Image Alt

O nouă ediție ZICI 2025 la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” Onești

O nouă ediție ZICI 2025 la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” Onești

În fiecare an la început de februarie ne adunăm împreună și citim pentru a sărbători Ziua Internațională a Cititului Împreună.
Anul acesta tema a fost DemocraZici, pentru că cititul cu voce tare a fost dintotdeauna un act pro- democratic, o deschidere spre frumusețile și beneficiile unei opere literare tuturor celor care doresc să se apropie suficient de mult pentru a auzi, indiferent de cine sunt, de unde vin și indiferent de abilitatea lor de a citi. Este, de fapt, un act incluziv. Când Citim Împreună toată lumea poate participa. Cititul Împreună are potențialul de a fi solul în care semințele democrației pot fi plantate și din care acestea se pot hrăni pentru a înflori.
Cărțile pe care le citim împreună, felul în care le citim și felul în care vorbim despre ceea ce am citit împreună sunt lucruri care pot fi făcute cu TOȚI copiii. Astfel contribuim la un viitor sănătos al democrației.
Alături de elevii claselor a II-a A și a II-a C, înv. Irina Abaza și înv. Marinela Zarnescu de la Școala Gimnazială Nr. 1 Onești, am citit cartea ”Malala și creionul magic”. Am vorbit despre importanța educației și șansa pe care o au pentru că pot merge la școală și pot învăța.
Le-am oferit în dar și lor câte un creion magic cu care să schimbe lumea și să o facă, evident, mai bună!
Pentru că tema a avut legătură cu democrația i-am invitat și la vot. Mai au până vor vota serios, dar dacă îi învățăm de mici că asta chiar este o treabă serioasă, poate vom avea generații de cetățeni mai responsabili și implicați social.
Au avut de votat cel mai bun desert: clătite sau tort. Au fost nevoiți să aleagă dintre două deserturi delicioase. Evident votul a fost secret, iar la final le-am numărat. Cu 24 de voturi, clătitele au ieșit câștigătoare.
La finalul activității au primit și diplomele de cititori ZICI 2025!

Ziua Internațională a Cititului Împreună este un eveniment global, la care se alătură milioane de oameni din întreaga lume și este organizată în fiecare an, în luna februarie. În toată lumea, anul acesta, pe 5 februarie, bibliotecari, profesori, învățători, educatori, părinți, bunici, citesc povești copiilor.

Această inițiativă aparține organizației LitWorld, care vor să transmită că cititul împreună este una din cele mai frumoase activități din lume. A citi împreună înseamnă a păși într-o altă lume, una magică și misterioasă.

Cititul cu voce tare este o strategie utilizată în antrenarea abilităților lingvistice. Există mai multe cercetări care evidențiază implicațiile cititului cu voce tare și dezvoltarea vocabularului la preșcolari și la școlari.

Dezvoltarea volumului vocabularului reprezintă un element atât de comprehensiunea textului citit, cât și pentru dezvoltarea abilităților de citire.

Cititul poate asigura o eficientă baie lingvistică copiilor, poate asigura creșterea variabilităților contextelor de comunicare, precum și învățarea schematizată a cuvintelor.

Cititul cu voce tare sau cititul împreună contribuie la dezvoltarea abilităților de comunicare ale copiilor încă de la cele mai fragede vârste, precum și la dezvoltarea vocabularului.

În fiecare an Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” Onești se alătură acestui proiect, ca un act de promovare a lecturii în rândul copiilor.

Adaugă un comentariu

Program cu publicul Sediul central: Secțiile de împrumut și salile de lectură: Luni-Vineri – 9-17 Secția de Internet: Luni-Vineri: 8-16 Ludoteca: Luni-Vineri: 10-17 Sâmbăta și Duminica: Închis Filiala „Cosânzeana”: Luni-Vineri: 8-16 Sâmbăta și Duminica: Închis

Sediul central: B-dul Oituz 13A - Onești
Filiala Cosânzeana: B-dul Republicii 43 - Onești
(Parterul Școlii Gimnaziale George Călinescu, Corp B)

Telefoane:
Secretariat 0234 312202
Director 0234 324099
Filiala Cosânzeana 0234 317327

Persoane de contact
Ionuț Tenie - Director
Doina Bruma - Șef serviciu Relatii cu publicul, catalogare documente