Încoronarea regelui Ferdinand I la Alba Iulia

Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 24 august 1865, Sigmaringen,  Baden-Württemberg, Germania, – d. 20 iulie 1927 Sinaia, Prahova) a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa.  Ferdinand (nume la naștere  Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen) a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și a reginei Maria a II-a a Portugaliei.

La Alba Iulia pregătirile erau în toi . Primarul oraşului de atunci, Aurel Sava a acceptat invitaţia personală a primului ministru Al. Averescu de a face parte din Comisia Centrală a încoronării, fiind menţinut şi după venirea liberalilor la putere.

Regele Ferdinand a primit coroana cu care a fost încoronat şi primul rege al României Carol I la 10 mai 1881, executată în Arsenalul Armatei dintr-un tun turcesc capturat de ostaşii români în bătălia de la Plevna. Pietrele şi

perlele erau replici din oţel, doar calota interioară era din catifea purpurie.

Pentru încoronarea din 15 octombrie 1922 s-au adăugat coroanei suveranului însemnele noilor provincii alipite la Regatul român: Basarabia, Banatul şi Transilvania.

Regina Maria a purtat o coroană asemănătoare cu cele aparţinând împărăteselor bizantine. Ea a fost executată cu măiestrie de casa de bijuterii ,,Falige’’ din Paris. Coroana era din aur masiv fiind mai somptuoasă decât cea a Regelui, întrucât cuprindea un număr mai mare de elemente decorative, florale şi geometrice, cu pandantive laterale ample. Aceasta era armată cu turcoaze, opale, rubine şi ametiste, iar aurul necesar, 1800 grame a fost dăruit de proprietarul unei mine de aur pe nume Pocol, probabil din Munţii Apuseni.

Regele Ferdinand a avut la încoronare ca semn al puterii sale, un buzdugan din aur, lucrat cu multă măiestrie de Casa de bijuterii pariziană ,,Rene Boivin’’ . Realizat printr-o subscripţie publică iniţiată de marele proprietar ialomiţean Marin Ionescu, buzduganul a fost oferit în dar regelui Ferdinand la 10 mai 1920. Ferdinand şi Maria au fost singurii suverani români care au purtat la încoronare hlamide (mantii). Ele dădeau măreţie evenimentului şi aminteau de ceremonialul fastuos al încoronării împăraţilor bizantini. Aceste haine scumpe erau confecţionate dintr-o stofă grea, aurie cu reflexe de purpură. Lor li se adăugau mantii de brocart. Hlamida regelui a fost lucrată într-un cunoscut atelier de broderie parizian, iar cea a reginei s-a realizat manual sub îndrumarea profesoarei Elena Niculescu Frunzeanu, directoarea şcolii de sericicultură şi ţesătorie din Bucureşti.

Iniţial s-a convenit ca încoronarea să fie celebrată la finele lunii septembrie 1921 pentru a cuprinde şi festivităţile prilejuite de aniversarea a şapte ani de la investirea suveranului. Data nu a putut fi respectată de aceea serbările au fost amânate.

În data de 12 octombrie 1922, au început să sosească la Sinaia membrii misiunilor speciale ale Olandei, Cehoslovaciei, Regatului Sârbo-Croato-Sloven, Anglia, Franţa, Italia, Spania şi Belgia. Principesele române Elisabeta şi Mărioara deveniseră de curând prima, Regină a Greciei, iar cea de-a doua suverană a sârbilor, croaţilor şi slovenilor. Regina Mărioara (Mignon) a venit însoţită de principele Paul Kargheorghievici Infantele Spaniei, Alfonso d’ Orleans-Bourbon se afla alături de Infanta Beatrice, sora Reginei Maria; Misiu nea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord era condusă de Prinţul Albert de York, al doilea fiu al Regelui George al V-lea. În fruntea misiunii italiene se găsea Thomas, duce de Genova, unchiul Regelui Ital iei, Victor Emanuel al IV-lea. Din misiunea franceză făceau parte mareşalul Ferdinand Foch şi generalii Weigand, Petin. Generalul Henri M. Berthelot, în schimb, se număra printre invitaţii specialiY Alte state precum Polonia, Austria, Elveţia, Finlanda, Portugalia, Bulgaria, S.U.A., Japonia au fost reprezentate de miniştri plenipotenţiari . Din partea Sfântului Scaun a fost prezent ca delegat nunţiul apostolic cardinalul Francesco Margnauggi. Prezentând acest exod, regina Maria nota în însemnările sale la 13 octombrie 1922 cu nespusă mândrie: ,,A început agitaţia. Oaspeţii au început să sosească în cursul dimineţii şi fiecare trebuie să fie primit separat, cu onoruri militare şi altele. Prima sosită a fost Mignon, mai subţire şi teribil de drăguţă (… ). A venit şi Paul cu ea. Al doilea venit a fost Bertie împreună cu Foch şi ceilalţi ofiţeri francezi care aparţin misiunii speciale, de asemenea, dragul nostru vechi prieten Berthelot şi ducele de Luyne, care este invitatul nostru special (…). În a treia serie din cei veniţi au fost ducele de Genova şi Ali Buby.

Peleşul era arhiplin, ocupat până in cel mai mic colţişor.

La 12.30, Nando şi cu mine am primit toate diferitele delegaţii (cele străine), cu scrisorile lor de felicitare din partea suveranilor sau a preşedinţilor lor: franceză, americană, poloneză, suedeză, norvegiană, germană, austriacă, olandeză, belgiană. Sârbii şi grecii au fost reprezentaţi de familie şi, de asemenea, englezii’’.

În onoarea misiunilor străine au fost pregătite recepţii la castelele Peleş şi Pelişor. De asemenea s-au organizat excursii în împrejurimile staţiunii Sinaia şi la Bran, care au stârnit interesul zecilor de delegaţi.

În dimineața zilei de 14 octombrie 1922 au venit la Alba Iulia membrii Sfântului Sinod sub conducerea Mitropolitului primat Elie Miron Cristea. La scurt timp a sosit primul ministru Ion I.C. Brătianu însoţit de ministrul de război, generalul Gheorghe Mărdărescu, care au adus însemnele regalităţii. Coroanele şi hlamidele au fost păstrate până a doua zi în Altarul Catedralei Incoronării, ele urmând să fie sfinţite de înalţii ierarhi.

Ziua de 15 octombrie 1922 a debutat cu o ploaie măruntă, sub un cer închis. Cu toată vremea destul de potrivnică programul s-a desfăşurat normal. Regele şi regina au fost întâmpinaţi pe peronul gării cu onoruri militare. Primarul oraşului Alba Iulia -Aurel Sava, le-a oferit tradiționala pâine şi sare, adresându-le, totodată, cuvinte frumoase de bun venit. Regele Ferdinand purta uniforma de general de vânători .

După sosirea perechii regale s-a format un impozant cortegiu deschis de două plutoane de soldaţi din escorta regală în uniformă de gală şi de trăsura mareşalului Curţii, generalul Paul Angelescu. Urmau două trăsuri ,,a la Daumont’’. În prima au luat loc regele şi regina, ea fiind încadrată de generalul Constantin Cristescu, şeful Marelui Stat Major şi generalul Henri Cehovski, comandantul Corpului 7 Armată din Cluj călări. A doua a principelui moştenitor Carol şi a soţiei sale principesa Elena era flancată de generalii Dumitru Stratelescu şi Aristide Razu. Generalii războiului de întregire a neamului, toţi călări erau aşezaţi după familia regală, iar imediat încolonate urmau două plutoane din Regimentul 4 Roşiori ,, Regina Maria’’. În cortegiu se găseau drapele de luptă ale întregii oştiri române, cu gărzile lor de onoare, cadrele şi elevii şcolilor militare.

Cortegiul a ajuns în faţa Catedralei Încoronării din Alba Iulia, la orele 10. Mitropolitul primat şi ceilalţi înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române i-au întâmpinat pe suverani în pridvor, conducându-i apoi înăuntru, în preajma Altarului. Plăcut impresionată de înfăţişarea oraşului şi a catedralei, Regina Maria preciza în jurnalul său, cu bucurie, următoarele: ,,Alba Iulia este frumoasă. Un orăşel cetate vechi şi acolo, în mijlocul zidurilor crenelate, fostul guvern (Averescu) a construit mica catedrală unde urma să aibă loc încoronarea. Ea este în centrul unui scuar, înconjurată de o clădire, ca o mănăstire. A fost mult criticată şi are, fireşte, greşeli, dar, în general, arată extrem de frumoasă şi plăcută şi a fost minunat împodobită şi îngrijită’’. La rândul său, N. Iorga a surprins semnificaţia deosebită a momentului, consemnând cu talentul unui mare reporter starea de spirit din catedrală: ,,Oficiază Mitropolitul primat şi numai mitropoliţii a patru ţinuturi româneşti (Ţara Românească, Moldova, Ardealul şi Basarabia), Vladimir al Bucovinei fiind oprit de boală. Îi înconjoară vlădicii de Roman, de Huşi, de Rădăuţi, de Argeş şi de Râmnic, locţiitorii Dunării de Jos şi Buzăului’’.

Biserica în care se oficiază este impresionantă. Prezența atâtor înalţi ierarhi ai bisericii naţionale impresionează profund pe N. Iorga care notează în final – plin de mândrie că este martorul unui eveniment cu adevărat memorabil :

,, În toată istoria neamului nostru nu s-a văzut niciodată ierarhii Ţării Româneşti şi Moldovei, Ardealului şi Basarabiei, liturgisind împreună’’.

Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan, care a citit şi Evanghelia, iar Mitropolitul primat a rostit rugăciunea de încoronare a regelui, precum şi binecuvântarea : ,,Doamne Dumnezeul nostru, cu glorie şi cu cinste încoronează-i pe dânşii’’. La sfârşit, Miron Cristea a proclamat, potrivit tradiţiei bisericii ortodoxe: ,, Vrednic este’’! Acel ,,Vrednic este’’! din biserică a fost, potrivit episcopului ortodox al Oradei, Roman Ciorogariu ,,răsunetul ţării întregi  al încoronării’’. Binecuvântarea Mitropolitului a constituit, după cum sublinia acelaşi martor ocular ,,binecuvântarea ţării întregi asupra purtătorilor destinului românesc’’.Acest act sacru se face ,,fără ungere cu Sfântul mir, din pricina confesiunii catolice a regelui’’.

Miron Cristea, nota  în memoriile sale: ,,Slujba noastră a fost frumoasă: şaptesprezece episcopi, patru diaconi, patru anagnoşti şi doi preoţi (un arhimandrit şi un protopop). Corul Carmen, 120 persoane, admirabil’’.

Regina Maria nu a rămas nici ea indiferentă, afirmând cu satisfacţie în însemnările sale: ,,Am sosit la biserică unde toţi oaspeţii îşi ocupaseră deja locurile. Nando şi cu mine stăteam pe scaunele tronuri, unul în faţa celuilalt.

Slujba a fost frumoasă, sobră, nu prea lungă, corul excelent. Interiorul bisericii deşi nu este mare, este impozant şi frescele sunt bune’’.

      Regelui Ferdinand, i s-a interzis de Papă să fie încoronat într-o biserică românească de către un preot ortodox român. De aceea, la intervenţia Reginei Maria şi a lui Barbu Ştirbei, după lungi şi aprinse discuţii s-a convenit ca regele Ferdinand să fie încoronat în afara bisericii, în aer liber, sub pretextul că acest act memorabil trebuie să aibă loc ,,în faţa poporului lui, dar ,,nimeni nu trebuie să ştie adevăratul motiv’’, scria un biograf al reginei Maria.

     Pe lângă invitaţii speciali, şefi de partide politice, foști prim-miniştri, au fost prezenţi în catedrala încoronării, parlamentari, membrii conducerii Academiei Române, rectorii universităţilor din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Cernăuţi, preşedinţii corporaţiilor şi sindicatelor naţionale, trimişi speciali ai marilor ziare, agenţii de presă din ţară şi străinătate. Din partea armatei au luat parte la ceremonii şeful Marelui Stat Major, inspectori generali de armată, comandanţii de Corpuri de armată, de divizii, în total 33 de generali activi şi în rezervă. Asistenţa i-a primit, de asemenea, cu emoţie şi respect pe supravieţuitorii celor care au luptat în Războiul de Independenţă din 1877-1878.

   După cântarea liturgică, au fost sfinţite hlamidele regale, coroana reginei Maria, cea a regelui Ferdinand fusese sfinţită la 10 mai 1881. În continuare s-a trecut la actul public al încoronării. Obiectele consacrate au trebuit preluate de la înalţii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, de reprezentanţii Statului şi ai armatei.

Coroana suveranului a fost încredinţată preşedintelui Senatului iar coroana reginei a primit-o Mihai Orleanu, preşedintele Adunării Deputaţilor.

Regele şi regina, însoţiţi de mitropoliţi, de preşedinţii celor două camere, care purtau coroanele şi de ofiţerii cu hlamide, au urcat pe o estradă acoperită cu un baldachin în faţa clopotniţei. La orele 11 când în intreaga Românie băteau clopotele bisericilor, iar la Alba Iulia răsunau cele 101 lovituri de tun, Ferdinand a luat coroana de la M. Pherekyde şi după obiceiul napoleonian, introdus la noi de regele Carol I şi-a aşezat-o singur pe creştet. Apoi, regina a îngenuncheat, regele a luat coroana de la preşedintele Camerei Deputaţilor şi a încoronat-o sărutând-o apoi pe amândoi obrajii. Martoră a istoricului moment, regina Maria notează în memoriile sale cu fidelitate derularea încoronării: ,,Pherekyde a înaintat spre Majestatea Sa, cu coroana de oţel, după ce generalii ne puseseră pelerinele sau, mai degrabă mantiile noastre regale (…). Nando a luat de la el coroana, după ce ţinuse un discurs foarte loial şi şi-a pus-o pe cap. Apoi, Orleanu a înaintat spre mine, cu coroana mea şi a ţinut un discurs foarte frumos. Eu am îngenuncheat apoi în faţa lui Nando care a pus greaua coroană pe capul meu, în timp ce toate clopotele au sunat şi acele salve de salut au fost trase. Nando m-a ridicat şi m-a sărutat, în vreme ce toţi cei prezenţi au aclamat din toate puterile şi toate muzicile militare au cântat imnul naţional” . M. Pherekyde i–a adresat câteva cuvinte regelui Ferdinand arătând: ,,Coroana pe care aleşii ţării o prezintă astăzi este coroana primului rege al României întregite, cu hotarele de la Tisa la Nistru şi la Marea Neagră’’.

Invitaţii oficiali români şi străini au asistat la ceremonie în două tribune care flancau baldachinul, apoi i-au însoţit pe monarhi în reşedinţa regală din incinta catedralei, adresâdu-le felicitări. Aflată în mijocul evenimentelor, regina Maria arată în însemnările sale cu sinceritate: ,,Am urcat încet scara şi apoi ne-am dus în centrul pridvorului cu colonade, deschise, şi de acolo ne-am înclinat în faţa oamenilor de jos care ne-au aclamat cu ovaţii extraordinare. Apoi, începând cu familia, au trecut cu toţii să ne felicite şi să ne sărute mâinile. Totul a decurs cât se poate de bine, având în vedere că în ţara noastră toate ceremoniile sunt greu de organizat (…)’’.

Am fost conduși în apartamentele noastre şi acolo ne-am scos coroanele şi mantiile, am fost lăsaţi să ne odihnim în timp ce oaspeţii erau conduşi la marea sală de banchet, să aştepte sosirea noastră regală’’.

În reşedinţa din incinta catedralei, regele Ferdinand a semnat Actul comemorator al încoronării: ,, Îndrumat cu cuvântul întregului popor – se spune printre altele în document ­şi ajutat de sfatul acelora care cu credinţă s-au închinat țării şi tronului, am purtat Războiul Întregirii neamului şi biruind restriştile am văzut înfăţişată unitatea naţională de atâta vreme aşteptată (…) spre a chema binecuvântarea lui Dumnezeu asupra acestor măreţe fapte din care a ieşit România Mare spre a le da consfinţire în faţa scumpului nostru popor, ne-am adunat cu toţii la Alba Iulia străveche cetatea Daciei Romane şi a gloriei lui Mihai Viteazul şi aici, azi 15 octombrie 1922 ne-am încoronat eu şi scumpa mea soţie Maria, părtaşa suferinţelor şi bucuriilor mele şi ale ţării’’ . În acest timp, patru crainici au citit Proclamația regelui Ferdinand I dată la Alba Iulia în 15 octombrie 1922, tipărită de ziarul ,,Universul’’ şi răspândită în sute de mii de exemplare pe întreg cuprinsul ţării. Documentul sublinia dorinţa şefului statului ca ţărănimea ,,stăpână pe veci pe ogoarele ce le-a dobândit să le dea toată puterea de rodire în folosul ei şi al binelui obştesc.

La orele 18, familia regală a părăsit Alba Iulia îndreptându-se spre Bucureşti.

La 16 octombrie, trenul regal a intrat în gara Mogoşoaia (ora 10.00) unde suveranii au fost întâmpinaţi de oficialităţile române şi invitaţii străini.

Încoronarea de la Alba Iulia a fost un act al suveranităţii naţionale. Încoronarea a reprezentat, de asemenea, o manifestare a recunoştinţei faţă de eroii Războiului de Întregire şi faţă de înfăptuitorii Marii Uniri. Ea a avut o încărcătură emoţională deosebită şi a fost continuată de principalele reforme şi acte politice din România deceniului al III-lea. Pe plan intern adoptarea Constituţiei din 1923, aplicarea reformei agrare şi a unui intreg sistem de legi economice, sociale, pe plan extern, activitatea desfăşurată in cadrul Ligii Naţiunilor şi al Micii Înţelegeri.