”Amiază” de Radu Boureanu

”Acum galsurile vieții, ca niște zorele

au prins încet să-și răsucească goarnele,

și umbrele albastre de la pomi se strîng în ele,

precum la melci se strîng în ele înseși coarnele.

 

Aici e o tăcere și tristețe ca în valea plîngerii,

și soarele de crucea cerului și-a spînzurat

frumosul cap de aur.

Eu cred că-n valea asta, noaptea, umblă îngerii.

 

Aici chiar vorbele ca niște mîini pot să trezească

amiaza – care goală-n lanul verde de porumb

s-a tolănit să ațipească.

 

Acum aș vrea să-ți prind în palme sînul alb și mic,

sînul rotund, unde bătăi de inimă zvîcnesc

ca zvîrcolirea unui vierme,

ascuns în mizul unui măr domnesc.”

(”Amiaza” de Radu Boureanu)