
Premiul Special pentru elevul Amarie Robert Andrei la Concursul „Cartea pe care o iubesc” ed. a IV-a (2021)
Astăzi vă oferim spre lectură mesajul care a primit Premiul Special la categoria gimnaziu. Acesta aparține elevului Amarie Robert Andrei din clasa a VI-a de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Oneşti – Prof. îndrumător Aivănesei Cristina.
“Cartea” de care m-am îndrăgostit
“Jurnalul meu iubit, astăzi nu am avut răgaz să mă ocup de tine. Sunt copleșit de griji, de teme. Vreau să se deschidă școala, să-mi văd colegii, profesorii. Îmi este atât de dor … Această boală a tăiat aripi, a strâmbat zâmbete, a făcut mii de ochi să verse lacrimi, și, nu în ultimul rând, a curmat vise. Drumul existenței tuturor copiilor a fost oprit de mii de pomi căzuți după o furtună de fulgere și mii de tornade! Simt o mare durere atunci când aud cuvintele Covid-19 și mă gândesc la ce va urma să se întâmple…noi generația cu mască ce vom face? Cum ne vom reveni? Fiecare zi se repetă la nesfârșit precum un ceas căruia, chit că i s-au sfârșit bateriile, îndrăznește să bată pe loc.Tot ce-mi doresc acum este să mă trezesc mâine dimineață, să aud că totul s-a sfârșit, să îmi pot relua cursurile, să fac ore normale, însă aș cere prea mult… Noapte bună, dragul meu prieten mut!”
Cu emoție în suflet, recitesc această pagină din “cartea” mea, cea de care m-am îndrăgostit, scriind. Din jocul de cuvinte mi-am regăsit zâmbetul și curajul pentru a scrie.
Niciodată nu m-am gândit că aș putea scrie o carte, să mă îndrăgostesc de ea în timp ce o scriu. Cine ar fi crezut? Din cititor am devenit scriitor. Scrisul unei cărți e ca viața pe care o trăiești o singură dată, pe când cititul poate relua viața din cărți de nenumărate ori.
Da, sunt îndrăgostit! Sunt îndrăgostit de cartea care a prins viață din mâinile mele, din inima mea. Trăiesc într-o poveste, care mi-a oferit șansa să exist. Până la urmă, sunt doar o umbră, o umbră a inspirației. Mi-am dat seama cât de mult îmi place să mă joc cu ele, cuvintele, să le arunc în sus, să le prind, să le ascund, să le caut, să le găsesc. Distractiv și răscolitor în același timp.
Cartea pe care o iubesc cel mai mult este acel jurnal care mi-a prelungit în mod neașteptat viața.
Acest jurnal va fi oglinda vieții mele, pe care o voi retrăi de fiecare dată când îl voi deschide. Mai mult ca niciodată simt nevoia să mă dezvălui treptat. Sub haina țesută din praful soarelui ascund un condei care, din vis, din lumină va crea idei fantastice. Scriu desigur, pe filele imaculate ale sufletului, cu slove de aur, povestea mea, a unui copil oarecare. Știați că port o mască? Eu port o mască, fiecare dintre noi poartă o mască. Este diferită și foarte bine lipită de fața mea, atât de familiară, se îmbină atât de armonios cu trăsăturile mele unice, încât devine din ce în ce mai mult o provocare să o dau jos, devine o adevarată luptă interioară să mă smulg din ghearele ei tiranice și lungi. Pe măsură ce trece timpul, eu uit că o port. O mască construită din amintiri, din șoapte duioase sau din emoțiile surâzătoare ale anotimpurilor. Și nimeni nu și-a dat seama ce înșelătoare poate fi, dincolo de ființa mea inocentă. Port masca melancoliei pe care nimeni din jur nu o vede. E atât de lipită de chipul meu, încât devine eu.
Cu toate astea, sunt fericit că astăzi mi s-a îndeplinit una dintre cele mai mari dorințe: jurnalul meu s-a transformat într-o carte; o carte despre vârsta frumoasă pe care o trăiesc cu bucuriile și cu tristețile întinse pe sârmă.
Fiți cu ochii pe site-ul bibliotecii noastre! Veți descoperi elevi oneșteni talentați a căror scrieri vă vor bucura ochii și sufletul, așa cum a fost cel de mai sus, care a obținut și premiul special.