Image Alt

Concurs ”Cartea pe care o iubesc” – premiul I, cat. Liceu – Diana Mărășescu

Concurs ”Cartea pe care o iubesc” – premiul I, cat. Liceu – Diana Mărășescu

Cărțile sunt uși ce-ți deschid mintea spre noi perspective, cărțile sunt refugii, cărțile sunt calea spre liniște și înțelegere. Lecturile pe care le-am citit au avut întotdeauna un impact asupra mea, nu le-am citit vreodată în van, mereu mi-au influențat judecata cu privire la lumea de după paginile parcurse minuțios. Cu toate aceste, pot spune fără nici cea mai mică reținere că o singură carte a reușit să-mi umple nu doar sufletul de emoții ci și să cuget ore-n șir foile abia răsfoite. „O fată din bucăți” de Kathleen Glasgow este scrierea ce-mi va rămâne-n inimă o viață și-o eternitate.

„UNU – N-am nicio șansă să câștig cu trupul ăsta în care trăiesc”, așa începe o carte ce-ți schimbă întreaga viziune a vieții încă de după primele pagini citite. Povestea prezentată este una realistă și înfâțișează o adolescentă de 17 ani, sfâșiată în bucăți și lipsită de entuziasm sau speranță. Charlotte Davis se află la marginea prăpastiei, încă nedumerită dacă să sară sau nu, totuși, în ciuda gândurilor sale răstălmăcite un singur lucru îi mai aduce liniște, acela fiind desenul, pasiunea sa ce o ajută să evadeze din realitatea dură pe care o trăiește zi de zi, secundă cu secundă. Cartea transmite un mesaj puternic cititorilor, oamenilor ce se află și ei pe-o prăpastie. Opera prezintă traumă, durere și disperare, în toată splendoarea lor, dar cu toate acestea încurajează și dezvăluie că vindecarea este posibilă. Probabil vă întrebați de ce o adolescentă ar citi așa ceva, de ce și-ar dedica timpul unei astfel de cărți ce are ca subiect principal adicția, de ce nu mă rezum la cărți de dragoste sau SF-uri? Adevărul e că apreciez orice lectură ce prezintă caracter și originalitate, aș citi orice carte care îndeplinește aceste condiții, dar până acum pot să afirm cu tărie, că povestea lui Charlie este una dintre cele mai inedite scrieri pe care le-am citit vreodată. Sănătatea psihică este prioritară, majoritatea persoanelor nu conștientizează asta, iar cartea lui Kathleen te face să realizezi că nu este o rușine să-ți recunoști problemele și să încerci să le combați. Stările de rău nu durează o veșnicie, precum și stările de bine, iar „O fată din bucăți” asta pune în evidență. Îți arată cum de pe-o prăpastie ajungi pe-o câmpie elizee iar vindecarea vine odată cu timpul. Evidențiază cum oamenii din jurul tău îți pot afecta acest proces dar și cum tu deții controlul în majoritatea cazurilor. Cartea prezintă suferința, amăgirea și naivitatea unei adolescente trecute deja parcă prin 3 vieți, prezintă puterea omului de a se ajuta cu propria sa mână și voință, prezintă ideologia că făcând ceea ce-ți place și fiind „tu” vei ajunge unde doar puteai să visezi cu ceva timp în urmă.

De ce iubesc cartea aceasta? Răspunsul este unul relativ simplu, de-a lungul vieții mintea mi-a fost prim inamic, mereu mi-am pus bariere singură. N-am fost capabilă să am încredere în mine sau altcineva, am trăit într-o buclă, crezând că așa mă protejez când adevărul nu era nici pe departe acesta. Dar în bucla mea, la un moment dat, o carte și-a făcut apariția, ”O fată din bucăți”, iar titlul cât și micul rezumat de pe spatele coperții mi-au stârnit interesul. Am pus mâna pe carte și nu i-am mai dat drumul vreodată, în sfârșit simțeam că cineva mă-nțelege, puteam rezona cu gândurile lui Charlie din atât de multe puncte de vedere, nu mai eram singura confuză căci și Charlie era exact ca și mine. Povestea adolescentei mi-a răspuns la multe întrebări legate de persoana mea și mi-a prezentat soluții la care nu m-aș fi gândit cu privire la problemele cu care mă confruntam zilnic. Odată cu ea, cu dezvoltarea sa ca om și caracter, odată cu vindecarea pe care cu greu a dus-o la capăt am reușit și eu să evoluez. Am putut într-un final să mă regăsesc, „trupul mi-e cuprins de speranță”, gândi Charlie într-un punct al poveștii sale, iar, ei bine, așa m-am simțit și eu când am început să privesc lumea din alt unghi datorită acestei cărți. Împreună cu Charlie am putut să-mi descopăr pasiuni și refugii, „după care îmi iau blocul de desen, pentru că eu vorbesc prin desen, pentru că desenele mele dau glas lucrurilor pe care nu le pot rosti”, afirmă Charlie la un moment dat, și-așa mă simțeam și eu. Prin desenele mele și poeziile scrise în toiul nopții reușeam să dau o față sentimentelor pe care cu ceva timp în urmă nici nu le puteam distinge unele e altele. La fel ca și Charlie, dar și precum Kathleen, am reușit să găsesc consolare în ceva benefic mie, datorită lor am făcut cunoștiință cu acceptarea și înțelegerea. Împreună cu ele am putut să conștientizez că totul este posibil, am reușit să-mi dezvălui gândurile ce toată viața mea zăceau parcă într-o ceață deasă dar erau atât de gălăgioase.

„O fată din bucăți” de Kathleen Glasgow, este cartea ce va dăinui veșnic în sufletul meu, deoarece m-a ajutat să mă accept, să îmi recunosc neajunsurile, să iubesc nu doar oamenii din jurul meu ci și pe mine însămi. Am reușit, precum Charlie, să mă împac cu mine și să nu mă rușinez cu propria mea persoană. Ca o notă de final vreau să vă îndrum în spre a citi povestea adolescentei de 17 ani ce a reușit să renuțe la trecut și să se aprecieze. Povestea unei tinere ce și-a scris viața pe mâini și a învățat să trăiască cu asta și să se ierte, o povestea ce poate fi a altor milioane de adolescente și adolescenți. O viață pe care atât de mulți oameni o trăiesc sau au trăit-o și încă sunt nevoiți să trăiască cu ea nu doar în suflet ci și pe trup.

 

Program cu publicul Sediul central: Secțiile de împrumut și salile de lectură: Luni-Vineri – 9-17 Secția de Internet: Luni-Vineri: 8-16 Ludoteca: Luni-Vineri: 10-17 Sâmbăta și Duminica: Închis Filiala „Cosânzeana”: Luni-Vineri: 8-16 Sâmbăta și Duminica: Închis

Sediul central: B-dul Oituz 13A - Onești
Filiala Cosânzeana: B-dul Republicii 43 - Onești
(Parterul Școlii Gimnaziale George Călinescu, Corp B)

Telefoane:
Secretariat 0234 312202
Director 0234 324099
Filiala Cosânzeana 0234 317327

Persoane de contact
Ionuț Tenie - Director
Doina Bruma - Șef serviciu Relatii cu publicul, catalogare documente