Image Alt

Duelul cărților: ”Camino. O călătorie a spiritului” vs. ”Pe drum”

Duelul cărților: ”Camino. O călătorie a spiritului” vs. ”Pe drum”

Suntem în perioada în care ne uităm cu jind la calendar. Fie numărăm  zilele până când plecăm în vacanță, fie ne gândim ce repede a trecut. Parcă mai ieri plecam și acum, înapoi. Și cât o mai fi până la următorul concediu…

Indiferent în ce poveste sunteți, nerăbdători să plecați sau triști că s-a terminat, vă propunem două cărți despre altfel de călătorii. Nu doar spre o destinație, ci spre o întâlnire cu propriul destin.

De fenomenul El Camino cu siguranță ați mai auzit, măcar înâmplător, fiind vorba de unul dintre cele mai cunoscute trasee de pelerinaj. Acolo unde cu un rucsac în spate, cât mai ușor, cu strictul necesar, mergi pe jos kilometri buni. Dormi în refugii pentru pelerini, privești cerul cât vrei, la apus sau răsărit, vrei să renunți, mergi mai departe și la final, îți dai seama că dacă ai ajuns la Santiago, nu mai există pentru tine, niciodată, obstacole.

Există multe povești despre cei care au făcut acest drum. Sute, mii de poze. Întâmplări de tot felul. Mii de mărturii. Impresii. Un film despre acest drum și cărți. Una dintre ele, pe care o găsiți și în biblioteca noastră, este ”Camino. O călătorie a spiritului” de Shirley MacLaine. Ea povestește experiența ei și felul în care a simțit, fizic și psihic, acest drum. Revenirea acasă. Ce a însemnat El Camino.

”Există un pelerinaj celebru care a fost făcut în nordul Spaniei secole de-a rândul, numit El Camino Santiago de Compostela. Se spune că ”El Camino” – adică, drumul sau calea – se așterne direct sub Calea Lactee și urmează liniile de forță magnetică ce reflectă energia primită de la acele așezări de stele de deasupra lui.”

El Camino se spune că este o călătorie inițiatică prin intermediul căreia sufletul prinde din urmă corpul nostru, mereu grăbit. Este și un test al rezistenței fizice, o experiență de viață inedită. Dacă veți citi această carte, veți înțelege un pic din ce înseamnă El Camino. Și poate la finalul cărții nu plecați chiar acolo, dar faceți o plimbare în natură, pe jos, în tihnă, până vă dor picioarele. Să încercați asta măcar o dată vara aceasta. Să faceți o plimbare lungă, lungă.

”Drumul cu energia lui îți va da tot ceea ce ai nevoie, mi-a spus Anna. Îți va spune ce să arunci – și rezultatul va fi că vei deveni smerită. Vei vedea ce templu este cu adevărat trupul tău, că el nu e o închisoare – și îți vei descoperi esența. Picioarele mele își vor extrage energia chiar din Pământ, motiv pentru care e infinit mai bine să strabat Camino pe jos, decât să merg într-un vehicul. Drumul îmi va trimite mesaje, ca și cum mi-ar vorbi, până când voi deveni drumul însuși și întreaga lui istorie.”

Ne mutăm pe alt continent, în America, acolo unde Jack Kerouac, prin intermediul lui Dean Moriarty ne plimbă de-a lungul și de-a latul Americii. Schimbăm hoteluri, orașe, destinații, iubiri. O luăm de la capăt mereu, și mereu, a doua zi.

”Am adormit și m-am trezit în atmosfera uscată și fierbinte a unei dimineți de duminică în iulie în Iowa, iar Dean încă șofa și tot nu micșorase viteza. (…) Totul se lămurise și am plecat mai departe. Newton, Iowa, fusese și locul unde mă plimbasem eu în zorii unei zile din 1947. După-amiază am traversat din nou bătrânul și somnorosul Davenport și albia joasă, albicioasă, a Mississippi-ului. (…) Peisajul începea să aibă din nou contururile blânde și dulceața Estului; se sfârșise cu întinderea aridă a Vestului.”

Romanul este considerat Biblia generației beat, o carte despre libertatea și căutarea ei frenetică.

Cartea e o aventură. Ești alături de Dean Moriarty pe drum. La final tu te oprești, dar îl vezi în depărtare, dincolo de filele cărții , cu aceleași haine ponosite și aceeași geantă roasă de timp și atâtea drumuri care se uită la el.

Dean Moriarty e călătorul bolnav de drum, e omul ale cărui averi sunt incertitudinile și ni le lasă nouă pe toate, cadou. Dacă prietenii lui, toți, s-au adunat la casele lor, Dean poate că și acum, întrupat în altcineva, e pe drum.

”Acuma uită-te și tu la ăia din față. Au griji, numără kilometri, se gândesc unde-or să doarmă la noapte, cât îi costă benzina, cum e vremea, cum or să ajungă acolo – și, cu toate astea, ei or să ajungă acolo oricum, știi. Dar nu știu decât să se agite și să trădeze timpul cu falsele urgențe și altele, anxioși și plângăcioși, sufletele lor nu se vor liniști până nu se vor agăța de o grijă clară și dovedită și, odată găsită, mutrele lor vor căpăta expresia adecvată și vor umbla așa cu un aer nefericit, și timpul va trece pe lângă ei, și ei știu asta, și și asta-i neliniștește îngrozitor. ”

Călătoria alături de Dean, poate nu e la fel de spirituală ca cea de pe El Camino, dar te va ajuta să ajungi să îți pui întrebările potrivite. Și răspunsurile vor veni ele.

Indiferent ce carte alegi, e ca și cum ai luat un bilet spre o altfel de călătorie, în care destinația este sufletul tău.

 

Program cu publicul Sediul central: Secțiile de împrumut și salile de lectură: Luni-Vineri – 9-17 Secția de Internet: Luni-Vineri: 8-16 Ludoteca: Luni-Vineri: 10-17 Sâmbăta și Duminica: Închis Filiala „Cosânzeana”: Luni-Vineri: 8-16 Sâmbăta și Duminica: Închis

Sediul central: B-dul Oituz 13A - Onești
Filiala Cosânzeana: B-dul Republicii 43 - Onești
(Parterul Școlii Gimnaziale George Călinescu, Corp B)

Telefoane:
Secretariat 0234 312202
Director 0234 324099
Filiala Cosânzeana 0234 317327

Persoane de contact
Ionuț Tenie - Director
Doina Bruma - Șef serviciu Relatii cu publicul, catalogare documente