Dezacordul între subiect și predicat
În limba vorbită se fac destul de frecvent dezacorduri între subiect și predicat. De exemplu: Gala Premiilor Nobel au loc în Norvegia. Aici, din grabă, sperăm noi, s-a strecurat o greșeală. Verbul ar trebui acordat cu ”gala”, nu cu ”premiile”. Corect este: Gala Premiilor Nobel are loc în Norvegia. Verbul cu funcția de predicat trebuie să fie la singular, deoarece subiectul (”gala”) este la singular.