Conjuncția

În articolul de astăzi destinat gramaticii vorbim despre conjuncție, partea de vorbire neflexibilă și invariabilă, indiferent de context. Ca și prepozițiile, au rolul de unealtă gramaticală. Conjuncția leagă în frază două propoziții sau în propoziție două cuvinte cu aceeași funcție sintactică (subiecte, nume predicative, atribute, complemente).

După natura relației pe care o exprimă există conjuncții coordonatoare și subordonatoare.

Cele coordonatoare sunt:

• copulative: și, precum și, nici, iar;
• disjunctive: ori, sau, fie;
• adversative: dar, însă, iar, ci
• conclusive: deci, așadar, prin urmare, de aceea.

Conjuncțiile subordonatoare exprimă relații de subordonare a unor propoziții față de un termen regent. Această categorie se poate subdiviza:

• conjuncții și locuțiuni conjucționale specializate, utilizate pentru a introduce propoziții de un anumit tip.
• temporale: până să, înainte să, până când, imediat.
• modale: după cum, de cum, ca și cum, ca și când, de parcă.
• cauzale: căci, fiindcă, deoarece, întrucât.
• condiționale: în caz că.
• finale: pentru ca să.
• concesive: deși, măcar dacă, măcar de, măcar să.
• consecutive: încât.

Conjuncțiile pot fi clasificate și după structură. Astfel, există conjuncții simple (ca, ci, dar, iar, dacă, deoarece, deși, încât, fiindcă) și conjuncții compuse, alcătuite din două sau mai multe elemente conjuncționale (ca să, fără să, precum că, chit că).

În structura locuțiunilor conjucționale este obligatorie prezența unui element conjuncțional care, de obicei, ocupă ultimul loc al grupului de cuvinte:

• locuțiuni terminate în conjuncție: din cauză că, din pricină că, pe lângă că, pentru că, pentru ca să.
• locuțiuni terminate în adverbe relative: în vreme cât, în timp cât, acolo unde, atunci când, de unde, până unde, față de cum.
• locuțiuni terminate în pronume relative: de vreme ce, pe măsură ce, de îndată ce, numai ce, până ce, după ce.
• locuțiuni alcătuite din două elemente conjucționale: după ce că, ca și cum, ca și când, până când să.