Atelierele vacanței la bibliotecă
Primăria Municipiului Onești si Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti”, odată cu venirea vacanței, dau start proiectului ”Atelierele vacanteți”, destinat copiilor cu vârste între 3 și 15 ani.
Atelierele vacanței se vor desfășura pe durata a două luni, iulie și august, de luni până vineri, în toate spațiile Bibliotecii ”Radu Rosetti”, la Filiala Cosânzeana, la Muzeul Municipal de Istorie și la Centrul de Arte Onești.
Pentru această vară bibliotecarii și voluntarii bibliotecii au pregătit 12 ateliere de vacanță pentru copii, din domenii diferite: lego și creație, arheologie, desen și pictură, dans, karaoke, spațiu – sistemul solar, limba germană, șah, careuri (rebus), IT, artă și îndemânare.
Preșcolarii (3-5 ani) pot participa la atelierele de lego și creație sau desen. Cei pasionați de construit sunt așteptați la Atelierul de lego și creație, unde vor realiza de fiecare dată lucruri interesante. Cei pasionați de desen și lumea minunată a culorilor sunt așteptați la Atelierul de desen, unde copiilor li se vor transmite noțiuni artistice de bază prin intermediul jocului cu creioanele, pensulele și acuarelele. Atelierul „Micii Arheologi” continuă la Muzeul de Istorie, unde va fi prezentată istoria obiectelor din patrimoniul muzeului, iar tinerii vor învăța sa restaureze diferite obiecte.
Și Atelierul „Careuri de vacanta” continuă anul acesta în cadrul căruia, prin joc, copiii vor rezolva integrame, își vor dezvolta vocabularul, vor învăța cuvinte noi și să folosească cu încredere dicționarele.
Pasionații de calculatoare sunt așteptați la Atelierul ”Calculatorul de vacanță”, unde vor învăța diverse programe pentru folosirea corectă și sigură a calculatorului, totul într-o atmosferă relaxantă, sub atenta îndrumare a unui coordonator specializat.
Cei pasionați de muzică și dans își pot petrece vacanța la Atelierul de karaoke sau la Atelierul de dansuri populare. În cadrul acestor atelire își vor dezvolta simțul artistic și talentul.
Continuă și Atelierul de șah pentru cei care iubesc sportul minții sau vor să îi descopere toate tainele. Atelierul dezvoltă inteligența, spiritul de competiție și de fairplay al copiilor și îi familiarizează cu regulile jocului de șah.
În cadrul Atelierului ”Artă fantezie și îndemânare” copiii vor învăța cusături cu motive tradiționale și despre tradițiile și folclorul local.
Copiii pasionați de poveștile despre spațiu sunt invitați pe nava ”Explorer Woow” pentru a porni într-o călătorie prin sistemul solar, în cadrul Atelierului ”Câte-n lună și-n stele”.
”Pot! Pot! Reușesc!” este atelierul pentru copiii care vor să își petreacă vara într-un mod creativ și să realizeze tot felul de obiecte din diverse materiale.
Scopul acestor ateliere este de a-i implica pe copii în diverse activități care să le stimuleze creativitatea, imaginația și să le îmbogățească volumul de cunoștințe generale.
Potrivit statisticilor conducerii bibliotecii, până acum la ateliere au participat 1700 de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani.
Programul complet al acestor activități, precum și o broșură cu prezentarea fiecărui atelier de vacanță pot fi găsite la sediul bibliotecii Rosetti, pe pagina de Facebook și pe site-ul instituției www.bibliotecaonești.ro.
Înscrierile se fac la sediul bibliotecii, la adresa de mail bibli_on@yahoo.com sau printr-un mesaj pe pagina de Facebook.
Haideți să petrecem vara împreună!