Image Alt

noiembrie 2020

Însoţind omul în toate împrejurările vieţii sale, cotidiene, sărbătoreşti şi ceremoniale, din copilărie până la bătrâneţe, costumul popular este un ansamblu material, cu funcţii utilitare, dar şi o creaţie culturală totodată, purtătoare de semne şi simboluri, un pregnant mijloc de comunicare în cadrul comunităţii rurale tradiţionale, un limbaj vizual expresiv cu multiple semnificaţii. Mai mult decât oricare fenomen de cultură, portul popular reflectă structuri sociale, mentalităţi, credinţe, tradiţii şi datini, diferite de la o etnie la alta.

,,Puterea celui cu adevărat puternic astfel se manifestă: să ştii că poţi distruge pe cineva, să n-o faci şi acela să nu ştie” În anul 1968 a apărut romanul „Intrusul” de Marin Preda. Ediţia princeps a romanului a fost publicată de Editura pentru Literatură, iar volumul pe care îl deţinem în colecţiile bibliotecii este ediţie cu textul reprodus al acesteia, publicat de Editura Marin Preda. O parte din acțiunea romanului se desfășoară în orașul Onești, în întreprinderile industriale de pe platforma aflată în plină construcție. Scriitorul s-a documentat vizitând Oneștiul în anul 1962.

În perioada vacanţelor de vară, biblioteca aduce în atenţia copiilor diferite ateliere, unde aceştia îşi pot petrece în mod plăcut timpul liber, exersând sau învăţând abilităţi noi. Nelipsite din vacanţele de vară au fost atelierele care i-au provocat pe copii prin activităţi precum: şah, quilling şi origami, limbă germană, limbă franceză, improvizaţii teatrale, videoproiecţie şi lectură, IT,  abilităţi practice, pictură. La aceste ateliere, bibliotecarii au primit un sprijin însemnat de la voluntari, cei ce au găsit bucurie în acest gen de activitate şi care privesc spre instituţia noastră ca spre un loc drag, un loc de care-i leagă amintiri şi poveşti speciale.

Concursul de artă plastică pentru copii „PAGINI FERMECATE, GÂNDURI COLORATE” este lansat în memoria profesorului şi pictorului Ghiţă Mocanu, entuziast promotor al artei copiilor, mentorului Clubului UNESCO pentru Tineret şi Copii care azi îi poartă numele şi al Cercului de desen „Ion Diaconescu” și își propune să dea celor mici posibilitatea de a se exprima liber, punându-şi în valoare creativitatea şi originalitatea.

Program cu publicul Sediul central: Secțiile de împrumut și salile de lectură: Luni-Vineri – 9-17 Secția de Internet: Luni-Vineri: 8-16 Ludoteca: Luni-Vineri: 10-17 Sâmbăta și Duminica: Închis Filiala „Cosânzeana”: Luni-Vineri: 8-16 Sâmbăta și Duminica: Închis

Sediul central: B-dul Oituz 13A - Onești
Filiala Cosânzeana: B-dul Republicii 43 - Onești
(Parterul Școlii Gimnaziale George Călinescu, Corp B)

Telefoane:
Secretariat 0234 312202
Director 0234 324099
Filiala Cosânzeana 0234 317327

Persoane de contact
Ionuț Tenie - Director
Doina Bruma - Șef serviciu Relatii cu publicul, catalogare documente