Știi ce însemna „Universitatea de la Căiuți?”

Citind „ Amintirile” lui Radu Rosetti afli nu numai despre viața sa, Moldova acelor vremuri, ci și despre oamenii care au lăsat urme în sufletul său.

De aceea, astăzi, am ales să vă povestim despre oamenii din „Universitatea de la Căiuți”, cum frumos îi numea Radu Rosetti.  Aceștia sunt profesorii care i-au șlefuit caracterul și mintea. Relatările despre ei constutie o mărturie interesantă și autentică despre cum era învățământul prin 1860, dar și cine beneficia de el.

Astfel, la 1860, când Radu avea doar șase ani, „nu se puteau face studii complecte decât în Ieși sau în București și chiar acele lăsau mult de dorit: profesorii treceau drept slabi și unele cursuri lipsiau cu desăvârșire.”

Pentru că părinții lui Radu nu voiau să locuiască nici la Iași, nici la București și nici nu se puteau despărți de el, au ales să-i găsească profesori particulari. Cum profesori particulari români nu se găseau, tatăl lui Radu, logofătul Răducanu Rosetti decide să-i aducă spre educație nici mai mult, nici mai puțin, 10 profesori străini, „veniți după căpătuire în orice chip, în orice ramură de activitate”.

Așadar, când avea șase ani, Radu își începe pregătirea cu profesorul Victor Chaubert „un om blănd, bun și de treabă, dar care, pe la sfârșitul iernei, nu mai putu de urât în Căiuți” și părinții lui Radu fură siliți să-l concedieze. A urmat un „băietan de douazeci de ani din Belgia, numit Charles Godecharles”. Acesta fiind preocupat mai mult de femeile drăguțe decât de Radu, nu rămâne decât trei luni. În locul acestuia i se aduce un francez pe nume Pierre Nombral, despre care Radu ne mărturisește că era „bun la inimă, dar de o inteligență mediocră unită cu o cultură și mai slabă”. Pierre Nombral era mai degrabă o dădacă pentru Radu. Îi citea seara povești, însă nu era în stare să-l învețe mitologie. Atât îl încurcă pe Radu, încât acesta la un momenat dat își făcea rugăciunea către Jupiter, părintele zeilor. Mai mult decât atât, Radu ne povestește că deși avea 7 ani, acest Nombral nu reușise a-l învăța să citească. Cu toate acestea, Radu se desparte cu greu de Nombral pentru că acesta îi arătase o adevărată afecțiune. Rămâne însă în urma plecării acestuia cu deprinderea de a vâna. Iată ce spune Radu Rosetti: „mergeam la vânat cu Nombral și împușcam o vrabie adevărată și aceea era fapta despre care eram mai mândru s-o fi săvârșit de când eram pe lume.” Au urmat: Maximilian Wegener „cu studii universitare dar bețiv și brutal.”, Venthy, „catolic fervent și bărbat nesuferit”, Anton Alaux „mult superior celor precedenți”, Camillo de Luca „învățător slab”, așa-zisul doctor Herman Wagner, „în realitate un escroc numit Ignatz Scheu”, Jean Lemoine „un bărbat cu cunoștinți foarte serioase și foarte inteligent” și Edmon Aymon „foarte bun și de treabă, din nenorocire tuberculos”. Din „corpul profesoral de la Căiuți” mai făceau parte și un profesor de muzică și altul de limbile greacă modernă și elină.

Destoinici sau complet neexperimentați, „învățătorii” lui Radu Rosetti au un loc rezervat în amintirile lui. Cele ce v-am povestit reprezintă nu doar o fărâmă din amintirile lui Radu Rosetti, ci și un episod despre un sistem de educație care fusese foarte la modă în țara noastră și care exista în mai multe curți boierești.

Dacă doriți să aflați mai multe despre acest subiect, găsiți informații în primul volum al amintirilor sale „Din copilărie” și pe care biblioteca noastră vi-l poate pune la dispoziție.

Până la o nouă întâlnire cu rubrica „Știați că…?” , rămâneți sănătoși și curioși să descoperiți lumea și tainele ei.