Image Alt

Nocturna bibliotecii oneștene, un succes chiar și online

Nocturna bibliotecii oneștene, un succes chiar și online

Despre evenimentul Nocturna Bibliotecii, ediția a X-a de pandemie am găsit un articol și pe site-ul unupetrotus.ro:

”Joi, 12 noiembrie 2020, Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” a organizat, pentru prima dată în mediul online, evenimentul Nocturna Bibliotecii, un proiect  inițiat de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR). Ajuns la cea de-a X-a ediție, evenimentul a reunit proiecte culturale, artistice și educative pentru toate categoriile de vârstă.

Startul Nocturnei s-a dat cu o transmisiune live a Târgului de Știință și Tehnologie pentru copii „Code Kids Fest Moldova 2020”.  Biblioteca noastră a fost reprezentată la acest eveniment de directorul bibliotecii Ionuț Tenie și de Alina Tenie, coordonatoarea echipei Kids4Coding Onești care a obținut Premiul I cu proiectul „Panou solar”.

Un alt moment live l-a constituit interviul cu psihologul Simona Ciff, un interviu pe tema inteligenței emoționale la adolescenți, o „întâlnire” extrem de urmărită. Programul Nocturnei a oferit pe lângă aceste „întâlniri” live, în mediul online, și recomandări de carte realizate de bibliotecari, expoziții virtuale de carte pe diverse teme dar și din colecțiile speciale ale bibliotecii, o expoziție de pictură a Cristinei Tudose, prezentarea proiectului „Navigator 50+”, atelier Art&Craft și interviuri cu bloggerii @Mamă de 2, Otilia Dima și Diana Manea.

Tot în cadrul Nocturnei a avut loc și deschiderea Stagiunii artistice 2020-2021 cu momente muzicale de chitară oferite de Cătălin Techiu, Cristina Mototolea și Mădălin Nedelcu, studenți ai Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț.

Momentul mult așteptat la Nocturnă a fost lansarea site-ului Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” www.bibliotecaonesti.ro. Și pentru că s-a lansat site-ul,  a fost creat un tutorial de utilizare al catalogului online care își dorește să vină în sprijinul tuturor utilizatorilor bibliotecii. De asemenea, tot pentru aceștia biblioteca a creat un material informativ despre toate serviciile bibliotecii „Cititorii întreabă – Biblioteca răspunde”.

Desigur, pentru că Nocturna bibliotecii nu s-a putut desfășura în sediul instituției, biblioteca a pregătit pentru publicul ei și un film de prezentare a bibliotecii cu spațiile sale, o carte de vizită a centrului cultural oneștean. În ansamblu, statistica din mediul online evaluează evenimentul a fi unul apreciat de comunitatea oneșteană, ceea ce ne bucură și ne onorează totodată.

Pentru cei care nu au reușit să fie alături de noi în timp real în mediul online, dorim să-i anunțăm că toate evenimentele din cadrul Nocturnei Bibliotecii pot fi vizionate pe pagina de facebook a bibliotecii, pe site-ul bibliotecii și pe canalul său de youtube. Vă invităm să accesați aceste surse de informare online care vă vor ține la curent cu toate activitățile pe care biblioteca noastră le organizează pentru dumneavoastră.”

Sursa: unupetrotus.ro

Program cu publicul Sediul central: Secțiile de împrumut și salile de lectură: Luni-Vineri – 9-17 Secția de Internet: Luni-Vineri: 8-16 Ludoteca: Luni-Vineri: 10-17 Sâmbăta și Duminica: Închis Filiala „Cosânzeana”: Luni-Vineri: 8-16 Sâmbăta și Duminica: Închis

Sediul central: B-dul Oituz 13A - Onești
Filiala Cosânzeana: B-dul Republicii 43 - Onești
(Parterul Școlii Gimnaziale George Călinescu, Corp B)

Telefoane:
Secretariat 0234 312202
Director 0234 324099
Filiala Cosânzeana 0234 317327

Persoane de contact
Ionuț Tenie - Director
Doina Bruma - Șef serviciu Relatii cu publicul, catalogare documente