Image Alt

Laureații Concursului Național de proză scurtă “Radu Rosetti”, ediția a XXVII-a

Laureații Concursului Național de proză scurtă “Radu Rosetti”, ediția a XXVII-a

Ajuns la a XXVII-a ediție, prestigiosul Concurs Național de proză scurtă organizat de Biblioteca “Radu Rosetti” a reunit și în acest an tineri condeieri din întreaga țară. Pe masa juriului au ajuns lucrări trimise de 64 de tineri autori, elevi și studenți, din Onești, București, Brăila, Craiova, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Târgu Neamț.

Juriul concursului, alcătuit din prof. dr. Gabriela Gârmacea (critic literar, traducător, membră a Uniunii Scriitorilor), prof. Petre Isachi (critic și istoric literar, redactor șef Revista 13 PLUS) și Bogdan Alexandru Petcu (laureat al Uniunii Scriitorilor Iași pentru volumul Transcender), au apreciat varietatea tematică și stilistică a lucrărilor tinerilor autori precum și maturitatea literară a acestora.

Gabriela Gârmacea: “Ediția din acest an a Concursului de Proză “Radu Rosetti” a adus pe masa juriului lucrări interesante care ne-au bucurat. Ca atare, am decis să acordăm cinci premii întâi. Mi-a plăcut că tinerii autori au încercat să își exprime creativitatea prin intermediul intertextualității, că temele alese reflectă căutări ale lumii contemporane, dar și preocupări de explorare a sinelui. Se vede că literatura străină pe care o citește din ce în ce mai mult publicul tânăr și-a pus amprenta asupra stilului. Le doresc tuturor participanților perseverență, chiar dacă lucrările nu au fost premiate la ediția din acest an.”

Bogdan Alexandru Petcu: “Așadar, am putea spune, repetând un truism,  că scriitorii sunt înainte de toate mari cititori, iar lectura influențează în mod definitiv scrisul. Pe cale de consecință, nu este întâmplător că un concurs de proză scurtă este organizat de o bibliotecă, mai ales un concurs cu o tradiție de peste un sfert de secol.”

Tinerii autori ale căror lucrări au primit premiul I al Concursului de proză scurtă “Radu Rosetti” vor fi publicați în paginile Revistei de literatură 13 PLUS, a anunțat Petre Isachi.

 

Iată rezultatele concursului de proză scurtă ”Radu Rosetti”, ediția a XXVII-a 2025:

 

CATEGORIA DE VÂRSTĂ

 

PREMIUL

OBŢINUT

NUME, PRENUME CÂȘTIGĂTOR LOCALITATE

JUDEŢ

10-15 ANI I FLORINA TALPĂ ONEȘTI/BACĂU
  I IONUȚ-DENIS DIMIAN CRAIOVA
  II ANIELA-IOANA MIRON ONEȘTI/BACĂU
  III ALEXIA-SOPHIA CODREANU ONEȘTI/BACĂU
  Mențiune IANA BOERESCU CLUJ
  Mențiune MĂLINA DRĂGĂNOIU ONEȘTI/BACĂU
  Mențiune DENISA ALEXIA BLAJ ONEȘTI/BACĂU
  Mențiune CĂTĂLINA JUJA ONEȘTI/BACĂU
  Mențiune AMALIA-IOANA VODĂ ONEȘTI/BACĂU
  Mențiune DARIUS-ANDREI UNTARU BRĂILA
  Mențiune DIMITRIE DANIEL POPA ONEȘTI/BACĂU
  Mențiune MARIA CHIRIȚĂ CANĂ BRĂILA
16-20 ANI I CORINA-ELENA ANTON SAT TUTA/BACĂU
I ANDREI LUCIAN MATACA BRĂILA
II BIANCA-MARIA AVASILOAIE ONEȘTI/BACĂU
III ILINCA-MARIA STURZA TÂRGU-NEAMȚ
21-35 ANI I MARIA ANASTASIU RM. VÂLCEA/VÂLCEA
  II IOANA CRISTINA GURICI BUCUREȘTI
  III VLAD SĂLBATECU ONEȘTI/BACĂU

 

Program cu publicul Sediul central: Secțiile de împrumut și sălile de lectură: Luni-Vineri – 9-17 Secția de Internet: Luni-Vineri: 9-17 Ludoteca: Luni-Vineri: 09-17 Sâmbăta și Duminica: Închis Filiala „Cosânzeana”: Luni-Vineri: 8-16 Sâmbăta și Duminica: Închis

Sediul central: B-dul Oituz 13A - Onești
Filiala Cosânzeana: B-dul Republicii 43 - Onești
(Parterul Școlii Gimnaziale George Călinescu, Corp B)

Telefoane:
Secretariat 0234 312202
Director 0234 324099
Filiala Cosânzeana 0234 317327

Persoane de contact
Ionuț Tenie - Director
Diana Manea - Șef serviciu Relatii cu publicul, catalogare documente e-mail: diana.manea@onesti.ro