Cărți cu referire la Onești: Momente din istoria unor sate răzăşeşti trotuşene din judeţul Bacău
În anul 1983 a apărut cartea: Momente din istoria satului Buciumi, Jud. Bacău, autori fiind profesor Alexandru Palaghiţă şi ing. Ştefan Palaghiţă. În completarea capitolelor insuficient tratate, din lipsă de informaţii, autorii publica prezenta lucrare intitulată: Momente din istoria unor sate răzăşeşti trotuşene din judeţul Bacău, într-un cadru informativ extins, cu referire şi la satele învecinate, printre care şi Oneşti. Cartea este publicată în anul 1997, la Editura Nona din Piatra Neamţ, într-un număr de 187 pagini structurate pe opt capitole. În toate capitolele, aflăm referiri despre Oneşti.
Primul capitol intitulat: Cadrul geografic, face referire la organizarea zonală a localităţilor Borzeşti, Buciumi, Caşin, Oneşti, Răcăuţi etc. la confluenţa apelor Trotuşului cu rîurile Caşin, Oituz şi Tazlău. Sunt prezentate date statistice de la recensământul făcut în anul 1930 în judeţul Bacău iar Oneştiul avea o populaţie de 2945 de persoane din care: români 2708, evrei – 64, unguri – 57, sârbi -16, germani -11, ţigani -10, greci -5, armeni – 4, poloni – 2, ruşi – 1, slovaci -1. Următorul capitol cuprinde o prezentare a întemeierii unor sate răzăşeşti din zona Trotuş. Zona Oneştilor a fost locuită din timpuri străvechi, încadrate în faza B a Culturii Cucuteni (Cucuteni-B(3100-2500 î.d.Hr.). Denumirile satelor, în unele cazuri, se leagă de apele apropiate cum sunt: Bogdana, Caşin, Oituz, Tg. Trotuş etc. În alte cazuri numele provine de la stăpânul respectiv ori de la un întemeietor care putea fi un boier sau chiar un ţăran. Despre satul Bogdana prima menţiune se află într-un act din 5 aprilie 1488 în care se spune, printre altele: „Io Ştefan Voievod i-am dat şi întărit lui pan Duma pârcălab un sat dintre satele noastre anume unde au fost Fete, pe Bogdana şi o selişte în acelaşi hotar, pe Trotuş, anume unde a fost Oana din Moişa…”. În capitolul Viaţa economică autorii pun accent pe ocupaţiile principale ale localnicilor din teritoriile prezentate în această carte şi fac cunoscute în tabele, cele mai vechi informaţii statistice despre economia satelor din Valea Trotuşului, printre care şi Oneşti, datate din 1831, urmat de capitolul Populaţia, unde sunt prezentate familii şi migraţiile acestora pe teritoriile văii Trotuşului, împroprietăririle acestora cu pământuri sau cu moşii de prin alte ţinuturi. În catagrafia din 1832, starea demografică a satelor este redată astfel: Mănăstirea Caşin – 407 capi de familie, Caşin – 265, Buciumi – 246, Bogdana – 26, Oneşti -114, Borzeşti – 101. Acest spor mic demografic la Oneşti, Borzeşti, este explicat prin faptul că fiind pe firul Trotuşului erau mai expuse invaziilor şi a numeroaselor înstrăinări de pământ din veacurile precedente. Situaţia demografică din anul 1895 trece prin transformări de creştere apreciabilă, mai ales în Oneşti, unde populaţia sporeşte considerabil în urma încetării complete a invaziilor şi a reformei agrare din 1846 prin care clăcaşii de pe moşia Oneşti au fost eliberaţi şi împroprietăriţi, precum şi poziţia sa geografică excepţională, târgul sau iarmarocul săptămânal de la Oneşti fiind cel mai activ din zona Trotuş. Capitolul următor prezintă Viaţa social administrativă a satelor moldovene aflate în atenţia autorilor şi responsabilităţile ce reveneau membrilor comunităţilor, în special a vornicului ce se afla la conducerea satului şi e urmat de capitolul Înstrăinarea şi lupta pentru redobândirea moşiilor răzăşeşti din zona Oneştiului şi împrejurimi.
Într-o descriere documentată, autorii prezintă moşia răzăşească Oneşti în etapele reducerii ei considerabile, încă din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea şi perioada de la mijlocul sec. XIX când principalul deţinător al fostelor moşii răzăşeşti din această zonă a ajuns Alecu Aslan. Acesta avea titlul de hatman aşa cum purtau şi alţi boieri titluri onorifice acordate de domnie în schimbul unor sume de bani. Spre exemplu, Vasile Alecsandri avea titlul de postelnic, Mihai Kogălniceanu era vornic.
Perioada contemporană este adusă în atenţie prin aspecte social economice din Oneşti şi prin confruntările politice ale anilor 1918-1938, cu referiri la a doilea război mondial, eveniment care a lăsat urme adânci în satele trotuşene.
Viaţa spirituală, ultimul capitol, aduce elemente de etnografie şi folclor din satele trotuşene prin prezentarea de tradiţii şi obiceiuri strămoşeşti şi simbolistica lor şi prezentarea unor lăcaşuri de cult cum ar fi: Schitul Buciumi, Schitul Runcu, Mănăstirea Bogdana, bisericile din Buciumi şi satele învecinate, biserica din Rădeana (care este al doilea edificiu religios ca vechime după biserica lui Ştefan cel Mare de la Borzeşti) şi biserica din Oneşti. Biserica din Oneşti cu hramul Sf. Nicolae s-a ridicat în 1843 pe temelia unei biserici mai vechi, probabil din veacul al XVIII-lea, căci în curtea ei se află o cruce de piatră din 1777 (N. Soicescu susţine că tâmpla bisericii a fost executată de G. Tattarescu. Ctitorul ei este Alecu Aslan şi în acest sens o inscripţie de pe clopotul mare al bisericii grăieşte astfel: „ Acest clopot s-a turnat în satul Răcăuţi din porunca marelui boear al Moldovei hatman şi cavaler Alecsandru Aslan şi dăruit Mânăstirii cu hramul Sfântul Neculaiu di pi moşiea dumisale Oneşti den ţinutul Bacău în anu 1850, octombrie 31”
Cartea se încheie cu o bogată prezentare de facsimile a unor documente şi sigilii ale satelor din jurul Oneştiului, fotografii alb-negru cu membrii familiei autorilor, scrisori şi telegrame din care reies influenţele şi implicările socio-politice ale unor membri reprezentativi din familia Palaghiţă. O fotografie reprezentativă pentru Oneşti este a primarului Ghiţă Palaghiţă din 29 iunie 1903 în faţa şcolii din Oneşti în prezenţa unui număr mare de săteni şi copii. Tot în finalul cărţii, autorii vin cu informaţii valoroase, sistematizate într-un Glosar, în care prezintă înţelesul unor termeni folosiţi în carte, măsuri de lungime şi suprafaţă folosite la măsuratul viilor şi ale pământurilor, măsuri de capacitate, măsuri de greutate şi câteva informaţii despre sistemul monetar după apariţia primului leu românesc emis în 1867.