Umblatul cu capra

Acest obicei ține, de regulă, de la Crăciun pînă la Anul Nou. Măștile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau țurcă în Moldova și Ardeal, boriță (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia și Oltenia, capra e denumită ”brezaia” (din cauza înfățișării pestrițe a măștii) și obiceiul se practică mai ales de Anul Nou. Masca este însoțită de o ceată zgomotoasă, cu nelipsiții lăutari ce acompaniază dansul caprei.

Capra saltă și se smucește, se rotește și se apleacă, clămpănind ritmic din fălcile de lemn.

Mult atenuat în forma sa citadină actuală, spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului și a coregrafiei.

Cercetătorii presupun că dansul caprei, precum și alte manifestări ale măștilor zoomorfe întâlnite în satele românești la vremea Crăciunului provin din ceremoniile sacre arhaice închinate morții și renașterii divinității.

Tudor Pamfile, etnolog și folclorist român, descrie capra: ”se alcătuiește dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se învelește cu hîrtie roșie. Peste această hîrtie se pune o altă hîrtie neagră, mărunt tăiată și încrețită în forma părului. În  dreptul ochilor se fac în lemn două scobituri unde se pun două boabe de fasole mari, albe, cu pete negre, peste care se lipește hîrtia neagră cu încrețituri sau pielea de păr. În loc de urechi, capra are înțepenite în scăfârlie două găvane de lingură.”

Bibliografie: ”Cartea de Crăciun” – Sorin Lavric

Sursă foto: wikipedia