Costumul popular românesc, în colecțiile Muzeului de Istorie din Onești

 

Patrimoniul etnografic muzeal al României, reprezintă chintesenţa, ştiinţific constituită, a specificului nostru etnic, cu adânci implantaţii şi implicaţii în autohtonia poporului nostru, unele chiar adevărate documente ale continuității și, îndeosebi, ale originalităţii culturii populare româneşti.

Portul popular, alături de arta populară (ceramică, sculptură în lemn, țesut la război, arhitectură) a apărut pe teritoriul locuit de români, din cele mai vechi timpuri, constituind unul dintre elementele cele mai caracteristice şi, în acelaşi timp, spectaculoase ale culturii noastre populare. În zilele de sărbătoare, la hore, nunți și înmormântări, românii îmbracă portul păstrat de veacuri de la strămoșii lor.

Pornind de la piesele de port existente azi – îndeosebi în colecţiile etnografice muzeale – şi analizând, cu grijă, toate documentele trecutului, se pot stabili similitudini, uneori chiar identităţi morfologice, păstrate peste veacuri, care conferă acestor obiecte valoarea de documente ale autohtoniei şi continuității ființei poporului român pe meleagurile carpato-danubiano-pontice.

Așadar, de la cele mai vechi mărturii iconografice ale îmbrăcăminţii locuitorilor din spaţiul românesc, respectiv figurinele antropomorfe neolitice sau cele din epoca bronzului şi marcând cu deosebire momentul realizării complexei sinteze daco-romane (ilustrative fiind aici imaginile Columnei lui Traian şi cele de pe monumentul triumfal de la Adamclisi), evoluţia istorică a portului popular este privită în strânsă conexiune cu viaţa şi istoria însăşi a poporului român pe parcursul ultimelor două milenii de vieţuire neîntreruptă în străvechea vatră. Pe acest spaţiu, existenţa şi evoluţia costumului ţărănesc tradiţional apare ea însăşi ca o constantă a unităţii culturale, manifestată pregnant prin materia primă folosită, prin croiala şi structura diverselor piese, prin ornamentaţia (cu tot ce implică aceasta, de la repertoriul motivelor până la compoziţie și colorit), precum şi prin alcătuirea de ansamblu a costumului.

Dr. Tancred Bănățeanu, fostul director al Muzeului Țăranului Român, argumenta tema prin câteva exemple cunoscute, atestând, astfel, existenţa documentară a unor elemente de port care, virtual, pot constitui un substrat pentru evoluţia portului popular românesc:

– căciula din blană de oaie aparţine unei arii mai largi, dar a fost identificată cu documentele neolitice de la Butmir, pe figurinele ilirice de la Vinca şi pe Columna lui Traian şi Monumentul de la Adamclisi;

– cămaşa femeiască autohtonă, cu brezărău, apare şi pe Columnă şi pe metopele de la Adamclisi;

– opregul se regăseşte pe figurinele de la Vinca, Klisevac, ceea ce duce la concluzia logică a apartenenţei acestei piese de port unui grup iliro-tracic, bine localizat pe o certă arie de răspândire, la nord şi sud de Dunăre;

– catrinţa, în forma în care apare în portul popular românesc, este o piesă tipică şi răspândită în lumea egeo-mediteraneană şi pe teritoriul carpato-balcanic. E reprezentată pe figurinele de la Cârna, cât şi pe cele de la Vinca;

– fota poate fi identificată pe figurinele neolitice din cultura Cucuteni-Tripolie, cât şi la o figurină din cultura Vădastra;

– iţarul, cioarecul (pantalonul) specific popoarelor iliro-tracice, pe lângă cele scitice, celto-germanice şi spre deosebire de celelalte tipuri de haine bărbăteşti egeo-asiatice şi mediteraneene apare, printre primele atestări, şi pe metopele monumentului de la Adamclisi şi pe Columna lui Traian;

– sumanele, în general hainele din ţesătură de lână, pot fi descifrate şi pe unele metope ale monumentului de la Adamclisi;

– cojoacele şi pieptarele, în general hainele din piele cu blană, se recunosc la Adamclisi, pe stela funerară de la Căşei etc.;

– gluga apare clar reprezentată pe Columna lui Traian;

– opincile sunt perfect identificate cu încălţămintea dacă figurând pe Columnă, ca şi pe Tropaeum Traiani.”(Tancred Bănățeanu „Portul popular, document al continuităţii şi originalităţii culturii populare româneşti” articol apărut în Revista Muzeelor și Monumentelor, nr. 7, 1980, p. 39-41 ) Și exemplele, desigur, pot continua.

Importantă este și estetica deosebită a portului popular românesc, evidenţiată de linia sculpturală a costumului precum şi de armonia ornamentală şi cromatică, în care predomină ca motive fundamentale soarele şi omul, multiplicate în diverse variante şi stilizări geometrice.

Elementele ornamentale folosite în portul nostru popular pot fi, de asemenea, urmărite în alfabetul, scriitura ornamentală regăsite – într-un inventar destul de bogat – în reprezentările specifice culturii aborigene, cum ar fi : spirala, rombul, coarnele berbecului, stilizări de reprezentări solare şi astrale, stilizări zoo- şi antropomorfe etc. Ele constituie, de asemenea, dovezi pertinente care pot fi asociate chiar dacă nu se regăsesc în mod expres pe piese de port străvechi, ci pe alte creaţii de artă decorativă din alte genuri, materiale şi tehnici.

Această structură unitară a portului este însă modulată în evoluţia sa istorică sub forma unor multiple variante (adăugând aici şi creaţiile specifice naţionalităţilor conlocuitoare), dând naştere acelor „zone etnografice” cu particularităţi specifice, expresie elocventă a diversităţii zonale existente în cadrul marii unităţi fundamentale şi în acest domeniu al creaţiei populare. Această diversitate în unitate este evidentă şi din punctul de vedere al funcţionalităţii şi mesajului specific costumului popular, diferenţiat în funcţie de sex şi vârstă, de poziţia socială, de momentul în care este folosit (lucru şi sărbătoare) sau în funcţie de anumite ocupaţii.

„Portul neamului românesc înfățișează de la întâia privire o împerechere minunată de însușiri. Frumusețea lui aleasă uimește și încântă. Simplu și impunător în liniile mari, bogat și vesel în culori, împodobit și înflorit ca și poenile noastre, care farmecă ochiul, el este oglinda sufletului românesc, înclinat spre lumină și voe bună. Izvoadele (cf. DEX-ului, modele de cusături tradiționale) presărate pe el cu dărnicie, sunt atât de multe și de felurite, încât gândul zorește să deslușească de unde vin mereu, din ce comoară ascunsă răsar la lumină. Ce mână de meșter le-a făurit, în ce școală de artă s’a desăvârșit gustul acesta atât de sigur ? El a ieșit din iscodirea minții, din îndemnul inimii, din înțelepciunea și prevederea obștei românești, care și-a dat seama că cel dintâi semn de deosebire între popoare, este înfățișarea. El este moștenirea, pe care ne-au lăsat-o înaintașii noștri, îmbogățită în rânduri nesfârșite de vieți; sunt darurile înnăscute ale neamului, este geniul țărănesc.” afirmă și Alexandrina Enăchescu-Cantemir în prefața primei ediții, din 1939, a albumului „Portul popular românesc”.

Vă așteptăm cu drag la Muzeul De Istorie Onești pentru a admira colecțiile noastre de etnografie îmbogățite și cu o donație substanțială făcută de către familia Teacă.