
Poezie pentru suflet: ”Somn” de Marin Sorescu
Marin Sorescu a fost poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător, membru al Academiei Române și Ministrul al Culturii în cabinetul Văcăroiu (1993-1995). Această funcție a venit la pachet cu o mare antipatie dobândită în țară.
În anul 1995 părăsește această funcție din cauza problemelor de sănătate. În 1996, ianuarie, apare ultimul volum de poezii publicat în timpul vieții. Și tot în ianuarie, Marin Sorescu primește Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie. Pe 8 decembrie 1996 încetează din viață, la vârsta de 60 de ani. Este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
Anul acesta se împlinesc 85 de ani de la naștestea sa. Poezia din această săptămână este, așadar, dedicată lui Marin Sorescu, cel care poate ar fi putut lua premiul Nobel pentru literatură. În anul 1992 Academia Română l-a propus pentru Premiul Nobel. Și nu este pentru prima dată când acest premiu îi scapă printre degete. Iar subiectul de ce n-a luat Marin Sorescu premiul Nobel?, este o dilemă despre care s-a vorbit și s-a scris mult.
”Marin Sorescu întruchipează triumful extremei originalități în poezia noastră tânără și o carte sigură de vizită pentru ea, chiar pe plan european.” (Ovid. S. Crohmălniceanu)
Pluteam pe-un râu, parcă legat de mâini,
Ținut deasupra de o forță tandră,
Cătând pe cer rotundul unei pâini
Și logodit pe mal c-o salamandră.”
(Somn)