Concurs ”Cartea pe care o iubesc” – Premiul al III-lea (gimnaziu) – Mânicuță Adnana Nicoleta

 

             “Care este cartea ta preferată?”

 Aceasta este cea mai rară întrebare pe care o primesc. Numărul de prieteni cu care pot discuta despre o carte fiind insesizabil. Ȋn această realitate plină de ură şi lăcomie, existând persoane care te vor privi cu dispreț dacă menționezi vreo lectură. De aceea mă bucur de mica mea pasiune in secret.

Literatura este, după cum imi place sa afirm, un organism viu, care se pliază necesitaților pe care le are atât scriitorul, cât si cititorul.

De-a lungul “carierei” mele de cititoare am avut ocazia sa le dau o şansă cărților care străluceau ca Luceafarul prin vitrina librăriei, dar, printre toate aceste stele, trebuie sa existe si Luna.

Oare chiar aceasta este cartea pe care o iubesc?  Când după terminarea ei mi-am dorit să n-o fi citit niciodată, să nu fi păşit într-o nouă viață în care chiar eram personajul principal. Am închis ochii şi am sperat ca povestea îmi va părăsi curând mintea ca orice alta carte din rafturile bibliotecii. Cu siguranță, am păşit în multe vieți, unele de vis şi altele de coşmar. Dar până la urmă coşmarul este cel de care îți vei aduce aminte, de fiecare dată când te pui la culcare, sperând să nu-l trăieşti din nou.

“Banda Celor Şase Ciori” scrisă de Leigh Bardugo este, cu siguranță, un coşmar, neştiind cum să îmi scot intriga sau personajele din minte. Nici măcar nu ştiu dacă chiar asta este cartea potrivită pentru acest eseu. Dar de ce aceasta este prima care îmi vine în minte când cineva mă întreabă care este  cartea pe care si-a lăsat amprenta asupra imaginației şi a gândurilor mele?

Nu ştiu cu ce aş putea începe, fiindu-mi atât de greu să relatez toate sentimentele ce m-au copleşit pe parcursul celor 588 de pagini.  Iubesc această carte deoarece, citind-o, am părăsit  acesta  lume nesatisfacatoare pentru a păşi într-una plină de culoare. Inej, Kaz, Wylan, Jasper, Nina şi Matthias, fiind protagoniştii care mențineau acest şir infinit de acțiune, împiedicându-mă să las cartea din mână. Un alt “coşmar” ar fi fost să pot vorbi cu cele şase ciori şi poate chiar să iau şi eu parte la marile lor lovituri care mă țineau cu sufletul la gură, noapte de noapte, când mă aşezam cu povestea în brațe, sub lumina caldă a lămpii.

Un amestec amețitor de trădari, mitologie fantastica si atracție nocivă clocoteşte în acest roman. O aventură periculoasa, plină de mister, trădări, intrigi şi iubire. Acțiunea extravagantă din acest univers plin cu personaje egocentrice, ticăloase şi manipulatoare tratează, din loc in loc, şi problemele lumii reale.

Am adorat totul. De la replicile amuzante, până la momentele în care viețile personajelor erau în pericol, făcându-ma să dau pagină după pagină de parcă propria-mi supraviețuire era în joc.

Autoarea ne transpune în universul ei, prezentându-ne cum nişte copii privați de părinți s-au găsit într-un cartier plin de secrete pe care au reuşit să-l boteze „acasă”.

Toată acțiunea romanului începe de la Kaz, acestuia i se propune să dea o lovitura extrem de periculoasă, dar care l-ar putea face putred de bogat. Ȋnsa nu poate să acționeze de unul singur, prin urmare este nevoit să aleagă echipa care, împreună cu el, devin singura împiedicare la distrugerea întregii lumi.

Ciorile aveau nevoie de bani, fiind datori şi blocați în Ketterdam, fără cale de scăpare. Este greu de imaginat cum în ziua de azi banii îți pot aduce şi altceva în afară de obiecte fără nici o valoare, copiii dorindu-şi doar libertatea, care nu este pusă în valoare de persoanele care chiar au parte de ea, care nu trebuie să întoarca spatele la fiecare pas de frică să nu apară pericolul de unde se aşteaptă mai puțin.

Până şi în momentul în care scriu de ce iubesc aceasta carte mă gândesc la cum au reuşit să îşi ducă misiunea la bun sfârşit. Cum au reuşit să răpească baiatul cu puteri magice care avea rețeta elixirului ce putea provoca sfârşitul întregii planete. Strategia şi implicarea fiecăruia arată munca în echipă, dar şi asumarea riscurilor. „cele șase ciori” au rămas „cele șase ciori” până la final, iar formarea lor i-a apropiat unul de altul, de la neavând încredere că vor reuşi, până la cea mai temută bandă din Ketterdam.

Dintre toate ființele de hârtie pe care le-am cunoscut, cel mai mult m-am regăsit în Kaz, parcă vazând o mică versiune a mea în ochii personajului curajos. Mi-ar fi plăcut să-l fi cunoscut, să fi vorbit cu el, să-l întreb de ce a decurs la anumite fapte pe parcursul cărții şi cum de a reuşit să iasă cu reuşită de fiecare dată când era pus în situații greu de descâlcit. Povestea filtrată prin ochii baiatului este dură şi lipsită de empatie față de cei din jur. Pierzându-şi fratele la o vârstă fragedă, fiind nevoit să trăiească alături de tâlhari şi învățând în cine ar trebui să aibe sau nu încredere, ascunzându-şi de cele mai multe ori adevăratele sentimente.

I-am fost alături băiatului, emoțiile mele corelând cu ale lui şi parcă dorindu-mi să intru la propriu în carte de fiecare dată când Kaz era la pământ.

Nu voi uita să o menționez pe Inej, care m-a învățat să nu mă dau batută şi că mereu există un drum ascuns  spre victorie, dacă chiar îți doreşti să ajungi la ea. Nici pe Jesper şi Wylan, râzând cu lacrimi de fiecare dată când aceştia se certau, sau Nina şi Matthias care mereu încercau să readuca echipa laolaltă când acestia voiau sa lase misiunea balta.

Cartea a fost plină de suspans. Nu voi uita cum îmi bătea inima de fiecare dată când cei şase erau la un pas de moarte, dar nici cum rasuflam uşurată când unul dintre ei găsea o cale de scăpare.

Finalul unei poveşti te poate lasa cu întrebări. Eu am una singură, la care sper să mi se raspundă în volumul al doilea.

De ce „Banda Celor Şase Ciori” nu a părăsit cartierul care le-a distrus copilăria si formarea lor ca adulți după terminarea misiunii? Aceştia preferând sa se avânte şi mai tare in pericolul de care se fereau.

Ȋn spatele înşelatoarei simplități a poveştii curge şuvoiul limpede si grăbit al timpului, micile întâmplări din viața de zi cu zi, înfruntările dintre protagonişti, în episoade relatate concis şi încântător.  Niciodată, citind această carte, nu mi s-a părut ca trăiesc acelaşi sentiment de două ori sau că pierd vreo secundă fără folos.

Leigh Bardugo reuşeşte să pună accent pe gândurile ei prin această carte, formând această realitate căreia i-am căzut pradă. Este un studio matur si pătrunzător al lumii tâlharilor şi al oamenilor în care nu ar trebui să te încrezi, scris cu profundă înțelegere. Ȋntr-o poveste construită cu măiestrie, autoarea urzeşte o vrajă a destinului şi a primejdiei, a magiei si a revoluției.

Luxurianta, plină de pericol, o carte ca o bijuterie întunecată. Lumea lui Bardugo este amenințatoare, pătrunsă de un sentiment neîndurător de pericol. M-a captivat capitol cu capitol, pe tot parcursul aventurii ciorilor, care sunt nişte eroi de care m-am ataşat imediat – curajoşi, dar practici, întru totul umani. Această poveste savuroasă m-a sedus si m-a făcut să tânjesc, de fiecare dată, după înca o pagina.

Banda Celor Şase Ciori m-a învățat că ura şi iubirea sunt aceleaşi sentimente exprimate în moduri diferite si că există lucruri mai periculoase decât un strop de magie.