CARUL MINIATURAL DE LA RUGINEȘTI (JUD. VRANCEA)
Primele care au fost construite în Orientul antic, regiune unde a fost cunoscut și folosit pentru prima dată metalul. În spațiul carpato-dunărean carul a apărut la sfârșitul epocii neolitice.
Conform unora dintre arheologi, carul a fost folosit atât în treburile gospodărești având un rol economic, de transport pe distanțe mai scurte sau mai lungi, a unor materii prime și produse, cât și în cadrul unor ceremonii, în care erau implicate personaje importante ale comunităților. Vehiculul cu roți era utilizat și cu ocazia unor înmormântări.
Pe teritoriul României cel mai vechi model de car din lut a fost descoperit la Cuciulata ( jud. Brașov), într-o așezare de tip Schneckenberg (1850 î.e.n.). Miniaturi de car au mai fost găsite la Vărșand (jud.Arad), Pietriș-Gherla (jud. Cluj), Dealul Turcului-Sighișoara, Lechința (jud. Mureș), Otomani și Sălacea (jud. Bihor).Toate modelele aparțin epocii bronzului (culturile Otomani și Wietenberg) și pot fi datate între anii 1800-1300 î.e.n. Miniaturile sunt din lut ( nu depășesc lungimea de 14 cm) și redau tipurile de vehicule cu roți folosite în milen. 2 î.e.n. în regiunea carpato-danubiană. Ele au servit fie ca modele după care meșterii executau diverse comenzi, fie au avut un caracter votiv, cum e cazul cu exemplarele prevăzute cu simboluri solare pe corlate (Lechința de Mureș). Carele votive (legate de cultul soarelui) nu redau care adevărate, ci simbolice( descoperiri la Dupljaja din Iugoslavia și Orăștie în România).Carul din prima epocă a fierului, descoperit în zona Orăștiei ( jud. Hunedoara) este lucrat din metal (bronz și fier) și are o lungime de 16 cm. El poartă un cazan ornamentat cu 12 protome de lebede. În zona extracarpatică a României prezența carelor este sugerată de miniaturile de roți din lut care apar încă de la sfârșitul epocii neolitice. Cele mai vechi roți nu erau decât discuri de lemn groase și rotunde, fixate de o osie ce se învârtea odată cu roțile. Abia mai tărziu s-a ajuns la osia cu roți mobile. De la roțile masive s-a ajuns către epoca mai târzie a bronzului la roțile cu spițe. Răspândirea roților cu spițe este o consecință a dezvoltării și perfecționării tehnicii, respectiv a uneltelor de bronz și apariția celor de fier. Ea poate fi pusă în legătură cu folosirea calului ca animal de tracțiune. La sfârșitul epocii bronzului și începutul epocii fierului, este documentat arheologic pe teritoriul României apariția carului de luptă tras de cai ( Arcalia, jud.Bistrița-Năsăud), care a revoluționat tactica militară a vremii. Atacurile au devenit mai distrugătoare, constatându-se frecvent fortificarea așezărilor omenești cu șanțuri de apărare și valuri de pământ. Pe teritoriul Daciei, carul de luptă este bine documentat în descoperirile celtice; în morminte de luptători (Curtuiușeni, Cristurul Secuiesc și Toarcla în Transilvania).Geto-dacii au folosit intens carul cu patru roți cu spițe (8 spițe).Tipuri de care utilizate de geto-daci, s-au păstrat pe monumentul de la Adamclisi metopele (9, 35, 37). La Peretu (jud.Teleorman), într-un mormânt princiar getic cu tumul (sec 4 î.e.n.), s-a descoperit un car funerar cu șase roți. Grecii ca și romanii, au folosit diverse tipuri , cu două și patru roți,cele mai frecvente sunt cele cu două roți. Se cunosc care grele pentru transporturi de materiale, care ușoare, mult mai rapide, care pentru parade și diverse ceremonii, care pentru întreceri sportive, care de luptă etc. La romani mai cunoscute sunt: benna, carpentum, carrago, carrus,triga,carruca. Pentru transportul bolnavilor, copiilor și bătrânilor erau
folosite: arcera,basterna,dormitorium, și pilentum. Mostre ale carelor folosite de greci și romani s-au păstrat pe unele monumente ale vremii (stele funerare, monumente triumfale, frize etc.) și pe unele vase, descoperite pe teritoriul țării noastre în Dobrogea și Transilvania.
Carul a avut un rol foarte important și în viața populațiilor nomade (sciți, masageți, sarmați). Izvoarele literare antice, arată că aceștia își duceau viața în care, mutându-se cu turmele de vite din loc în loc, pentru pășunat. Carele folosite de acești locuitori (de tipul cu coviltir) erau un fel de case pe roți, în care își țineau toate cele necesare traiului.
În colecția Muzeului Municipal de Istorie Onești, se păstrează un fragment de car miniatural din lut. Piesa are marcajul Ruginești. Adjud 14.01 1998. Pass. și este inedită. Fragmentul păstrat reprezintă aprox.1/4 dintr-un car cu patru roți, fiind una dintre laturile înguste ale acestuia. Peretele păstrat măsoară la bază 11,6 cm. Carul avea formă rectangulară, pereți înalți, ușor înclinați spre exterior. În cele două colțuri se află câte un inel îngroșat prin care se prindea osia. Este lucrat din pastă intermediară, cu cioburi pisate în compoziție, suprafețele fiind zgruțuroase. Peretele are la exterior culoare cafenie cu o pată negricioasă de la arderea secundară; fundul, atât în interior cât și la exterior este cenușiu-închis.
Jumătatea superioară a pereților carului a fost ornamentată cu două frize așezate orizontal care conțineau linii adănc incizate dispuse în zig-zag. Motivul incizat în formă de zig-zag decorează muchia superioară și colțurile caroseriei; în aceste zone s-a păstrat însă parțial. Ca urmare a săpăturilor efectuate de Radu Vulpe în 1933 în zona Movilei cu Bolovani ( localit. Ruginești) a fost descoperită ceramică monteoreană, fragmente decorate în stilurile Ic2-Ic1.
Motivele tipice stilurilor Ic2-Ic1 este zig-zagul, așa cum se întâlnește și pe fragmentul de car din expoziția Muzeului Municipal de Istorie. Motivul în zig-zag ornamentează atât vasele care apartin culturii Baden (perioada timpurie a epocii bronzului) cât și piesele mai târzii din mediile Hatvan, Otomani sau Wietenberg.
Carul ca mijloc de trafic și transport, a jucat un rol important în istoria economică și culturală a omenirii. El a contribuit la dezvoltarea agriculturii, păstoritului, a schimbului și a dus la intensificarea relațiilor dintre diferite grupuri de populații.