Prima Bătălie de la Oituz

Prima bătălie de la Oituz a făcut parte din operațiunea de apărare a trecătorilor din Munții Carpați, cea de-a treia acțiune de nivel strategic desfășurată de Armata României în campania anului 1916. Ea s-a desfășurat începând cu a doua decadă a lunii septembrie și până la începutul lunii octombrie 1916, având trei obiective principale: oprirea ofensivei declanșate de inamic pe frontul din Transilvania, menținerea și consolidarea unui dispozitiv defensiv pe aliniamentul Munților Carpați și crearea condițiilor pentru reluarea inițiativei strategice și trecerea la ofensivă.

„Așezarea pământului românesc este la capătul dinspre Vest a marei câmpii eurasiatice. Această așezare a avut urmări foarte însemnate asupra istoriei noastre. Am fost tot timpul în calea năvălitorilor asiatici, „în calea răutăților”, cum spune atât de expresiv cronicarul moldovean Grigore Ureche. În timp ce alte popoare, la adăpost sau, în orice caz, mai ferite,clădeau catedrale minunate și palate impunătoare, noi ridicam din bârne sau din pământ, pe locul celor arse sau dărâmate, alte biserici modeste și alte bordeie. Era zadarnic să construim în stil mare sau pe termen lung : a doua zi putea să vie iarăși prăpădul. Am fost și suntem un popor de margine, așezat la o poartă de trecere, de aceea suntem învățați cu lupta”, spunea istoricul Constantin C. Giurescu în volumul „Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până la moartea lui Carol I”.

Valea Oituzului, învecinată la nord cu Valea Slănicului şi la sud cu cea a Caşinului, reprezenta direcţia cea mai bună de pătrundere a inamicului, din Transilvania în Moldova. Este o vale largă şi accesibilă, care face legătura între Târgu Secuiesc şi Oneşti. Ţinta atacului forţelor germane şi austro-ungare era ruperea frontului român, în Valea Oituzului şi ocuparea Oneştiului, nodul tuturor căilor de comunicaţie din această zonă. Reuşita atacului duşman şi ocuparea liniei Trotuşului ar fi însemnat pentru români, un dezastru strategic şi economic, deoarece Valea Trotuşului era principală arteră de comunicaţie şi de aprovizionare a armatelor române şi ruse şi singurul rezervor de bogăţii naturale (petrol, cărbune, sare). Cucerirea Oneştiului însemna catastrofa armatelor române şi ruse şi cucerirea Moldovei.

În timpul primului război mondial, minele din Valea Trotuşului, furnizau zilnic 350-380 tone de cărbune. Fără cărbunele de la Comăneşti şi fără petrolul din Moineşti nu ar fi fost posibilă susţinerea frontului Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti.

Gruparea de forțe inamică era comandată de arhiducele Carol, moștenitorul tronului austro-ungar și era formată din trei armate: Armata 7 austro-ungară (A-U), acționând în Bucovina, Armata 1 A-U – acționând între Târnava Mare și Olt, și Armata a 9-a germană acționând în partea sudică a frontului.

Planul de operații al Puterilor Centrale prevedea „A. Înaintarea generală a Armatei germano-austro-ungară spre Carpaţi şi încercări făcute pentru a pune stăpânire pe toate trecătorile Carpaţilor de la Orşova la Oituz (26/IX— 30/IX) şi a le străbate odată cu Armatele române aflate în retragere. B. Atacul trecătorilor Carpaţilor şi încercări de a le trece cu forţa (30/IX—2/XI). C. Ruperea Carpaţilor şi operaţiunilor ofensive în Oltenia şi Muntenia (2/XI/916—1/1/1917), când Arm. IX-a operează de comun acord cu Armata de Dunăre”. (G.A. Dabija)

Planul de operații român prevedea trecerea la apărarea strategică pe întreg frontul de nord și menținerea de către cele trei Armate (1, 2 și de Nord) a aliniamentului Carpaților până la sosirea iernii „când zăpezile mari ce vor cădea peste munți vor opri operațiile”.

Forţele inamice care au acţionat pentru cucerirea trecătorii Oituz, constituiau Grupul generalului Schmettow (ce făcea parte din Arm. IX-a), format din: Div. 71 Infanterie , Div. 3 Cavalerie Germ. (cu ordin să acopere Vl. Slănic-Vl. Oituz-VI. Caşin) căruia i s-a adăugat ulterior şi Div. 1 Cavalerie A-U. Grupul gen. Schmettow avea ordin să invadeze cu orice preţ prin pasul Oituz spre Tg. Ocna „Însărcinarea Corpului de Caval. Schmettow este să ajungă cât mai repede în Valea Trotuşului în regiunea Târgului Ocna, în scop de a strica legăturile românilor spre Nord. Să facă legătura între aripa stângă a Arm. IX-a şi aripa dreaptă a Arm. I-a. Limita spre Arm. I-a, Valea Uzului ce aparţine Armatei I-a” (G.A. Dabija). Ordinul Nr. 380 din 25/IX al Comandam. Super. al Arm. germ. avea următorul cuprins „Să urmărească cu Arm. IX-a şi Arm. I-a foarte de aproape pe inimicul ce se retrage, să cucerească mai întâi trecătorile munţilor. Liniile de despărţire: Valea Uzului pentru Arm. I-a; Arm. a IX-a cu cavaleria şi infanteria dela aripa stângă va ajunge repede la Târgu Ocna, stricând căile ferate şi liniile telegrafice ce duc în Moldova spre Nord şi spre Sud”, iar prin Ord. op. No. 2137 din 29/IX Arhiducele Carol, Comandantul frontului cere Armatei I-a ,, să câştige completa influență asupra câmpiei Moldovei şi să fie în stare ca să distrugă acolo toate liniile ferate şi telegrafice. Este de mare importanță ca să se cunoască exacta situaţie a Armatei române aflată în faţa frontului…”, ne spune gen. G.A. Dabija în lucrarea „Armata română în răsboiul mondial (1916-1918)”, vol. 2: „Ofensiva în Transilvania; Retragerea din Transilvania; Apărarea Carpaților”, Editura IG Hertz, București. După plecarea gen. Schmettow în Vl. Jiului (la 13 octombrie), Comandamentul frontului alcătuiește Grupul Kuhne format din: Comandamentul Corp. 54 Arm. din Div. 8-a bv., Div. 71 I. şi Div. 1 Cav. pe VI. Oituzului. Comandamentul Superior Austro-German alesese ca direcţie principală de atac VI. Oituzului, pentru a evita VI. Trotuşului (care trebuia întoarsă prin VI. Ciugheşului şi VI. Sulței), care deşi era străbătută de o cale ferată şi de o bună şosea, prezenta pentru apărare o foarte bună linie defensivă faţă de o înaintare dinspre Vest.

Comandam. Arm. de Nord Rom. apreciază că „inimicul ar putea pătrunde în ţară prin VI. Oituzului şi cum nu avea momentan la dispoziţie alte trupe, dă Div. 2 Cav. Ord. Oper. No. 28 din 26/IX: „Este absolut necesar să ţineţi defileul Oituz cel puţin trei zile, până soseşte Div. 15-a”, aflăm de la G. A Dabija în lucrarea „Armata română în răsboiul mondial (1916-1918)”, vol. 2: „Ofensiva în Transilvania; Retragerea din Transilvania; Apărarea Carpaților”, Editura IG Hertz, București.

Divizia 15 a fost scoasă de pe frontul dobrogean şi transportată, începând cu data de 25 septembrie, pe frontul de la Oituz. Cum Div. A 15-a a gen. Grigorescu (adusă din Dobrogea) începuse deja debarcarea la Tg. Ocna şi Oneşti, gen. Prezan, Comandantul Armatei a 4-a (Arm. de Nord) îi dă la 28/IX Ordinul Oper. Nr. 33 care menționează printre altele „Arm. de Nord are misiunea de a acoperi teritoriul naţional interzicând înaintarea inimicului către Est… Până la sosirea Brg. 15 Mix., Div. 2 Cav. şi Div. 15-a operând de comun acord, au misiunea de a interzice inimicului să înainteze către Tg. Ocna-Oneşti. Pentru îndeplinirea acestei misiuni şi pe măsură ce trupele Div. 15-a vor debarca, vor fi îndrumate peste frontieră, pentru a susţine acţiunea cavaleriei şi a întârzia inimicul să înainteze prin văile Slănic, Oituz şi Caşin…”

Apărarea Oituzului a fost încredinţată Grupului „Oituz”( format în seara zilei de 30 septembrie/13 octombrie 1916)- constituit din divizia 15 infanterie, comandată de generalul Eremia Grigorescu, întărită ulterior cu brigăzile 15 şi 37 din divizia 8 infanterie de la Piatra Neamţ și divizia 2 cavalerie – care a stăvilit înaintarea acestora și, printr-o serie de contraatacuri violente, le-a respins peste frontiera existentă la vremea respectivă.

Arm. de Nord Rom. dă la 28/IX Ordinul Op. Nr. 1537 către Div. 2 Cav. „Pe măsură ce trupele Div. 15-a debarcă, sunt expediate prin văile Slănic, Oituz şi Caşin peste frontieră. Div. 15-a va opera de comun acord cu Div. 2 Cav. şi are misiunea a întârzia înaintarea inimicului către Tg.-Ocna şi Oneşti. Div. 2 Cav. va ține cât mai mult posibil eşirea din defileu la Lemheny şi Brețcu. În caz că inimiccul atacă cu forțe superioare, Divizia se va retrage la Bogdăneşti, lăsând provizoriu la dispoziţia Div. 15-a divizionul de artil., comp. de bicicl. şi diviz. de mitraliere…” (G.A. Dabija).

Începând cu data de 28 septembrie 1916, după o călătorie obositoare pe calea ferată, Divizia 15 Infanterie, care avea în compunere şi Brigada 38 Infanterie, a fost dislocată în zona Oituz, participând activ la luptele care au avut loc până la 15 decembrie 1916.

La 29 septembrie/12 octombrie 1916, generalul de divizie Constantin Prezan, comandantul Armatei de Nord, a ordonat retragerea din luptă a Diviziei 2 Cavalerie şi înlocuirea acesteia cu Divizia 15 Infanterie care s-a fixat între vârfurile Şandru şi Cernica, satul Poiana Sărată şi izvoarele Caşinului.

La l octombrie, Arm. a 4-a, de Nord, este pusă sub ordinele gen. Averescu comandantul Arm. a II-a, formând astfel „Grupul de Armate de Nord”, gen. Averescu având însărcinarea să coordoneze acţiunile Armatelor II şi de Nord.

„Dela 3/X începuse a debarca la Tg. Ocna şi Oneşti ajutoare (Brg. 15 I., R. 13 I., R. 8 V.) care intră în compunerea Div. 15-a, ce se opunea înaintărei Div. 71 I. Comandam. frontului A-U, trase concluzia că Arm. rom-rusă va lua o contra-ofensivă nu numai spre Cicsereda ci şi către Kezdivasarhely, în scop de a ameninţa stânga Armatei IX-a germ. care dela Brașov forţa la Predeal cu Grupul Staabs invadarea în România. Comandam. frontului în scop de a păzi flancul stâng şi spatele Arm. IX-a a dispus la 9/X adunarea Div. 8 bv. (bavareză) Până la 13/X în zona Lemheny, care împreună cu Div. 71 I. din Valea Oituzului să formeze Corpul LIV Arm. sub gen. Kuhne. Acesta avea instrucţiuni ca să trimită Div. 8 bavareză în acţiune, să iasă din munţi şi să ajungă la Tg. Ocna şi Oneşti, după care să dea drumul în Câmpia Moldovei Corpului de Cavalerie ce urma a se forma din Div. 3 şi 10 Cav. A-U, aflate în curs de transport.

Atacul inamic cel mai puternic a fost executat în ziua de 5/18 octombrie 1916, în prezenţa arhiducelui moştenitor Carol de Habsburg şi a primului-ministru ungar Tisza Istvan care voiau să asiste la o mare victorie. Dar românii au rezistat.

Pornind la contraofensivă, armata română restabileşte linia frontului, după încleştări aprige, în care s-a ajuns la atacul la baionetă, pe înălţimile de pe linia de frontieră. În Ordinul de operaţii nr. 288 al generalului de brigadă Eremia Grigorescu, comandantul diviziei, se arăta: „Inamicul a fost respins peste frontieră pe întregul front al diviziei”.

La 14 octombrie 1916, după mai multe zile de atacuri susținute din partea forțelor germane, acestea nu au putut străpunge apărarea trupelor române, rezultatul fiind stoparea ofensivei și „trupele A-U germ. sunt împinse pretutindeni peste frontiera Moldovei. Div. 15-a rom. îşi făcuse bine datoria, Regimentele 13, 53 din Iaşi şi 25, 65 din Vaslui au luptat foarte bine pentru cea mai mare cinste a armatei române. Divizia 15-a care luptase necontenit dela 1-14/X avea grele pierdere: morţi: 13 ofiţeri, 437 trupă, răniţi: 54 ofiţeri, 2133. trupă, dispăruţi: 5 ofiţeri, 875 trupă…

În luptele de la Oituz, Divizia 15 şi-a câştigat numele glorios de „Divizia de foc”, iar deviza generalului Eremia Grigorescu (care a fost ulterior distins cu ordinul „Mihai Viteazul“ clasa a III-a.), „Pe aici nu se trece !” a devenit crezul ostaşilor români, dictonul fiind preluat ulterior și la Mărășești, unde s-a spus că „Nici pe aici nu se trece !”…