- Acest eveniment a trecut.
„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale” revine în Parcul Municipal din Onești în perioada 31 iulie – 6 august
iulie 31, 2022 @ 8:30 pm - august 6, 2022 @ 11:00 pm
„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale” revine în Parcul Municipal din Onești în perioada 31 iulie – 6 august, cu noi surprize pentru iubitorii de film românesc.
Programul de anul acesta debutează cu muzică și veselie duminică, 31 iulie, de la ora 20.30, cu recitalul umoristic „E vremea să ne întâlnim” susținut de invitații speciali Vasile Muraru și Valentina Fătu. În continuare, este programat filmul muzical „Melodii la Costinești”, cu Horațiu Mălăele, Vasile Muraru, George Mihăiță și Bogdan Stanoevici în rolurile principale. În fața publicului se va afla regizorul Constantin Păun, care le va povesti spectatorilor aventurile realizării acestui film și modalitatea în care a fost mutilat de cenzură și, în final, interzis.
La toate proiecțiile din cadrul „Caravanei filmului românesc” accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile!
În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, proiecțiile vor avea loc la ora 18.00, în sala Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”.
Proiectul este organizat de Primăria Municipiului Onești, Asociația CineCultura, Consiliul Local Onești și Biblioteca Municipale „Radu Rosetti”
Duminică, 31 iulie, ora 20.30:
E VREMEA SĂ NE ÎNTÂLNIM!
recital VALENTINA FĂTU și VASILE MURARU
urmat de proiecția filmului
MELODII LA COSTINEȘTI
Regia: Constantin Păun;
Cu: Horațiu Mălăele, George Mihăiță, Vasile Muraru, Bogdan Stanoevici
Comedie / 1983 / 76 min. / AG
Luni, 1 august, ora 21.00: MARIA, REGINA ROMÂNIEI
Regia: Alexis Sweet Cahill;
Cu: Roxana Lupu, Daniel Plier, Adrian Titieni
Dramă, istoric / 2019 / 105 min.
Nerecomandat copiilor sub 12 ani
Marți, 2 august, ora 21.00: ULTIMUL CORUPT DIN ROMÂNIA
Regia: Sergiu Nicolaescu;
Cu: Horațiu Mălăele, Valentin Teodosiu, Vladimir Găitan, George Mihăiță
Comedie / 2012 / 97 min.
Nerecomandat sub 12 ani
Miercuri, 3 august, ora 21.00: SCARA
Regia: Vlad Păunescu;
Cu: Eduard Trifa, Horațiu Mălăele, Valentin Teodosiu, Dorel Vișan
Dramă, istoric / 2021 / 137 min.
Nerecomandat copiilor sub 12 ani
Joi, 4 august, ora 21.00: PAS ÎN DOI
Regia: Dan Pița;
Cu: Claudiu Bleonț, Ecaterina Nazare, Petre Nicolae, Anda Onesa, Adrian Titieni
Dramă / 1985 / 101 min. / AG
Vineri, 5 august, ora 21.00: ASFALT TANGO
Scenariul și regia: Nae Caranfil;
Cu: Mircea Diaconu, Charlotte Rampling, Constantin Cotimanis, Loredana Groza
Dramă/ 1990 / 92 min. / AG
Invitat special: MIRCEA DIACONU
Sâmbătă, 6 august, ora 20.30: recital poezie DOREL VIȘAN
urmat de proiecția filmului
UN BULGĂRE DE HUMĂ
Regia: Nicolae Mărgineanu;
Cu: Dorel Vișan, Adrian Pintea, Mioara Ifrim și Maria Ploae
Dramă / 1989 / 92 min. / AG