției, care scoate în relief puternicul temperament al lui Rareș, avea să-i macine însă forțele militare și să-i slăbească sistemul de alianțe, atât de necesare în vederea realizării cu succes a celei de-a treia etape a planurilor sale politice : lupta împotriva Porții și recuperarea teritoriilor țării cucerite de ea.

Victorios la început, reușind chiar să ia în stăpânire pentru mai multe luni Pocuția, Rareș avea însă să sufere, la 22 august 1531, o mare înfrângere la Obertyn. Pierderile românești au fost însemnate: 5000 de morți, mulți prizonieri, precum și cele 50 de tunuri capturate de moldoveni în Bătălia de la Feldioara, alături de marele steag al Moldovei.

Conflictele dintre cele două părți au continuat până la sfârșitul primei domnii a lui Petru Rareș.

Petru Rareş se stinge din viață la 3 septembrie 1546, fiind înmormântat la ctitoria sa – Mănăstirea Probota din Suceava. Tot aici se află și fiul său Ștefan Rareș, Doamna Elena precum și alți membri ai familiei domnitoare a Moldovei.

„Dumnezeu nu va îngădui niciodată ca un păgân să ajungă Domn al ţerii noastre creștine. Aceasta nu se va întâmpla atâta timp cât noi vom domni şi soarele va străluci“.  (Rareş către Regele Poloniei în 1532)