Cultura Monteoru

Cultura Monteoru ( milen.2 î.e.n.) denumită după numele așezării eponime descoperite în com.Sărata Monteoru (azi com.Merei jud. Buzău), aparține unui grup sedentar de uniuni tribale format din cultivatori și păstori, rezultat al sintezei populației locale a neoliticului târziu cu triburile indoeuropene.

Cultura Monteoru s-a format la începutul epocii bronzului și s-a dezvoltat până la sfârșitul acestei perioade, răspândindu-se în regiunea de dealuri din Muntenia, SE Transilvaniei, Moldova centrală și vest-centrală, caracterizându-se prin așezări deschise, plasate în preajma unui punct fortificat.

Una dintre cele mai impunătoare așezări de înălțime este ,,Cetățuia’’de la Sărata Monteoru, cu aspect de acropole și care a fost fără îndoilală, un centru important al comunității de acolo. Mediul geografic a favorizat dezvoltarea creșterii animalelor, care a fost ramura principală a economiei purtătorilor acestei culturi, practicând pe o scară mai redusă și agricultura. În perioada de plină prosperitate, ei au avut și o activitate metalurgică intensă, așa cum o dovedesc descoperirile de la Sărata Monteoru. Aria culturii Monteoru a fost prinsă puternic în rețeaua schimbului de perle de faianță din Egipt și Grecia către Europa centrală și Anglia. Într-un mormânt de femeie de la Sărata Monteoru, au fost găsite peste 400 de perle din acest material.

Întreaga dezvoltare istorică a culturii poate fi împărțită simplificând periodizarea făcută de I. Nestor în patru faze principale: Monteoru I (respectiv IC4 și IC3 după I. Nestor) cu un conținut cultural și cronologic legat de culturile bronzului timpuriu; Monteoru II (I C2, I C1, I b și I a) care reprezintă etapa de deplină cristalizare și de iradiere spre nord-est, nord și nord-vest; subfaza ,,Ia’’reprezintă, de fapt, o vreme de maximă dezvoltare a fazei II și de tranziție spre faza Monteoru III( II a și II b, după I. Nestor) este faza în care s-a trecut la fortificarea cu șanț de apărare a ,,Cetățuii’’de la Sărata Monteoru. În domeniul producției, se dezvoltă metalurgia bronzului, țesutul etc.; se intensifică relațiile de schimb cu vecinii și cele pe distanțe mari și se amplifică întreg conținutul culturii materiale și spirituale. Se folosește piatra în construirea platformelor unor locuințe, pentru incinta ,,sanctuarelor’’. Se ajunsese la tehnica superioară în construcție a îmbinării pietrei, a lemnului și a lutului.

Au fost identificate la Sărata Monteoru parapete întărite cu stâlpi și grinzi de lemn. De asemenea a fost aplicat și sistemul casetelor din lespezi de piatră, umplute cu pietriș. Folosirea acestei tehnici, denotă un înalt grad de civilizație și legături strânse cu Sudul.

Uneltele de piatră, silex și os vor continua să se dezvolte. Din silex sau os se lucrau vârfuri de săgeată, cuțite curbe din piatră, lame de pumnal din bronz sau os, vârfuri de sulițe de bronz, topoare de luptă de tip transilvănean, tipare de turnat securi cu gaură de înmănușare transversale, topoare de luptă din rocă dură, măciuci sferice, tronconice sau cu 4 protuberanțe; podoabe: perle de faianță și de ambră, inele de buclă, ace de bronz de diferite tipuri, coliere, pandative etc.

În Depresiunea Onești, din Epoca Bronzului Timpuriu, evoluează comunitățile ce au dat naștere aspectului cultural Bogdănești, care, alături de creşterea animalelor, practicau cultivarea primitvă a pământului, așa cum indică descoperirea râşniţelor şi frecătoarelor din gresie în așezarea de la Bogdănești – Todoscanu . Pe scară largă continuă să fie folosite uneltele și armele confecționate din piatră- dălți, cuțite curbe și topoarele de luptă cu ceafă cilindrică.

Perioada mijlocie a Epocii bronzului se caracterizează prin cristalizarea unor entități etnoculturale bine delimitate din punct de vedere tipologic și geografic, prin creșterea complexității structurilor sociale, prin folosirea pe scară largă a cositorului pentru obținerea bronzului de calitate, a dar și prin manifestări artistice deosebite : eleganța formelor, ornamentarea bogată și expresivă a recipientelor ceramice. Printre motivele decorative specifice Bronzului mijlociu, un loc aparte îl ocupă simbolurile solare, motive ce sugerează atât cultul solar, cât și pe cele ale fertilității și fecundității. Un rol ritual au jucat, probabil, figurinele zoomorfe și carele votive miniaturale.

În Depresiunea Onești, Bronzul mijlociu este reprezentat de cultura Monteoru, în ale cărei așezări pătrund și elemente culturale străine : Costișa- Komorov din nordul Moldovei și Wietenberg din Transilvania, ajunse aici, în principal, prin pasul Oituz, ceea ce demonstrează, nu doar circulaţia mărfurilor în perioada mijlocie a Epocii Bronzului, ci şi contactele strânse dintre cele trei culturi.

Informaţii concludente sunt oferite de cercetările efectuate în aşezarea de la Bogdăneşti – Todoscanu, unde, au fost surprinse două faze : Monteoru Ic 3 şi Monteoru Ic 2, cu trei, respectiv două subfaze de evoluţie, inventarul locuinţelor, constând, cu excepţia câtorva unelte confecţionate din piatră sau din os, din ceramică, cu foarte rare excepții fragmentară, în cadrul căreia se deosebesc trei categorii : fină, intermediară şi grosieră, din care s-au modelat ceşti cu toarte supraînălţate – ca formă dominantă, nu numai pentru aşezarea de aici, ci pentru întreaga cultură, pahare, boluri, castroane, vase-borcan, decorate cu motive incizate sau în relief, vasul de ofrandă descoperit la Bogdănești-Todoscanu, utilizat în riturile funerare.

Locuitorii aşezării monteorene de la Bogdăneşti – Todoscanu, alături de creşterea animalelor, practicau cultivarea primitvă a pământului, fapt dovedit, atât prin descoperirea râşniţelor şi frecătoarelor din gresie, cât şi a piesei principale a plugului primitiv – brăzdarul din corn de cerb.

Descoperirea, la Onești – Baraj Belci, a unui creuzet pentru turnarea metalului topit, într-o zonă în care lipsesc sursele de materie primă necesare obținerii bronzului – cupru și staniu, documentează, existența în zonă a unui atelier, chiar dacă ambulant, pentru prelucrarea acestui metal.

Ritul funerar, contină să fie reprezentat de inhumaţie, mărturie stând mormântul descoperit în aşezarea de la Gura Văii – Silişte, în care scheletul, înconjurat de bolovani mari din piatră de râu, era depus în decubit lateral stânga, orientat NV-SE. Inventarul funerar consta din câteva vase ceramice şi un topor din piatră cu perforaţie centrală, pentru fixarea în mânerul de lemn.

Ultima etapă din evoluția Epocii bronzului, a fost marcată de apariția culturii Noua (cca. 1300-1100 a.Chr.), la geneza căreia a luat parte și populația autohtonă :comunitarii culturii Monteoru, dar și grupurile culturii ceramicii cu multe brâie din stepele nord-pontice.

Apariția culturii Noua a fost însoțită de schimbări importante în domeniul metalurgiei bronzului. Folosirea tiparelor de piatră, cu una sau mai multe valve, a permis turnarea obiectelor în serie, precum și standardizarea acestora. Acum apar tipuri noi de obiecte, ca exemplu putând fi dat celtul – topor având corpul gol. Se produc schimbări semnificative și în domeniul olăritului : formele ceramice devin mai simple, iar decorul este mai sărăcăcios. Crește vertiginos numărul obiectelor din os, apărând o serie de tipuri absolut noi : omoplatul crestat și vârful de săgeată cu patru aripioare.

Comunitarii culturii Noua, practicau atât ritul inhumației, cât și pe cel al incinerației, după cum o dovedesc descoperirile din necropola de la Căbești – Milești.

Deşi, lipsesc dovezile cu privire la extragerea sării, ocupaţia principală a comunitarilor din Epoca bronzului fiind creşterea animalelor, este logic că această activitate a continuat fără întrerupere de-a lungul întregii perioade, Valea Trotuşului reprezentând calea de schimb, pentru spaţiile lipsite de acest produs.