
Recomandare de carte: ”Religia pentru atei” de Alain de Botton
Alain de Botton s-a născut în anul 1969, la Zürich. În 1977, familia lui se stabileşte în Marea Britanie, unde scriitorul şi-a făcut studiile şi trăieşte în prezent.
Cu un tată bancher, o bunică supranumită Mata Hari a Israelului, un strămoș talmudist și o soră colecționar de artă, nu e de mirare că Alain De Botton a ales să acopere atâtea domenii în cărțile sale, reușind să scrie la fel de captivant despre dragoste, literatură, călătorii, arhitectură sau religie.
Cărțile sale, descrise ca o ”filosofie a vieții de zi cu zi” au devenit bestselleruri în 30 de țări.
În cartea ”Religia pentru atei” Alain De Botton ne propune să încercăm să ne bucurăm de înțelepciunea, frumusețea și puterea consolatoare a religiei, fără a fi credincioși. În loc să ridiculizăm religiile lumii, să ”furăm” de la ele ideile bune, care ne pot ajuta să trăim frumos.