Vânătoarea de comori: Albina- publicație periodică românească
Biblioteca noastră deține mai multe numere ale revistei Albina- Revistă Enciclopedică Populară.
În galeria foto de mai jos puteți vedea câteva din paginile îngălbenit de timp ale acestei publicații periodice românești.
”Cu numărul acesta revista Albina intră în anul al IX-lea de vieață. După cum spuneam în numărul trecut, multe am avut de îndurat, până să aducem lucrurile aci, adică, să putem produce credința de marea nevoie a existenței unei asemenea reviste populare și să-i punem o temelie, cu orice chip și în ori și ce împrejurări.
Revista Albina se datorește cetitorilor!
Acum când pășim în anul al IX-lea, ne adresăm tot lor și îi rugăm călduros, să ne dea neîncetat puternicul lor sprijin și să facă prin mijloacele ce vor crede mai nemerite, ca revista Albina să pătrundă adânc în vieața satelor noastre. Să nu se găsească sătean cu știință de carte, să n-o cetească și să n-o considere a lui” era scris în cuvântul înainte, anul IX, nr. 1, din 2 octombrie 1905.