- Acest eveniment a trecut.
Recital de PanTam cu Gabriel Bălașa – o invitație la liniște și revelație interioară
aprilie 23 @ 6:30 pm - 8:30 pm

Joi, 23 aprilie, de la ora 18:30, Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” vă invită să pășiți într-un univers sonor aparte, la un recital special de PanTam susținut de percuționistul Gabriel Bălașa.
Instrument rar întâlnit în spațiile convenționale, PanTam-ul – născut în secolul XXI din inspirația Steel Drum-ului și a gongurilor asiatice – poartă în fiecare notă un buchet de armonici ce creează sonorități cosmice, aproape meditative. Este un instrument care încetinește timpul și deschide „porți nebănuite”, așa cum frumos observa actrița și poeta Ioana Crăciunescu, surprinsă de magia lumii sonore pe care Bălașa o dezvăluie.
Cu peste 20 de ani de activitate, colaborări cu artiști din țară și din străinătate și o abordare personală, plină de energie și sensibilitate, Gabriel Bălașa aduce în fața publicului o muzică ce îmbină ritmurile lumii cu vibrații celeste. Albumul său „Natural Groove” și mai recentul „Heart’s Symphony” sunt mărturii ale acestei căutări interioare, ale unei muzici care „curge prin univers ca râurile” și ne reamintește drumul spre sine.
Vă așteptăm în Spațiul Multifuncțional al bibliotecii pentru o seară în care sunetul devine poveste, iar instrumentul – o fereastră către o lume mai blândă, mai profundă. Intrarea este liberă.

