Cărți care te inspiră: „Gândește fix pe dos” de Paul Arden
Fiecare dintre noi are un tipar de gândire care îi ghidează viața. Unii dintre noi și l-au descoperit, alții, poate, îl caută sau încă-l construiesc. Indiferent de situație, gândirea este un proces psihic de cunoaştere superior prin excelenţă, iar omul este singura fiinţă care-l posedă. Având acest privilegiu, omul nu trebuie decât să-l folosească. Cum? Cu iscusință sau nu, e numai alegerea sau abilitatea lui. Dar a gândi altfel, adică original, este cu adevărat o chestiune fină. Despre acest gen de gândire ne vorbește cartea curajoasă de azi „Gândește fix pe dos” de Paul Arden.
Să gândim fix pe dos, ni se poate părea, cel puțin la prima vedere, anapoda sau chiar bizar. Dar, nu! Nu e deloc așa!
Ceea ce ne propune Paul Arden, o legendă în industria de publicitate, este să gândim îndrâzneț. Folosindu-se de aforisme, paradoxuri și remarci ascuțite, autorul te pune pe gânduri. Și ai să vezi, până la finalul cărții ajungi, parcă, să-ți dorești să gândești fix pe dos.
Nu e deloc rău să gândești „normal”, așa cum majoritatea dintre noi o facem, dar să gândești „fix pe dos” îți poate revoluționa ființa dar și lumea în care trăiești.
Cartea e una care inspiră, asta este clar. Ea îndeamnă la originalitate, curaj și inovație în gândire. Suntem ceea ce gândim și ceea ce alegem să fim. Și de ce nu am alege să gândim fix pe dos și să fim originali?
Te invităm să citești cartea și să te uimești. S-ar putea să descoperi noi înțelesuri ale vieții și ale gândirii tale despre ea.
Cartea se găsește la sala de lectură pentru adulți!
Lectură plăcută și cu folos!