Mărturii de la Cernobîl și Premiul Nobel. ”Rugăciune pentru Cernobîl” de Svetlana Aleksievici

Pe 31 mai 1948 s-a născut la Stanislav, Svetlana Aleksievici.

Pe 26 aprilie 1986, la ora 1 și 23 de minute și 58 de secunde, o serie de explozii a distrus reactorul și clădirea celui de-al patrulea bloc energetic de la centrala atomoelectrică de la Cernobîl, aflată în apropierea graniței bieloruse. Cernobîlul a devenit cea mai mare catastrofă tehnologică a secolului XX.

„Pentru scrierile polifonice, memorial al suferinței și curajului în epoca noastră“, în anul 2015 Svetlana Aleksievici primește Premiul Nobel pentru literatură.

Deși operele sale sunt non-fiction, ele spun poveștile adevărate nespuse. Drame trăite de oameni. Narațiunile Svetlanei Aleksievici sunt bazate pe declarațiile martorilor oculari și spun lucruri pe care nu ni le-a mai spus nimeni înainte.

Svetlana Aleksievici este o curajoasă. Și  pentru acest curaj, pentru felul în care a pus pe hârtie ororile și dramele secolului deja încheiat a primit Premiul Nobel și aprecierea multor cititori. Cărțile Svetlanei Aleksievici au fost publicate în 43 de limbi și în 47 de țări.

Vă aducem în atenție o poveste despre ceea ce omenirea nu mai trăise și ne rugăm să nu mai trăiască vreodată: Cernobîl. Deși vorbim despre o singură carte, am putea spune că duelul de astăzi este ceea ce s-a vrut să se scrie și să se știe despre Cernobîl  și ceea ce a scris Svetlana Aleksievici, ascultând oamenii care au trăit acolo în acea zi.

După ani de cercetări autoarea reunește mărturiile cutremurătoare ale supraviețuitorilor. 1986, o zi de aprilie ce avea să rămână în istorie. O mamă care și-a pierdut copilul, un soldat, un pilot, un lichidator, o soție care suferă alături de soțul ei sunt martorii care vorbesc despre explozia care a schimbat mii de vieți. A schimbat un loc.

Imaginați-vă un bloc gol de patru etaje. Un bloc fără locatari, dar cu lucruri, mobilă,  îmbrăcăminte pe care nimeni nu le va mai putea folosi vreodată. Acest bloc se află la Cernobîl.

”Multă vreme am scris la cartea asta. Aproape douăzeci de ani. M-am întâlnit și am discutat cu foști muncitori la centrală, cu oameni de știință, medici, soldați, strămutați, cu cei rămași pe loc. Cu cei pentru care Cernobîlul este conținutul principal al lumii lor, totul dinăuntru și din afară e otrăvit, nu numai pământul și apa. Ei povesteau, căutau răspunsuri. Ne gândeam împreună. Adesea se grăbeau, se temeau că n-o să mai apuce, eu încă nu știam că prețul mărturiilor lor e viața. Nu degeaba se grăbeau ei, mulți nu mai sunt în viață. Dar au apucat să trimită un semnal. Zona… O lume separată. Mai întâi au inventat-o scriitorii SF, dar literatura a rămas în urma realității. Acum nu mai putem, ca eroii lui Cehov, să credem că peste o sută de ani omul va fi minunat! Viața va fi minunată! Am pierdut acest viitor. ” (Interviu al autoarei cu sine însăși despre o istorie uitată și despre faptul că Cernobîl pune sub semnul întrebării imaginea noastră despre lume)

Vocile martorilor compun o istorie orală marcată de frică, furie, incertitudine. Este o carte crucială care, datorită forței emoționate și onestității sale, lasă o amintire de neșters în mintea cititorului.

Vă așteptăm la bibliotecă să împrumutați cartea, să aflați chiar de la oamenii care au trăit istoria despre Cernobîl.