Nuvelele lui Backman: ”Și-n fiecare dimineață drumul spre casă e tot mai lung” și ”Afacerea vieții tale”
Dacă deschideți Google și căutați ”Fredrik Backman” o listă întreagă de cărți se va afișa:
”Un bărbat pe nume Ove” (2012)
”Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău” (2015)
”Britt-Marie a fost aici” (2016)
”Scandalul (titlul original este Beartown)
”Noi contra voastră” (2018)
”Oameni anxioși” (2020)
Despre autor foarte puține informații. Și asta înseamnă succes!
Despre Fredrik Backman știm că s-a născut pe 2 iunie 1981, deci are 44 de ani, este căsătorit, are 2 copii și mare succes ca scriitor, deși începuturile nu au fost cele mai ușoare. Dacă vă vine să credeți au fost edituri care i-au refuzat publicarea primul său roman ”Un bărbat pe nume Ove”. Exact romanul care a cunoscut un succes mondial, iar ecranizarea lui a fost nominalizată la Oscar pentru Cel mai bun film străin.
Din puținele interviuri și podcasturi pe care le putem găsi pe internet descoperim ce interesant și chiar amuzant este Fredrik Backman, deși spune că are o oarecare anxietate socială. Nu îi place foarte mult să socializeze. A declarat că este destul pentru el că petrece 8 ore în biroul său unde vorbește cu personajele din mintea sa.
A descoperit că îi place să scrie când se certa cu tatăl său prin scrisori. Și la 25 de ani s-a gândit că ar vrea să facă din scris o carieră.
Tot în copilărie a învățat că poveștile pot să te pregătească pentru orice, chiar și pentru pierderea celor dragi.
A început să aibă succes ca scriitor în momentul în care a înțeles că nu trebuie să fie deosebit, special și să scrie într-un anumit fel. El este un om normal și scrie normal despre oameni normali. De altfel, dacă ați citit vreo carte semnată de Backman ați observat că el spune povești de viață normale, iar în personajele sale ne putem ușor regăsi. Ne oferă în acest fel oportunitatea de a ne conecta emoțional cu poveștile sale. De fapt, putem spune că partea lui specială vine din felul în care observă micile detalii ale vieții de zi cu zi. Și apoi ne spune câte o poveste.
De curând au fost traduse și cele două nuvele ale sale despre care vrem să vă povestim. Sunt excepționale!
”Afacerea vieții tale” este una dintre ele. Este o poveste despre dragoste, moarte, alegeri, timp, familie. O să descoperiți că personajele nu au nume. În felul acesta ne concentrăm mai mult pe poveste și ne punem mai ușor în pielea personajelor.
”Aceasta este o poveste despre prețul salvării unei vieți. Dacă ți s-ar cere să-ți sacrifici nu doar viitorul, ci și povestea, nu doar locurile spre care te îndrepți, ci și toate urmele pașilor tăi, dacă totul ar fi în joc, tot ce ești, pentru cine te-ai sacrifica?
…
Stăteam pe întuneric și mă gândeam la alegerile omului. Cum în fiecare zi, pretutindeni, alegem un drum și nu un altul. Călătorim. Stăm acasă. Ne jucăm. Ne ascundem. Ne îndrăgostim, ne despărțim. Adormim cât putem de aproape unii de alții. Dormim unul în răsuflarea celuilalt. Unii dintre noi poate că avem nevoie de cineva care să ne ia pe sus ca o furtună în fiecare dimineață ca să înțelegem cu adevărat ce înseamnă timpul. Ca să ne amintim ce ratăm când nu suntem atenți.
…
Un bun prieten mi-a spus odată că sarcina de muncă de bază din fișa postului de om e să te străduiești zi de zi să fii mai puțin tâmpit.”
Cea de a doua nuvele este și mai emoționantă. Este despre bunici și iubirea lor pentru nepoți. Și despre iubirea nepoților pentru ei. ”Și-n fiecare dimineață drumul spre casă e tot mai lung” este o poveste de familie despre cum un băiat, tatăl și bunicul învață să își ia rămas bun.
Bunicul este personajul care nu are un nume. Este doar bunicul. Și așa suntem și noi în poveste.
Bunicul zi după zi se pierde tot mai mult în amintirile și gândurile sale, iar ”drumul” spre nepotul său, spre familia sa, devine tot mai dificil.
”Știu că-n fiecare dimineață drumul spre casă e tot mai lung acum. Dar eu te-am iubit pentru creierul tău, pentru lumea ta lăuntrică. Întotdeauna a fost mai mare decât a tuturor. Încă a rămas mult din ea.”
”Povestea este despre el, Creierul, misterioasa și malițioasa materie din țestele noastre… Am vrut să povestesc ce se întâmplă când mintea părăsește lumea asta înaintea trupului. Și au ieșit mici scrisori de dragoste între un bunic și nepotul lui, între un tânăr și marea lui iubire, între un tată și fiul său.
Este o încercare timidă de a da piept cu toată angoasa că, uneori, cele mai strălucite minți din viața noastră ne părăsesc, iar noi, cei rămași, trebuie să trăim cu dorul după cineva care e încă aici.
…
Este despre frică, iubire și despre cum acestea sunt, aproape întotdeauna, strâns legate. Dar, mai mult decât orice, povestea asta este despre timp.
…
”La capătul unei vieți e o cameră de spital unde cineva a pus un cort verde drept în mijlocul încăperii. În cort, un om se trezește speriat, cu răsuflarea întretăiată, fiindcă nu știe unde e. Lângă el, un tânăr îi șoptește:
-Nu-ți fie frică!”
Dacă ați mai citit vreo carte semnată de Backman sigur veți aprecia aceste nuvele. Dacă nu, sigur o să vreți să îl descoperiți mai mult. Așadar, vă așteptăm la bibliotecă să împrumutați cărțile.
