Poezie pentru suflet: ”Lacustră” de George Bacovia
George Bacovia, scriitorul toamnei eterne, s-a născut pe 17 septembrie 1881, la Bacău, un loc unde ”pe-afară de stai/te-năbuși de fum”, cu un parc solitar și secular, cu locuințe lacustre unde ”ard, afumate, triste felinare” și ”ziduri vechi stau să se dărâme”, iar noaptea ”gemuri triste se aprind” într-un ”târg ploios”. Orașul i-a dat nevroze și inspirație. Și astăzi plutește aceeași melancolie chiar dacă în locul ulițelor sunt acum străzi. Și în centru se ridică o statuie firavă, parcă bolnavă și cocoșată de atâtea gânduri ale poetului. Iar în fiecare seară se lasă același amurg violet peste oraș.
„La ceasurile 14.00, în după-amiaza senină şi caldă, care înspre seară se înnoură, un vânt rău începu să vânzolească grădina; cerul se acoperise cu zăbranic cenuşiu; un fior străbătu printre straturile cu flori; un suspin printre frunzele copacilor…“, aşa era descrisă de Agatha Bacovia o zi capricioasă din toamna anului 1881. Dar nu era o zi oarecare, era 17 septembrie, data la care s-a născut George Andone Vasiliu, bărbatul căruia avea să-şi dedice întreaga viaţă. În familie i se spunea Iorgu sau Iorguţ, dar în istoria literaturii a rămas cu numele de George Bacovia. De ce Bacovia? Însuşi poetul a răspuns într-un interviu din 1943: „Eu l-am luat din dicţionarul lui Hasdeu, cum cred că va fi făcut şi Arghezi în legătură cu râul Argeşului. Bacovia mai înseamnă şi altceva. Prescurtând pe «Bacchus» în «Baco» şi adăugând apoi cuvântul latin «via», «cale» adică, ajungi să vezi că Bacovia înfăţişează pur şi simplu «Calea lui Bacchus». Pe calea aceasta am mers eu, într-adevăr, de foarte multe ori. De vină e şi regiunea în care m-am născut, viile de la Bacău având renumele lor“.
De mic a fost bolnăvicios și surâsul i-a fost trist. Nu s-a remarcat cu nimic. Nu a avut ambiții deosebite, liceul a fost doar ”un cimitir al tinereței”, iar facultatea care nu i-a servit la nimic abia a terminat-o, târziu, în jurul vârstei de 30 de ani, după depresii și renunțări. A terminat Facultatea de Drept ca mai apoi să nu calce în Tribunal și să îl vadă doar o construcție prea rece în care oricum nu și-ar fi găsit locul.
Văzut la început ca poet minor, treptat va fi recunoscut de critica literară ca unul dintre mai importanţi precursori ai poeziei române moderne.
”Lirica bacoviană, afirmată cu volumul Plumb, în 1916, trece simbolismul autohton din suprafață în adâncime. (…) Boema bacoviană e tragică; față de minulescianism, care e migratoriu, eul bacovian este-nfipt pe loc, ca un pom, ca o piatră. Universul său liric este de neconfundat, și înseși mijloacele sale de expresie sunt nealienabile.”
”Categoric, afirmăm la Bacovia prezența unui artist lucid, de o mare forță expresivă, de o putere magistrală în compoziție, de o rară intelectualitate în notarea unor senzații sau impresii poetice, dar de o intelectualitate așa fel dozată ca să nu cadă în celebritate, în filozofări banale.”
”Climatul familiar lui Bacovia este cel al umedului și frigului, al ploii, al zăpezii, al moinei, ultimul tip de aversă devenind un simbol bacovian cu totul personal.”
”Un gol istoric se întinde,
Pe-aceleași vremuri mă găsesc…
Și simt cum de atâta ploaie
Piloții grei se prăbușesc.”
(Lacustră)
