OMOPLAȚI CRESTAȚI- CULTURA NOUA
Cultura Noua, denumită astfel după o suburbie a orașului Brașov, este o cultură de la sfârșitul epocii bronzului, unde a fost descoperit un mormânt aparținând acestei epoci. Răspândită în Moldova, podișul Transilvaniei, Muntenia de NE și Dobrogea, se caracterizează prin așezări de tip cenușare (zolniki).
În evoluția culturii Noua au fost distinse două faze:
-I, de formare, în care elementele culturilor specifice perioadei anterioare se contopesc într-o unitate culturală, etapă încadrată din punct de vedere cronologic, în a doua jumătate a sec. XIV și prima jumătate a sec.al XIII- lea a. Chr.;
-II , de dezvoltare deplină, încadrată cronologic în a doua jumătate a sec. al XIII-lea și în sec. al XII-lea a. Chr.
Marea frecvență a obiectelor din os și corn explică predominarea păstoritului și a creșterii cornutelor mari. Prelucrarea osului, trăsătură specifică a acestei culturi, a dus la crearea unor tipuri unice (omoplații de animale crestați, cuțite din coastă de animale sau vârfuri de săgeată). Ceramica constă din cești cu una sau două torți supraânălțate, prevăzute sau nu cu butoni sau creste, precum și străchini, vase în formă de clopot și vase mari de provizii, decorate cu brâuri alveolare, incizii, și mai rar cu caneluri. Ritul de înmormântare predominant este înhumația, ca în cimitirele din Transilvania (Noua, Morești, Cluj, Teiuș, Alba Iulia etc.) și Moldova (Trușești, Piatra Neamț, Probota etc.), incinerația fiind mai rară.
În timpul evoluției culturii Noua, metalurgia bronzului din regiunea carpato-dunăreană, a cunoscut o excepțională dezvoltare. Depozitele de bronz din perioada orizontului E (sec. al XIII-lea î.e.n.) aparțin seriei numite Uriu-Domănești și se caracterizează prin anumite tipuri de unelte- seceri cu buton, cu cîrlig, seceri a languette, securi, topoare cu gaură longitudinală (tip celt), arme (topoare tracice de luptă cu disc și pinten (spin), podoabe (ace cu protuberanțe, fibule, brățări etc.).
Printre oasele de animale aflate la suprafața cenușarelor, cele mai întâlnite unelte sunt omoplaţii crestați, specifici culturii Sabatinovka, întâlniți în faza finală a culturii Tei și mai rar în cultura Coslogeni, ,,constituie una din trăsăturile fundamentale care definesc conţinutul culturii Noua”.
Privitor la funcționalitatea lor s-au emis mai multe ipoteze, fiind consideraţi piepteni pentru ceramică sau instrumente pentru bătutul firelor la războiul de țesut, răboaje pentru ținerea socotelilor, sau ustensile utilizate în procesul de prelucrare a pieilor de animale, așa cum o arată alte interpretări.
Speciile care au furnizat lotul osteologic pentru acest tip de unealtă sunt cele domestice, în special bovine și mai rar de suine.
Scapula este un os lat de formă triunghiulară, care se situează în părțile laterale ale toracelui. Ea este formată din cap, col și corp. Sunt observabile două fețe: una laterală (spre exterior) și una medială (spre interior); trei margini: cervicală, toracică și vertebrală și trei unghiuri: cervical, toracic și glenoid.
Unelte crestate sunt folosite de exemplu de indienii nordamericani și de inuiți în procesul de prelucrare a pieilor. Acestea erau produse mai ales din tibie de cal. O parte a capătului tibiei era îndepărtată, iar cealaltă urma a fi crestată. După jupuirea și uscarea pieilor, aceste unelte de os cu dinți se foloseau pentru a netezi partea interioarã a pieilor în vederea procesului de argăseală și pentru tăbăcire. Feustel a demonstrat convingător folosirea unor unelte asemănătoare neolitice în procesul de prelucrare a pieilor; unelte cu dinți din lemn, cu funcționalitate probabil asemănătoare, se păstrează în așezarea neolitică din Egolzwil (Elveția). Din așezarea romană de la Rottweil (Germania), provine o coastă de vită crestată lateral, folosită foarte probabil pentru tăbăcirea pieilor; unelte asemănătoare din coaste de animal, cu dinți laterali sau din tibie, cu dinți frontali, s-au descoperit și în așezările culturii Noua.
Unelte cu dinți, din metal, sunt folosite și în Evul Mediu, pentru curățarea pieilor de carne, în vederea prelucrării lor.
După cum se știe, există mai multe etape a procesului de prelucrare a pieilor, de la blana în stare naturală a animalului și până la obținerea produsului final. Tradițional sunt atestate: jupuirea, uscarea, argăseala, tăbăcirea ș.a.
Din exemplele de mai sus și prin comparații etnografice se poate conchide că uneltele cu dinți erau folosite pentru a îndepărta apa reținută în piele în urma argăselii sau pentru a netezi pielea în vederea tăbăcirii.
Pe baza acestor comparații, se poate avansa ideea folosirii omoplaților crestați în procesul de prelucrare a pieilor, probabil pentru netezirea pieilor.
Cert este ca omoplaţii erau tinuţi in mână de capătul rupt şi folosiţi dinspre mână spre zona circulară a părții glenoide cu zimţii, pe zona longitudinală. Mulţi omoplaţi au zimţii puternic tociţi ca urmare a unei intense folosiri.
În situl de la Gutinaș- La Siliște, comuna Ștefan cel Mare jud. Bacău, precum și în cel de la Căbești-Milești, comuna Podu Turcului jud. Bacău, au fost descoperiți omoplați crestați, lucrați dintr-o scapulă de bovideu (Bos taurus), expuși în Muzeul Municipal de Istorie, alături de alte obiecte care aparțin culturii Noua.
