Image Alt

Povestea unei prietenii: Eminescu-Creangă

Povestea unei prietenii: Eminescu-Creangă

Mihai Eminescu și Ion Creangă au format una dintre cele mai frumoase prietenii din istoria literaturii românești. Pe 15 ianuarie, când sărbătorim și Ziua Culturii Naționale, se împlinesc 172 de ani de la nașterea marelui poet național.

În anul 1850 la mijloc de ianuarie s-a născut la  Botoșani cel care avea să devină poetul nostru național. Al șaptelea copil al căminarului Gheorghe Eminovici și al Ralucăi Jurașcu, fiica stolnicului Jurașcu din Joldești.

Despre frumoasa prietenie dintre cei doi găsim scris la George Panu: ”din cele întîi zile s-a stabilit mare prietenie între Creangă și Eminescu, sau mai drept Eminescu a fost cuprins deodată de o mare dragoste pentru Creangă. Eminescu avea, cum am spus, o cultură cu totul de carte. Cu toate acestea, dacă limbagiul și ideile erau străine, rămăsese însă la dînsul un fond aproape inconștient de aspirații și de năzuințe naționale. Creangă a trebuit prin urmare să-l captiveze imediat, căci el reprezenta pentru Eminescu chipul românului simplu, natural, nefalsificat de ideile și cultura modernă.”

Se pare că între cei doi s-a stabilit o legătură strânsă, astfel ”amândoi veneau la Junimea, amândoi ieșeau de la Junimea”.

”Ce făceau și unde se duceau, știu. Plecau amîndoi și se înfundau pe la vreun crîșmar din Tătărași, Păcurari sau Nicolina, adică prin părțile exterioare ale orașului. Acolo nu se puneau pe băut, cum se pretindea, sau cum se crede, – căci mulți cred că aceasta ar fi ruinat sănătatea lui Eminescu și a lui Creangă- nu, ei se puneau să trăiască o viață care le plăcea lor, viața simplă și primitivă. Ce făceau ei? Drept masă sau dejun, cereau să le frigă o bucată de pastramă, mai mîncau cîrnați cu usturoi – și vai de lume cum erau preparați, – ordonau ca să li se aducă o cană de vin, de calitate cum s-ar fi întâmplat (…) și vorbeau, vorbeau, vorbeau, dar și beau.”

Ce vorbeau între ei. Ne putem închipui că Ion Creangă îi istorisea povești din bătrâni și de la țară, iar Eminescu îi explica teorii metafizice și îi spunea despre cum ar trebui să fie poporul român.

”Cîteodată întrebam pe Eminecu:

– Ce vorbești tu tot timpul cu Creangă?

El zîmbea, și cu acea privire vagă și rătăcită, care îi era caracteristică, răspundea în mod evaziv:

– Vorbim și noi ce ne trece prin minte! …”

Anul 1876 a fost unul greu pentru Eminescu. Este destituit din postul de revizor școlar, în luna iunie. Poetul îi scrie Veronicăi Micle: ”Rămas fără o poziție materială asigurată și purtînd lovitura morală ca o rană care nu se mai vindecă, voi fi nevoit să reiau toiagul pribegiei, neavînd nici un scop, nici un ideal”. Acceptă postul de redactor la gazeta ”Curierul de Iași”. Pe 13 august moare ”dulcea mamă”, Raluca Iurașcu Eminovici. Eminescu a participat la funeralii, la Ipoteși, iar sora sa Aglae menționa: ”la moartea mamei l-am văzut pentru ultima oară ca bărbat sănătos.”

În toamna anul 1877, în urma unui conflict cu proprietarul tipografiei, Eminescu demisionează și părăsește Iașiul. Creangă rămâne, astfel, fără prieten. Îi scrie scrisori, prin care își arată dorul și îngrijorarea față de el, bunul său prieten plecat.

Iată câteva dintre scrisorile adresate lui Mihai Eminescu:

”Ai plecat și mata din Ieși, lăsând în sufletul meu multă scîrbă și amăreală. Să deie Dumnezeu să fie mai bine pe acolo, dar nu cred.

Dar, iartă și mata, căci o prietenie care ne-a legat așa de strâns nu poate să fie ruptă fără de ciudă din partea aceluia care rămâne singur. Această epistolă ți-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunății, îmi povesteai atîtea lucruri frumoase… frumoase. Dar coșcogeamite om ca mine, gândindu-se la acele vremuri, a început să plângă.

Bădie Mihai nu pot să uit acele nopți albe cînd hoinăream prin Ciric și Aroneanu, fără pic de gînduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Ieșul nostru uitat și părăsit de toți.

Cu toată dragostea,

Ionică”

 

Într-altă scrisoare îl dojenește că prea i-a uitat de tot și îi scrie că îl așteaptă de Crăciun cu sarmale, pregătite de Tinca, care lui îi plac foarte mult.

”Ce-i cu Bucureștiul de ai uitat cu totul Ieșul nostru cel oropsit. O fi musai viața burlăcească pe acolo, dar nu se cade să ne uiți prea de tot. Veronica a fost azi pe la mine și mi-a spus că și cu dînsa faci ca și cu mine. De ce? Ce rău ți-am făcut noi?

De Crăciun, te așteptăm să vii. Tinca a pregătit de toate și mai ales sarmalele care ție îți plăceau foarte mult.

La Ieși ninge frumos de ast-noapte, încât s-a făcut drum de sanie. Ciricul parcă e mai frumos acum.

Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sînt străin.

Te sărut pe frunte,

Ion Creangă”

 

”Bădie Mihai,

Slavă Domnului c-am primit vești de la tine. Eu te credeam mort și mă luam de dor cu amintirile cînd erați în jurul meu. De ce lași pe Veronica să se zbuciume! Te-am șateptat de Crăciun să vii, dar… beșteleu, feșteleu, că nu pot striga văleu, și cuvîntul s-a dus, ca fumul în sus, și de venit n-ai mai venit… Aferim… Dar noi, adică Ienăchescu, Răceanu și alți mușterii pentru mîncărică și băuturică bună, am tras un bairam de cel turcesc cu vin grecesc de la Amira. Apoi, ne-am dus cu sania afară din oraș, și acolo pune-te din nou masă! A doua zi la fel, de-abia a treia zi ne-am zburătăcit, ca vrăbiile, fiecare pe la vatra lui. Acum stau lîngă horn cu pisicile mele și mai pun rînduiala în cele însemnări. Tu, te cerți cu politicienii prin Timpul. Ce-ai pățit de te-ai făcut așa războinic?

Sănătate și voie bună,

Ionică”.

Au păstrat mereu legătură, iar anul 1889, avea să fie cel în care cei doi buni prieteni se vor muta la cer. Pe 15 iunie 1889, în jurul orei trei după-amiaza, întreaga suflare românească este înveșmântată în doliu național. Creangă este devastat de moartea bunului său prieten. În ultima zi din 1889, pe 31 decembrie, cu câteva ore înainte de trecerea în noul an, Ion Creangă, bolnav de epilepsie și devastat de moartea lui Eminescu, și-a dat sfârșitul în tutungeria fratelui său Zahie.

Am putea spune altfel… la finalul lui 1889, cu câteva ore înainte de Anul Nou, cei doi s-au reîntâlnit, undeva, acolo Sus, și vorbesc, vorbesc, vorbesc…

 

Bibliografie:

”Ei l-au văzut pe Eminescu” – antologie, Editura Dacia: Cluj-Napoca, 1989.

”Amintiri despre Eminescu” – antologie, Editura Junimea, 1971.

”Eminescu în documentele de familie”- documente literare, Editura Minerva, București, 1977.

 

Sursă foto: Wikimedia Commons: Ion Creangă și Mihai Eminescu, compoziție de Octav Băncilă.

Adaugă un comentariu

Program cu publicul Sediul central: Secțiile de împrumut și salile de lectură: Luni-Vineri – 9-17 Secția de Internet: Luni-Vineri: 8-16 Ludoteca: Luni-Vineri: 10-17 Sâmbăta și Duminica: Închis Filiala „Cosânzeana”: Luni-Vineri: 8-16 Sâmbăta și Duminica: Închis

Sediul central: B-dul Oituz 13A - Onești
Filiala Cosânzeana: B-dul Republicii 43 - Onești
(Parterul Școlii Gimnaziale George Călinescu, Corp B)

Telefoane:
Secretariat 0234 312202
Director 0234 324099
Filiala Cosânzeana 0234 317327

Persoane de contact
Ionuț Tenie - Director
Doina Bruma - Șef serviciu Relatii cu publicul, catalogare documente