Când și unde punem virgula corect
Virgula este un semn de punctuație care se întâmplă câteodată să fie pus fix unde nu trebuie. Ori să lipsească. Așa se întâmplă să citim astfel de anunțuri: “Vindem cizme din piele de damă.” Ori să avem preocupări îngrijorătoare: ”Hai să mâncăm copii!” Ca să îi salvăm trebuie să punem și virgulă, mai precis, după cuvântul ”mâncăm”.
Pentru a evita astfel de situații am deschis cartea de gramatică la capitolul: ”virgula în propoziție și frază”.
Prin urmare, virgula se pune între părțile de propoziție coordonate prin joncțiune copulativă sau disjunctivă, când conjucția se repetă sau când legătura se face prin locuțiuni conjuncționale în corelativ. De exemplu: Nu stă nici în casă, nici afară.
Era nu numai interesat, dar și obligat să vină.
De ținut minte: se pune virgulă înainte de: dar, iar, însă, prin urmare, așadar, în concluzie.
Virgula desparte atributele izolate și apozițiile de restul propoziției: Acest elev, Popescu, inteligent și receptiv, a reușit.
Virgula desparte complementele antepuse verbului: Lui i-am scris, celuilalt, încă nu.
Virgula desparte adverbele de negație sau de afirmație când sunt echivalente cu o propoziție: Da, ai dreptate.
Virgula izolează de restul propoziției cuvintele în vocativ: Să nu te superi, omule, pentru asta.
Virgula izolează cuvintele incidente de restul propoziției: Ar fi vrut, desigur, să plece.
Virgula desparte o interjecție de restul proproziției: Ei, ce părere ai?
Atenție: Când sunt urmate de un vocativ sau un imperativ, interjecțiile nu se despart prin virgulă: Măi omule, fii mai atent! (virgula stă după ”omule”, nu după ”măi”).
Virgula se pune între două sau mai multe propoziții de același fel aflate în raport de coordonare prin juxtapunere: Nu șțiu când a plecat, unde a plecat și când se întoarce.
Atributiva izolată se desparte prin virgulă de restul frazei: Regulile de bază, de care am mai amintit, nu se mai aplică.
Completivele directe și indirecte se despart de obicei prin virgulă când stau înaintea regentei: Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.
Completiva concesivă se desparte totdeauna prin virgulă de regenta ei: A plecat mai devreme, deși nu era cazul.
Există în acest caz o excepție: subordonata concesivă nu se desparte prin virgulă când este introdusă prin de și urmează imediat după verbul regent: Minte de îngheață apele.
Circumstanțialele de loc, de timp, de scop și condiționalele se despart de obicei prin virgulă când se află înaintea regentei: “Unde pică nuca, pică şi din talpa iadului bucățica”.
Și evident: între subiect și predicat nu se pune virgulă. 🙂
