Image Alt

Două romane a căror poveste se scrie în jurul cărților și a bibliotecilor

Două romane a căror poveste se scrie în jurul cărților și a bibliotecilor

Fiecare carte are o poveste. Povestea dinaintea poveștii pe care noi o citim. În urmă cu mulți ani scriitoarea Christina Baker Kline, pe când era în vizită la soacra sa, în Fargo, Dakota de Nord, a auzit de ”trenul orfanilor”. Aceste trenuri chiar au existat în realitate. Au transportat aproximativ două sute cincizeci de mii de copii de pe Coasta de Est spre Vestul Mijlociu între anii 1854 și 1929.

Și de aici se scrie povestea ”Fetița din trenul orfanilor”. Face ulterior cunoștință cu șase dintre supraviețuitori și așa ajunge la Pat Thiessen, o orfană, orginară din Irlanda, a cărei experineță seamănă cu cea a personajului din carte, Vivian.

Pe când termina romanul ”Ultima geană de lumină”, Kristin Harmel, împinsă de curiozitate, începe căutările despre falsificatorii de acte din timpul războiului. Apoi un articol din New York Times despre cărțile furate de naziști în zilele de pe urmă ale Războiului, conturează povestea din romanul ”Cartea copiilor pierduți”. Locuri și personaje fictive spun de fapt o poveste care s-a întâmplat în realiate, cu mulți ani în urmă.

Romanul ”Fetița din trenul orfanilor” începe cu pățania lui Molly: fură o carte de la bibliotecă și drept pedeapsă trebuie să o ajute pe bătrâna Vivian să-ași facă ordine în podul casei.

”- De ce Dumnezeu încerci să furi o carte veche? a întrebat-o Lori pe Molly.

– Nu știu, a spus Molly.

Dar nu era întru totul adevărat. Grădina secretă este despre o fată nevoită să plece de-acasă și să călătorească spre un loc rece și ploios, unde nu o dorește nimeni. O fată cu o privire încruntată, care stă îmbufnată și spune lucruri îngrozitoare, dar care în final reușește să aibă o casă – un conac, de fapt, și o familie.”

Molly își pierduse tatăl într-un accident de mașină. De mama sa se înstrăinase. A locuit cu mai multe familii adoptive. Ultima, Dina și Ralph. Nu era cea mai iubitoare familie, dar nu era nici rău. Până la urmă ”viața ne aduce laolaltă cu tot felul de oameni. Iar noi nu prea avem de ales în privința multora dintre ei. Cu siguranță nu atunci când suntem tineri.”

Întâmplarea cu cartea de la bibliotecă o aduce pe Molly în podul casei lui Vivian, care îi povestește, în timp ce sortau lucrurile vechi, adunate într-o viață, cum a ajuns din Irlanda în Statele Unite cu un vapor în căutarea unei vieți mai bune. Cum a rămas a nimănui și a ajuns să traverseze America în trenul orfanilor, dorindu-și o familie adoptivă. Îi spune lui Molly o poveste despre speranță, credință și tenacitate, care o va învață ce înseamnă iertarea și speranța.

În celălalt roman, Kristin Harmel spune o poveste dramatică despre supraviețuire și rezistență. În această poveste inspirată din fapte reale, Eva Traube Abrams, o bibliotecară aproape de pensie din Florida, aranjează cărți pe rafturi, când îi cad ochii pe o fotografie din New York Times. Este o poză a unei cărți, care pentru ea reprezintă aproape tot trecutul ei. Este ”Cartea copiilor pierduți”.

Cu mulți ani în urmă, în 1942, Eva a fost nevoită să fugă din Paris și să se refugieze într-un mic oraș din Zona Liberă, unde a început să falsifice documente de identitate pentru copiii evrei care fugeau în Elveția neutră. Eva decide că trebuie să găsească o modalitate de a păstra numele reale ale copiilor care sunt prea mici pentru a-și aminti cine sunt cu adevărat. Înregistrările pe care le păstrează în ”Cartea copiilor pierduți” vor deveni vitale atunci când celula de rezistență pentru care lucrează este trădată, iar Remy dispare.

”Mie mi-a plăcut întotdeauna matematica. Vezi tu, șirul lui Fibonnacci începe cu numărul unui, apoi din nou numărul unu. Aduni aceste numere și obții doi. Apoi aduni unu și doi și obții trei. Doi cu trei fac cinci. Trei cu cinci fac opt. Iar șirul continuă tot așa, adunând ultimele două numere pentru a obține un nou număr. Înțelegi? (…) Nu este o metodă perfectă, presupun. Dar cine ar căuta numele unor copii evrei dispăruți într-o carte veche, de religie catolică? Și cui i-ar trece prin minte să decodeze steluțele și punctele în acest fel? Nu ar trebui să fie greu. Fiecare nume va începe la o altă pagină și nu vom face decât să adunăm respectivul număr la fiecare număr din serie. De pildă, al doilea nume va începe la pagina doi, iar apoi trecem la pagina trei în loc de doi, pagina nouă în loc de opt și așa mai departe. Dacă este deja un punct desenat pe pagină, vom mai marca un punct, iar asta va face codul cu atât mai greu de descifrat dacă va încerca cineva vreodată.”

La mulți ani după terminarea războiului, Eva pleacă în căutatea ”Cărții copiilor pierduți”. De fapt, pleacă în căutarea unor amintiri, a unui trecut, deși dureros, dar al ei.

Sunt două romane fascinante a căror poveste se scrie în jurul cărților și a bibliotecilor. Sunt inspirate din viața reală și ne aduc în față frânturi din istorie. Au ceva magic aceste cărți, de altfel, ca mai toate cărțile, și cum spune și Eva, bibliotecar din ”Cartea copiilor pierduți”, aceia ”care văd magia din cărți… vor trăi cele mai luminoase vieți.”

 

Program cu publicul Sediul central: Secțiile de împrumut și salile de lectură: Luni-Vineri – 9-17 Secția de Internet: Luni-Vineri: 8-16 Ludoteca: Luni-Vineri: 10-17 Sâmbăta și Duminica: ÎnchisFiliala „Cosânzeana”: Luni-Vineri: 8-16 Sâmbăta și Duminica: Închis

Sediul central: B-dul Oituz 13A - Onești
Filiala Cosânzeana: B-dul Republicii 43 - Onești
(Parterul Școlii Gimnaziale George Călinescu, Corp B)

Telefoane:
Secretariat 0234 312202
Director 0234 324099
Filiala Cosânzeana 0234 317327

Persoane de contact
Ionuț Tenie - Director
Doina Bruma - Șef serviciu Relatii cu publicul, catalogare documente