”Grosimea pământului” de Nichita Stănescu

”De la o vreme pământul are în jos

osul bunicului meu cel mai frumos

și mai jos de jos el are

umbra osoasă a strămoșului oarecare.

Unde se sfârșește pământul,

în jos, se începe gândul.

Totul e plin de strămoși

care ne țin pe umerii lor victorioși.

Mă uit la mine, mă uit la tine

și văd pomii pe care-i vom ține

crescuți în pământul de deasupra și viitor,

care acum e numai nor,

peste trupurile noastre vii

de strămoși ai celor care vor fi.”

(”Grosimea pământului” – Nichita Stănescu)