Legenda încă mai plutea peste apele Oituzului şi Trotuşului, când în satele de pe malurile lor, la sfârşit de veac XIX, se iveau primele semne ale dezvoltării mişcării bibliotecare. Trei evenimente importante: elaborarea Regulamentului bibliotecii din comuna Bogdăneşti, aflată lângă Oneşti, la 16 februarie 1890, de altfel primul document de acest fel din România; înfiinţarea, în 1896, a Casei Şcoalelor, care, şi prin bibliotecile săteşti, impulsionează dezvoltarea culturală a populaţiei rurale; elaborarea „Regulamentului pentru funcţionarea bibliotecilor populare” – 26 august 1898 atrag înfiinţarea, la începutul sec. XX, a bibliotecilor din satele Buciumi şi Oneşti.

Inspiraţi de credinţa că numai educaţia şi cultura întregii naţiunii duc la progres şi civilizaţie, intelectualii români aflaţi pe front au iniţiativa înfiinţării Caselor Naţionale, a căror misiune cuprindea: cultivarea tradiţiilor strămoşeşti, a portului, cântecului şi jocului popular, ocuparea creatoare a timpului liber al tineretului şi organizarea de spectacole artistice pentru săteni.

În 1928, un grup de elevi şi studenţi pasionaţi înfiinţează o societate culturală, numită „Cosânzeana”, care îşi propunea să se ocupe de activitatea de timp liber a tinerilor din comună, prin organizarea unor manifestări cultural-artistice. Din grupul de iniţiativă au făcut parte Ion Pelin, Andrei Molnar, Cicerone Călinescu, Margareta Călinescu.

Şi cum pe atunci lectura înaripa visele şi construia personalităţi, membrii societăţii înfiinţează curând o bibliotecă, pentru ca toţi tinerii oneşteni să aibă şansa de a citi şi de a cunoaşte. Constituită la început prin donaţiile iniţiatorilor şi mai apoi ale unor importanţi oameni de cultură, cum ar fi pedagogul Grigore Tăbăcaru sau avocatul Cicerone Nechiforescu, biblioteca a continuat să se susţină financiar prin organizarea de spectacole, şezători şi baluri, în care talentul tinerilor era antrenat cu entuziasm în momente artistice gustate de întreaga comunitate.

Biblioteca noastră deţine încă volume despre care ştampilele mărturisesc că au aparţinut bibliotecii Societăţii „Cosânzeana”,  pe multe din ele aflându-se şi numele donatorilor: înv. Dumitru Desagă, studenta Aurelia Lemnaru, Ion Văgăunescu, Cicerone Călinescu, Nicolae Lemnaru, Ştefan Covaci şi alţii.

De altfel, primul bibliotecar al micuţei biblioteci, care deţinea aprox. 700 de volume, a fost Ştefan Covaci, student la Cluj, care se stinge din viaţă câteva luni mai târziu după preluarea acestei sarcini.

În anul următor, responsabilitatea bibliotecii este atribuită Margaretei Călinescu, funcţionară la Banca „Oituzul”.

Ea îşi aduce aminte, în 1978, la 50 de ani de la înfiinţare, despre organizarea bibliotecii şi despre oamenii care au susţinut-o: „se afla în localul şcolii, iar cărţile erau aşezate iniţial într-un dulap, în ordinea numerelor de inventar, apoi pe formate. Existau registre atât pentru evidenţa volumelor, cât şi a cititorilor”.

Între anii 1940-1944, activitatea bibliotecii, ca şi a celorlalte tinere instituţii cu misiune culturală se întrerupe, din cauza intrării României în cel de-al doilea Război Mondial. Biblioteca pierde atunci o bună parte din fondul de carte.

După 1948, prin reunirea colecţiilor bibliotecilor Societăţii „Cosânzeana” şi Căminului Cultural, ia naştere, cu un fond de aproximativ 2000 volume, „Biblioteca sătească”, ce funcţiona într-o încăpere a Căminului Cultural, în fapt, fosta Casă Naţională.

Pe parcurs, spaţiul devine insuficient, iar în 1957 biblioteca se mută în localul şcolii de 7 ani. Aici se înfiinţează pentru prima oară sala de lectură, prin grija bibliotecarului responsabil de atunci, Vasile Alupei, personalul este calificat, iar caracterul colecţiilor devine enciclopedic.

Dezvoltarea oraşului, infuzia de tineri intelectuali veniţi într-un adevărat exod spre Mecca industriei chimice, hotărâţi să-şi întemeieze aici un rost, cu tot ceea ce însemna aceasta ca spirit şi emoţie, pun în faţa bibliotecarilor sarcina de diversificare a  ofertei pentru public, de adaptare a ei la grupele de vârsta. Acest lucru devine posibil începând cu 1963, când biblioteca se mută într-un sediu mai potrivit, pe str. Progresului, nr. 1, unde ocupă iniţial 3  apartamente, în care funcţionează două secţii: una pentru adulţi şi alta pentru copii, plus o sală de lectură.

În 1968, biblioteca, devenită municipală, înregistrează aprox. 39000 volume şi este tot mai vizibilă în spaţiul cultural oneştean.

1970 este un an de cumpănă în istoria bibliotecii. O hotărâre arbitrară desfiinţează trei biblioteci municipale din ţară, printre care şi pe cea din Oneşti.

Cu sprijinul academicianului Miron Constantinescu şi prin susţinerea organelor locale, biblioteca oneşteană îşi redeschide porţile în februarie 1971, ca filială a bibliotecii judeţene, iar în 1972 devine din nou independentă, străduindu-se să recupereze deficitul de cititori şi să-şi recâştige aprecierea în percepţia publică.

Deşi frigul deceniului 9 a străbătut şi biblioteca, întunericul n-a reuşit să acopere lumina cărţilor şi nici bunăvoinţa şi strădania bibliotecarilor, care au impus-o în comunitate ca pe un furnizor competent de informaţie şi de loisir, reprezentând pentru oneşteni una din puţinele oportunităţi de comunicare şi socializare autentice. Inimoasei doamne bibliotecare Olimpia Popovici, căreia i se alătură în scurt timp doamna Tasica Popovici, i se datorează reconstrucţia sistemului de cataloage, la crearea şi organizarea căruia trudesc cu perseverenţă şi răbdare, după măsura timpului şi priceperii, şi alti colegi din colectivul bibliotecii.

Odată cu obţinerea celui de-al 6-lea apartament, în 1982, la bibliotecă se desfăşoară audiţiile muzicale susţinute de domnul doctor Dorin Speranţia, într-o sală special amenajată, cu scaune comode şi aparatură adecvată, în care există şi o pinanină.

De asemenea, biblioteca găzduieşte şi sprijină activitatea Cercului rebusist „Cosânzeana”, cu rezultate deosebite pe plan naţional.

1995 marchează momentul din care identitatea bibliotecii se asociază cu numele scriitorului Radu Rosetti, personalitate culturală inedită prin amalgamul de luciditate şi pragmatism, pe de o parte, de autenticitate şi bonomie pe de altă parte, prin multitudinea preocupărilor şi prin spiritul său cercetător şi voluntar, care l-au făcut remarcat la sfârşit de secol XIX şi început de secol XX. De altfel, destinul întregii sale familii se împleteşte surprinzător de strâns cu istoria şi viaţa socio-culturală a acestei zone.

Năzuinţa bibliotecarilor oneşteni devine realitate în 2001, când Biblioteca se mută în noul său sediu, aflat, poate nu întâmplător, pe terenul deţinut, cândva, de nepotul lui Radu Rosetti, avocatul René Bogdan.