
Poezie pentru suflet: ”Sara pe deal”
”Spre deosebire de toți ceilalți poeți însemnați ai literaturii române, de pe la 1900 încoace Eminescu nu captează exclusiv un segment (sau unele segmente) de public, ci toată suflarea cititoare. Oricând se poate opta între Blaga și Arghezi, între Bacovia și Ion Barbu, între Nichita Stănescu și Marin Sorescu, între Mircea Cărtărescu și Ion Mureșan, să zicem, dar sfera atracției eminesciene cuprinde toate categoriile sociale.
Există un Eminescu al manualelor școlare cu Ce-ți doresc eu ție…
Există unul romanțios…
Un Eminescu al basarabenilor…
Există un Eminescu al inițiaților, rafinaților…
Există apoi un Eminescu al studenților filologi…
Tot așa, există un Eminescu al istoriei literare, dar și unul al serbărilor școlare…” (Dan C. Mihăilescu)
Sara pe deal
Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine.
Luna pe cer trece-așa sfântă și clară,
Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină.
Nourii curg, raze-a lor șiruri despică,
Streșine vechi casele-n lună ridică,
Scârțâie-n vânt cumpăna de la fântână,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.
…
Ne-om răzima capetele-unul de altul
Și surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm. – Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viața lui toată?”
(Sara pe deal – Convorbiri literare, XIX, 4, 1 iulie 1885)