Regina Maria – sufletul unei țări renăscute
Într-o zi de toamnă, la 29 octombrie 1875, se năștea, în Eastwell Park, Anglia, o prințesă menită să devină una dintre cele mai luminoase figuri din istoria României: Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii și a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Era fiica ducelui Alfred de Edinburgh și a Mariei Alexandrovna Romanova – o moștenire imperială în care se împleteau sânge britanic, rusesc și german.
Destinul a adus-o în România în 1893, când s-a căsătorit cu principele Ferdinand, viitorul rege al României. Frumoasă, cultivată, curajoasă și dăruită cu un farmec aparte, Maria a devenit nu doar regină, ci și inimă vie a neamului românesc.
Când războiul cel mare a cuprins țara (1916–1918), Regina Maria nu s-a ascuns în spatele zidurilor palatului. A fost pe front, în spitale, între soldați și răniți, între mame și copii. Cu un curaj ce a depășit rangul și protocolul, ea a purtat uniforma Crucii Roșii și a împărțit alinare, speranță și iubire. A fost numită „Mama răniților”, dar și „Regina soldat”, „Regina diplomat”, și mai ales — „Regina tuturor românilor”.
Regina și Oneștiul – o legătură de inimă și jertfă
Puțini știu că Regina Maria a vizitat Oneștiul de zece ori în anii grei ai Primului Război Mondial: între ianuarie 1917 și aprilie 1918. Aici a fost prezentă în zile încărcate de simboluri:
la 14 august 1917, la un an de la intrarea României în război,
la 24 ianuarie 1918, ziua Unirii Principatelor, și la 27 martie 1918, ziua istorică a Unirii Basarabiei cu Țara-Mamă.
În paginile Jurnalului său, Oneștiul apare evocat cu drag și cu duioșie de opt ori – un semn al apropierii sufletești pe care regina o purta acestui loc.
Tot aici, la 12/25 aprilie 1917, a inaugurat primul spital al Fundației sale, „Regina Maria”, un lăcaș al vindecării și speranței, unde soldații români primeau nu doar îngrijire, ci și alinarea privirii.
După război, Regina nu a uitat Oneștiul. În aprilie 1920, revine aici, iar în testamentul său de la Balcic (29 iunie 1933) scrie cu emoție:
„Aș fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Țări… Dorința mea fierbinte ar fi fost să înalț o biserică mică pe fostul front de la Onești.”
Aceasta nu e doar o dorință testamentară, ci o mărturisire de iubire. Pentru Regina Maria, Oneștiul rămânea un loc sacru al durerii și al nădejdii românești.
Regina și familia Rosetti – prietenia dintre două inimi nobile
În acei ani grei, regina a fost sprijinită de oameni de mare curaj și devotament. Printre ei, generalul Radu R. Rosetti, fiul cărturarului Radu Rosetti, patronul spiritual al Bibliotecii „Radu Rosetti” din Onești. Generalul Rosetti i-a fost confident și sfătuitor în timpul Războiului pentru Întregirea Neamului. Îi împărtășea gândurile și strategiile, dar și durerile războiului. Între Regina Maria și familia Rosetti s-a născut o legătură bazată pe idealuri comune: iubirea de țară, credința în unitate și respectul față de jertfa românească.
Epilog – Regina care a iubit un popor
Maria, regina-româncă născută din sânge străin, a devenit simbolul cel mai profund al sufletului românesc. Ea a vorbit, a simțit și a suferit alături de poporul său. În vremuri de restriște, a fost lumină. În clipe de biruință, a fost glasul recunoștinței.
A trecut la cele veșnice la 18 iulie 1938, dar iubirea ei a rămas nemuritoare. În cuvintele sale, răsună parcă ecoul veșnic al credinței într-o țară pe care a iubit-o ca pe propriul copil: „Țara aceasta a fost iubirea mea. Ea mi-a fost încercarea și răsplata, dorul și durerea, bucuria și mândria mea.”
Astăzi, la 150 de ani de la nașterea sa, o cinstim nu doar ca Regină a României Mari, ci ca mamă a națiunii române — femeia care a adus frumusețe, demnitate și curaj unei țări aflate în pragul renașterii sale.
Prof. dr. Bogdan Romandaș
