
Cât timp înfloresc lămâii – Zoulfa Katouh
Cu un an în urmă, înainte să înceapă revoluția, Salama era studentă la Facultatea de Farmacie și participa la nunta fratelui său cu cea mai bună prietnă a ei, Layla, visând la propria ei poveste de dragoste. Acum ea lucrează la spital – ajută pe cine poate și închide ochii celor care nu pot fi ajutați Asta dacă nu-l iei în calcul pe Khawf. Dar el este o halucinație, o reacție la ororile din jurul ei. Zilnic, el o îndeamnă pe Salma să plece din țară. Zilnic, ea refuză. Până când îl cunoaște pe Kenan, băiatul cu ochi verzi, care vrea să rămână și să-și riște viața pentru tot ce ar putea fi Siria…
„Cum îi supraviețuiești durerii? Cât timp înfloresc lămâii, speranța nu va muri niciodată… Am pus mâna pe această carte și mi-a fost imposibil să mă despart de ea. Zoulfa Katouh scrie o poveste prin care trăiești organic, cu mintea și cu inima, revoluția care a început în Siria în 2011 și continuă și în zilele noastre. Însă puritatea primei iubiri are forța să dizolve chiar și ororile războiului. Am plâns de durere, de furie, și intr-un final, de bucurie, pentru că, dincolo de tragedii, de suferință este o carte a speranței, a iubirii care strălucește chiar și în culmile disperării. Războiul e devastator. Dar această poveste e devastator de frumoasă. Lectura ei va lăsa urme adânci în interiorul tău și dorința supremă de a lăsa, în exteriorul tău, o lume mai bună.”― Mihai MORAR
„O poveste mistuitoare despre război, pierdere, familie și dragoste, despre a găsi frumusețea în nebunie și speranța în tragedie…O lectură absolut obligatorie.” – Sabaa Tahir
Lectură plăcută!