Cartea pe care o iubesc

Aveam nevoie de o schimbare în viața mea. Nu mă simțeam mulțumită cu ce făceam și cu modul în care destinul mi se arăta. Aveam neapărată nevoie de ceva care să mă facă să mă bucur de minunatul trai de elev, să mă bucur de plictiseala în care trăiam. Și, din fericire, am găsit cartea ,,O viață măruntă’’, de Hanya Yanagihara.

Trebuie să recunosc că la început mă chinuiam să o citesc, spunându-mi că poate romanul chiar va fi pe placul meu și că va merita să îl parcurg. Și vai! cât de mult mă bucur acum că am făcut această alegere. Cartea parcă m-a trântit la pământ și m-a întrebat ,,De ce nu ești fericită?“.

Romanul urmărește evoluția lui Jude și a prietenilor săi: Willem (actor), Malcolm (arhitect) și JB (pictor). Totul începe din anii lor de studenție. Jude stătea la familia lui Malcolm și urmează să se mute împreună cu Willem într-un apartament micuț și urât. Chiar dacă cei patru formează un grup unit, Jude le ascunde foarte multe detalii din oribila lui copilărie. Nu dorește să le spună de ce are probleme cu picioarele și nu le explică nici motivul pentru care poartă mereu bluze cu mânecă lungă. Datorită locuinței comune, Willem se apropie din ce în ce mai mult de Jude, ajutându-l cu vizitele la medic și, în același timp, încercând să afle cât mai multe despre prietenul lui.

Pe parcursul cărții am aflat o mulțime de lucruri bune care i se întâmplă lui Jude, cum ar fi: adoptarea lui de către Harold – unul dintre dragii lui profesori de la facultate – și Julia, soția acestuia; cariera sa de avocat și studiile aprofundate de matematică; prietenia sa cu doctorul Andy care îl ajută mult; primul său apartament; toată afecțiunea pe care o primește în relația sa cu Willem și casa pe care cei doi o fac cu ajutorul lui Malcolm. Chiar dacă nu am scris toate momentele fericite, cred în continuare că sunt o mulțime de lucruri din care orice persoană normală ar fi putut să își extragă bucuria. Păcat însă că aici vorbim de cazul personajului ficțional Jude St. Francis…

Una dintre principalele probleme pe care personajul le are este faptul că niciodată nu a crezut că merită ceva mai bun. Fiind abandonat de părinții lui și găsit de frații de la o biserică catolică, a crescut fără nici un alt prieten de vârsta lui. Disciplinat numai prin violență și abuzuri, Jude crede că găsește libertate alături de fratele Luke, așa că pleacă cu el în speranța că acesta va deveni tatăl lui. De acolo mai departe se întâmplă lucruri mult prea oribile pentru a le mai povesti. Într-un final scapă din acel infern, însă memoriile îl vor urmări toată viața. Încearcă mereu să nu se adâncească în amintiri, tăindu-se sau provocându-și alte tipuri de durere.

Viața lui Jude se îngreunează și mai mult când trebuie să își amputeze picioarele și când pierde cea mai dragă persoană din viața lui. Toate memoriile încep să îl înece și, spre finalul cărții, personajul ajunge să trăiască doar din dorința celorlalți de a-i face existența mai plăcută. Se învinuiește pentru tot ce i s-a întâmplat și continuă să spună că nu îi merită pe Harold și pe Julia. Totuși, ceea ce mi se pare fascinant la această carte este faptul că până în clipa sinuciderii lui Jude chiar am crezut că există șansa ca personajul să fie fericit… După fiecare capitol care pur și simplu mă îngrozea, urma viața lui din prezent. Aceste două lumi erau ca tărâmurile din basme: unul plin de fericire și pace și celălalt umplut de ură și frică; doar că prima lume, oricât de veselă ar fi fost, era mereu bântuită de umbrele trecutului.

Sinceră să fiu, nu recomand nimănui cartea aceasta pentru întâmplările ,,geniale“. Toată cartea mi s-a părut absolut înfiorătoare, însă morala… morala este cea care te face să nu uiți romanul „O viață măruntă“. Toată acțiunea este o adunătură de evenimente triste care ies și mai mult în evidență cu ajutorul momentelor scurte de bucurie. Pe parcursul întregului roman am suferit de atâtea ori împreună cu domnul Francis și, în același timp, speram din tot sufletul să ajungă la o viață măcar cumsecade.

Nu voi spune niciodată că m-am îndrăgostit de romanul acesta, dar voi zice mereu că mi-am iubit viața după terminarea cărții ,,O viață măruntă“.

Carabă Karina-Elena, 15 ani, Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir”, prof. îndrumător: Mitroiu Adina.