”Beletristica a fost cea care a dat la iveală profunzimea tragediei și felul în care a lucrat ea în conștiința oamenilor”

În 1988 Ludmila Ulițkaia a scris scenariul ”Ciuma”, cu care s-a prezentat la cursul lui Valeri Fred. Avea 45 de ani. Nu fost acceptată la curs pe motiv că are tot ce îi trebuie pentru un scenarist și nu ar mai avea ce să învețe.

Scenariul scris a fost pus deoparte și iată că treizeci și doi de ani mai târziu, subiectul a căpătat o nouă actualitate.

Făcându-și ordine printre hârtii și manuscrise, în timpul actualei pandemii, Ludmila Ulițkaia redescoperă scenariu și astfel, în 2020, a apărut în Rusia microromanul ”A fost doar o ciumă”, care e bazat pe un fapt real: epidemia de ciumă izbucnită la Moscova în 1939. O epidemie de ciumă izbucnită în timpul ciumei roșii.

În 2021 apare cartea  la Editura Humanitas, tradusă din rusă de Gabriela Russo.

Rudolf Maier, un microbiolog care lucrează la dezvoltarea unui vaccin împotriva ciumei într-un laborator din Saratov, se infectează din greșeală. Înainte ca el să devină conștient de ce s-a întâmplat, este chemat urgent la Moscova, simptomele se declanșează, și ceea ce urmează este o relatare exactă a măsurilor luate de statul sovietic ca să împiedice răspândirea bolii. NKVD-ul intră în acțiune pentru a-i identifica și izola pe toți cei care au intrat în contact cu Maier de-a lungul călătoriei sau la hotel și lugubrele mașini negre ale poliției secrete începă să apară în toiul nopții în fața câte unei case, stârnind fiori de groază. Reacțiile celor luați spre a fi puși în carantină sunt variate, dar au un numitor comun: frica și convingerea că sunt arestați și soarta le e pecetluită.

”Din păcate, aflăm uneori cu întârziere sau nu aflăm niciodată despre ce se întâmplă cu adevărat în Rusia. Cine știe că la sfârșitul anilor cincizeci a fost stopată răspândirea epidemiei de holeră la Moscova? O știu numai specialiștii.

Adevărul e luat în seamă de un număr mic de oameni, de aceia care gândesc liber. Într-o țară obișnuită cu minciuna absolută, o jumătate de adevăr sună chiar atrăgător. E un calcul pe care oamenii și-l fac cu ușurință.”

Finalul în cartea Ludmilei Ulițkaia vine parcă brusc și scurt, ca să acopere repede totul și viața să meargă mai departe, ca și cum nimic nu a fost.

”- Serioja? Am crezut că nu te mai întorci. Ce-a fost asta, Serioja?

Îl privește atentă, concentrată.

– Ciumă, Dina. A fost doar o ciumă! spune zâmbind Kossiol și-i ia mâna osoasă între palmele lui.

– Ciumă, atâta tot? îl întreabă insistent Dina.

El dă din cap.

– Și eu care credeam…

…

Marșul patriotic se aude din ce în ce mai tare. Ziua e însorită, minunată. Atmosfera sărbătorească. E chiar o zi de sărbăoare. Din biserica aflată în pasajul Briusov ies niște bătrâne:

–  Sărbători fericite!

– Crăciun fericit!

Prin ușile bisericii deschise larg se aude: Nașterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, face să se răspândească-n lume lumina proniei tale…

Gloriosul câtec sovietic acoperă totul.”

O epidemie nu este o noutate în istoria omenirii, iar beletristica ne ajută uneori să înțelegem și să simțim niște fapte și întâmplări mult mai profund.

Până la declanșarea actualei epidemiei, în librării se vindeau cel mult două exemplare pe lună din romanul ”Ciuma” de Albert Camus. Iată că la 73 de ani de la lansare și romanul lui Camus revine în atenția cititorilor.

De la două exemplare pe lună, au ajuns să se vândă 700 de exemplare pe lună.

Cartea lui Camus descrie contagiunea morală, mizeria, oportunismul, ușurința și nepăsarea răului care se instalează pe neobservate. Epidemia accentuează tarele oamenilor, dar în același timp, slăbiciunile lor sunt cele care permit bolii să se instaleze și să avanseze.

Povestea scrisă de Camus este în aceeași măsură despre epidemie, despre materialism, despre ticăloșie, despre lașitate.

Romanul se termină cu o premoniție: bucuria este mereu amenințată, bacilul ciumei nu moare și nu dispare vreodată și poate reveni oricând spre nenorocirea oamenilor.

”Ascultînd, într-adevăr, strigătele de bucurie nestăpînită care urcau din oraș, Rieux își amintea că această veselie este mereu amenințată. Căci el știa un lucru pe care această mulțime în petrecere îl ignora și care poate fi citit în cărți, că bacilul ciumei nu moare și nici nu dispare vreodată, că el poate să stea timp de zeci de ani adormit înv mobile și rufărie, în lăzi, în batiste și hîrțoage și că, poate să vină o zi cînd, spre nenorocirea și învățătura oamenilor, ciuma își va trezi șobolanii și-i va trimite să moară într-o cetate fericită.”