Premiul special la concursul ”Cartea pe care o iubesc”
Oare câte cărți poate citi un om într-o singură viață? Probabil un număr în rândul sutelor sau miilor. Adevărata întrebare este câte cărți îi pot plăcea unui om? Mulți ar răspunde la această întrebare la fel ca la cea precedentă, dar eu cred că din toate poveștile care pot fi de un adevărat impact emoțional, numai una va ocupa primul loc în inima și în sufletul celui însetat de mai mult.
Cartea nu ar trebui niciodată să fie considerată un dușman sau o povară, deoarece cărțile ne fac oameni. După ce vezi un film ai putea avea impresia că un actor nu și-a jucat rolul corect, sau că o scenă te-a plictisit, ei bine, atunci când citești o carte, poți interpreta o secvență în funcție de cum o percepi tu, nu altcineva. Eu folosesc cărțile ca pe o modalitate de a scăpa de realitatea în care mă aflu, de exemplu, când sunt supărată și simt că nimic nu mă poate înveseli, aleg o carte de pe raft și o citesc în speranța că toată supărarea îmi va trece de-ndată ce cartea îmi va da o îmbrățișare caldă, ca cea a unui vechi prieten… care îmi va arăta de ce a fost capabilă imaginația unui autor ce a vrut să deschidă ușa unui nou tărâm, cu personaje bine creionate și un narator care să-mi traseze calea înspre acest nou tărâm.
,,Sfârșitul șoaptelor. Decembrie 1989”, carte scrisă de Ruta Sepetys, o autoare lituano-americană de ficțiune istorică, mi-a deschis cu adevărat ochii și m-a făcut să privesc trecutul patriei mele diferit. Am descoperit această carte în urma recomandărilor venite din partea colegei mele. Această carte îmbină armonios istoria tragică a României cu povestea unui tânăr băiat ce a trebuit să îndure toată suferința adusă de acele timpuri gri și monotone. Pe parcursul scrierii, Cristian Florescu a trebuit să se confrunte cu pierderea unei persoane dragi, dar și cu pierderea încrederii în alții, toate astea în timp ce în inima sa bătea o flacără ce spera încheierea acestui capitol al vieții sale ce măcina, distrugea încet, din interior, nu numai pe el, ci și pe ceilalți.
Oare după atâtea pierderi, va putea câștiga libertatea și tot timpul petrecut ascunzându-se de cei care după definiție îi voiau binele? Răspunsul se află bine pitit în paginile subțiri și ușor îngălbenite ale cărții. Scrierea m-a captivat din prima clipă prin simplul fapt că Ruta Sepetys a avut un stil interesant de a insera în materialul narațiunii rapoarte săptămânale scrise de directorul școlii protagonistului care îl folosea pe băiat cu scopul de a afla informații despre o familie de cetățeni americani ce o angajaseră pe mama tânărului ca îngrijitoare. Am citit îngrozită despre ce s-a întâmplat în perioada 16-25 decembrie, dar am fost inspirată și uimită de curajul și devotamentul de care au dat dovadă românii pentru a-și salva țara din ghearele celor vicleni și plini de sine. Asta mi-a dat puțin de gândit și am realizat cât de privilegiată sunt datorită sacrificiilor strămoșilor mei. În final, aflăm că aproape toate persoanele ce-l înconjurau pe Cristian aveau imaginea pătată și erau informatori în secret, însă băiatul, acum ajuns la maturitate, nu avea dreptul să se simtă trădat deoarece și el și-a înșelat singurul amic ce i-a arătat lumea de afară și stilul de viață din SUA contemporană lor.
Consider că această carte a fost pragul maturității și al dezvoltării orizonturilor pentru mine. A venit vremea unei noi ere, una în care povestioarele cu imagini grafice și scris mare își vor lua adio de la mine și vor lăsa loc pentru cărțile ce se vor simți ca o palmă rece peste față și îmi vor spune pe un ton iritat: ,,Ce crezi că faci?! Sub coperțile noastre se află atâtea lecții și morale, iar tu consideri că mai important este să pierzi vremea de una singură?”. De data asta sper să-mi pară cu adevărat rău și să mă revanșez prin îmbogățirea vocabularului și a cunoștințelor mele.
Nume: Marin Irina-Maria
Clasa: a VI-a
Școala: Colegiul Național ,,Dimitrie Cantemir”
Profesor: Elena-Adina Mitroiu
