”De ce trăiesc oamenii mereu ca și cum viața s-ar putea repeta”…

”De altfel, așa e întotdeaua. Faci orice ca să stai deoparte și apoi, într-o bună zi, făsă să știi cum, te trezești într-o poveste care te poartă direct la final.” Așa începe romanul lui Calligarich, o carte-cult, care a apărut prima dată în 1973. Într-o vară s-au vândut toate exemplarele, apoi a dispărut de pe piață. Au căutat-o trei generații de cititori, până când în 2010 romanul a fost retipărit.

Este un roman al marilor ratări, un roman neîmblânzit, un roman plin de melancolie, tristețe și dimineți în care să o iei de la capăt. Toate se întâmplă în Roma, acolo unde și astăzi Gianfranco Calligarich, autorul, trăiește.

E o frenezie și un ”dolce far niente” acolo, iar pentru protagonistul cărții,  Leo Gazzarra, ratarea devine aproape o artă.  Leo vrea și nu vrea să reușească, vrea și nu vrea să iubească până la capăt. Am putea spune că este o carte a căutărilor, cu un final surprinzător.

Natalia Ginzburg spunea despre ”Ultima vară în oraș” că poate fi considerat un portret cinic, ironic și dezabuzat al unui om din vremrile noastre. Dezvăluie atât de franc, limpede și disperat aproape, relația dintre un individ și un oraș, adică dintre mulțimi și singurătate.
”Dacă aveam ceva noroc, încă mai puteam găsi o carte bună la chioșcul din gară și-apoi un tren nu prea aglomerat. Am avut noroc. Cartea era bună și trenul practic, gol. Tristețea m-a cuprins cînd trenul s-a pus în mișcare. Cînd mi-am dat seama că dacă ar fi luat-o într-o altă direcție, în oricare alta, pentru mine ar fi fost totuna”.

Dincolo de ocean, în America, alt roman și alte personaje chinuite de singurătate și incertitudini. Când ai în fața ta atâtea drumuri, pe care să apuci și cum să te mai oprești?

”Pe drum” este romanul cel mai cunoscut al lui Jack Kerouac. O Biblie a generaţiei beat şi în acelaşi timp o descriere a Americii anilor 50 şi a beatnicilor, a tinerilor obsedaţi de exprimarea libertăţii individuale, aflaţi într-o căutare frenetică a adevărurilor supreme, indiferent de mijloacele folosite. Dean Moriarty, personajul principal, este un alter-ego al lui Neal Cassady, figură emblematică a generaţiei beat.

Cartea e o aventură, o frenezie. Dean Moriarty e călătorul bolnav de drum, fără o direcție anume. Să fie cel care a înțeles că drumul se face mergând? E omul care de fapt fuge de responsabilități? E omul care se luptă cu tot ceea ce noi restul am acceptat și trăim?

”Acuma uită-te și tu la ăia din față. Au griji, numără kilometri, se gândesc unde-or să doarmă la noapte, câți bani costă benzina, cum e vremea, cum o sa ajungă acolo și, cu toate astea, ei or să ajungă oricum, știi. Dar ei nu știu decât să se agite și să trădeze timpul cu falsele urgențe și altele, temători și plângăcioși, sufletele lor nu se vor liniști până nu se vor agăța de o grijă clară și dovedită și, odată găsită, mutrele lor vor căpăta expresia adecvată și vor umbla așa, cu un aer nefericit și timpul va trece pe lângă ei și ei știu asta și asta-i neliniștește îngrozitor.”

Romanul ”Pe drum” a apărut în anul 1957 și dincolo de sensul lui imediat, autobiografic, conține semnele unei drame trăite de o generație întreagă. Cărțile lui Jack Kerouac au fost citite de generația non-conformistă și protestatară a anilor 60 ca niște adevărate călăuze ale non-conformismului și protestului. În octombrie 1969 drumurile lui Kerouac se opresc. Rămâne opera sa. A fost înmormântat la Lowell, lângă mormântul tatălui său.

Ambele romane sunt scrise la persoana întâi. Sunt o mărturie a unor oameni care căută un sens. Sunt asemănătoare și diferite aceste cărți, în același timp. Personajele par că și-au acceptat destinul, iar finalul cărților vine ca o concluzie a vieții, a întâmplărilor.

”Cum am spus nu sînt supărat pe nimen. Am avut șansa mea și mi-am jucat-o. Nimeni nu m-a constîns. Regrete nu am. Uneori mă gândesc cum ar fi fost viața mea dacă în dimineața aia, cînd a început totul, nu m-aș fi trezit că plouă sau aș fi avut în buzunar bani și tot restul, dar nu pot să-mi imaginez nimic anume”, sunt gândurile lui Leo, la finalul romanului.

”Pe drum” se încheie ca o contemplare. Ca și cum ne uităm la un apus și ne adunăm gândurile de peste zi, de peste viață. ”Așa că atunci cînd soarele apune în America, iar eu stau pe vechiul chei pustiu și privesc cerul nesfîrșit de deasupra New-Jersey-ului, și simt ținutul sălbatic care se întinde, într-o masă incredibilă, până pe coasta de vest, și drumul care nu se mai termină, și toți oamenii care visează în această imensitate, (…) iar eu mă gîndesc la Dean Moriarty, ba chiar la Bătrînul Dean Moriarty, tatăl nicicînd aflat, mă gîndesc la Dean Moriarty.”

”Ultima vară în oraș” vs. ”Pe drum” acestea au fost romanele de la duelul cărților. Un duel al drumurilor făcute și nefăcute. Vă așteptăm la bibliotecă să împrumutați cărțile.

Un drum la bibliotecă e un drum de făcut.