Image Alt

„Lista lucrurilor de trebuință”, o călătorie în lumea lui Manuc Bei

„Lista lucrurilor de trebuință”, o călătorie în lumea lui Manuc Bei

Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” va găzdui joi, 28 octombrie, de la ora 16, lansarea volumului „Lista lucrurilor de trebuință”, de Daniel Baciu. Potrivit organizatorilor, volumul, al unsprezecelea semnat de scriitorul oneștean și al doilea editat în acest an, propune o întâlnire peste timp cu Manuc Bei, întemeietorul și proprietarul celebrului han care-i poartă numele. Perspectiva literară asupra realităților acelor timpuri este fundamentată pe fapte reale, iar anii începutului de secol XIX conferă cărții un parfum de epocă pe care publicul este invitat să-l savureze alături de autor.

„Toate subiectele cărților semnate de mine au venit din istorie, de care sunt foarte pasionat. Încerc să descifrez mecanismele umane care le deternimă. Istoria este o înșiruire de evenimente pline de adversitate, cele mai multe, sau de înțelere. De altfel, oricât de mult ne displac, elementele de adversitate sunt motorul dezvoltării și al civilizației”, a spus scriitorul.

Cât despre subiectul cărții, Daniel Baciu susține că a fost fascinat de Manuc Bei, un personaj cu o influență foarte importantă în predarea Basarabiei către Rusia. Actul prin care Basarabia a fost ruptă de țara mamă a fost semnat în celebrul han.

Manuc Bei (numele său armenesc fiind cel de Emanuel Martirosi Mârzaian) (n. 1769 – d. 20 iunie 1817) a fost un negustor și diplomat armean, proprietar de han de la începutul secolului XIX.

S-a născut în anul 1769 în orașul Rusciuc (pe atunci în Imperiul Otoman, astăzi orașul Ruse din Bulgaria). Era fiul negustorului de grâne Martiros Mârzaian, originar din satul Karpi din Armenia, regiunea Araratului. A fost jefuit de averea sa de către persani și a colindat apoi Turcia, așezându-se, pe la jumătatea secolului al XVII-lea, la Burgas și în cele din urmă în cetatea Rusciuc, unde s-a însurat cu fata bogatului negustor armean Hanum-Oglu (nume turcizat).

Manuc a crescut în casa părintească până la vârsta de 12 ani, învățând la școala din orașul natal. Este trimis apoi la Iași, în Moldova, pentru a învăța meserie de la un negustor armean. În anul 1795, este rechemat la Rusciuc, unde se însoară cu Mariam, fata cunoscutului Avet, și, rămas în curând orfan a preluat conducerea afacerilor familiei. Moartea timpurie a tatălui său l-a făcut pe Manuc să ia în propriile mâini afacerile de familie. El a făcut multe drumuri la Constantinopol, reușind să acumuleze o avere considerabilă și se zvonea la timpul său că ar fi cel mai bogat om din Balcani.

Lansarea volumului „Lista lucrurilor de trebuință” va avea loc online, pe platforma Zoom, si poate fi fi accesat la acest link – https://us05web.zoom.us/j/89582060486?pwd=V21TQzlNUUdZekR6VFNISk9qZkE2Zz09.

Articolul a apărut pe site-ul: ziarulevenimentul.ro

Program cu publicul Sediul central: Secțiile de împrumut și salile de lectură: Luni-Vineri – 9-17 Secția de Internet: Luni-Vineri: 8-16 Ludoteca: Luni-Vineri: 10-17 Sâmbăta și Duminica: Închis Filiala „Cosânzeana”: Luni-Vineri: 8-16 Sâmbăta și Duminica: Închis

Sediul central: B-dul Oituz 13A - Onești
Filiala Cosânzeana: B-dul Republicii 43 - Onești
(Parterul Școlii Gimnaziale George Călinescu, Corp B)

Telefoane:
Secretariat 0234 312202
Director 0234 324099
Filiala Cosânzeana 0234 317327

Persoane de contact
Ionuț Tenie - Director
Doina Bruma - Șef serviciu Relatii cu publicul, catalogare documente